• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Climate Corporation achiziționează VitalFields pentru a extinde inovațiile în agricultura digitală pentru femierii europeni

    agrointeligenta.ro -

    TRANZACȚIE IMPORTANTĂ pe piața inovațiilor în agricultura digitală pentru femierii europeni: Climate Corporation achiziționează VitalFields pentru a extinde inovațiile în agricultura digitală pentru femierii europeni!

    Climate Corporation, o filială a companiei Monsanto, a anunțat astăzi achiziția firmei VitalFields, o companie europeană din Tallin, Estonia, care dezvoltă programe informatice pentru administrarea fermei. Echipa VitalFields se va alătura companiei Climate Corporation, consolidând, astfel, eforturile companiei lidere în industrie de a furniza tehnologii digitale fermierilor din lumea întreagă.

    Înființată în 2011 și prezentă în șapte țări europene, VitalFields oferă fermierilor instrumente ușor de utilizat pentru a planifica, a administra și a analiza activitățile din câmpurile lor, inclusiv simplificarea urmăririi și raportării tuturor produselor agricole utilizate în fermă pentru a-i ajuta să fie în conformitate cu standardele de mediu ale Uniunii Europene.

    Viziunea noastră la Climate este aceea de a furniza o platformă agricolă digitală unică pentru a oferi fermierilor instrumentele necersare de a-și optimiza activitatea. VitalFields a construit o afacere de succes, fiind prezentă în mai multe țări europene, și vom vedea în ce fel instrumentele lor digitale vor completa în viitor serviciile pe care noi le oferim prin platforma Climate Fieldview™. Această achiziție marchează primul pas al firmei Climate pe piața europeană și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu VitalFields pentru a dezvolta și cosolida instrumentele lor actuale astfel încât să sprijinim fermierii în a-și maximiza profitul de pe fiecare hectar”, declară Mike Stern, CEO al Climate Corporation.

    Produsele VitalFields vor continua să fie comercializate în Europa. Compania Climate intenționează să extindă baza de utilizatori a VitalFields pentru a sprijini fermierii europeni să descopere informațiile valoroase ale câmpului și să utilizeze datele din teren pentru a-și îmbunătății productivitatea.

    Împărtășim viziunea Climate Corporation de a oferi o platformă digitală conectată pentru fermierii din lumea întreagă. Așteptăm cu nerăbdare posibilitatea de a lărgi disponibilitatea instrumentelor pe care le-am dezvoltat pentru a ajuta cât mai mulți fermieri din Europa să-și mărească experiența referitoare la valoarea pe care instrumentele digitale o poate oferi în sensul creșterii eficienței și sustenabilității”, spune Martin Rand, CEO și cofondator al VitalFields.

    Înainte de această achiziție, Monsanto Growth Ventures (MVG), divizia de capital a Monsanto Company, vedea ceva promițător în dezvoltarea acestei companii și a devenit unul dintre primii investitori în VitalFields, încorporând-o în portofoliul MGV, care cuprinde o gamă largă de companii independente ce activează în sectoare importante ale productivității agricole.

    Susținută de cel mai puternic motor de informații științifice și de cea mai extinsă rețea de cercetare în câmp din domeniul agricol, platforma lideră în industrie Climate FieldView a companiei Climate Corporation oferă informații personalizate, care ajută fermierii să ia decizii bazate pe informații digitale, dându-le acestora siguranța maximizării productivității, îmbunătățirii eficienței și reducerii riscurilor.

    Lansată oficial în 2015, platforma Climate FieldView este acum utilizată pe mai mult de 38 milioane de hectare din Statele Unite ale Americii și Brazilia și mai mult de 100.000 de fermieri din SUA folosesc deja instrumetele digitale ale companiei Climate. In mai puțin de doua sezoane agricole, Climate FieldView a devenit rapid cea mai conectată platformă din industrie și a continuat să se extindă în regiuni globale, incluzând extinderea recentă din Canada și Brazilia.

    Pentru mai multe informații despre Climate Corporation și platforma Climate FieldView, vizitați www.climate.com.

    Despre Climate Corporation

    Climate Corporation, o filială a Monsanto Company, are ca scop sprijinirea fermierilor din lumea întreagă în a-și spori durabil productivitatea fermei prin utilizarea instrumentelor digitale. Platorma agricolă digitală integrată Climate FieldView™ oferă fermierilor o serie largă de instrumente digitale complet conectate și cuprinzătoare. Transpunând colectarea integrală a datelor de pe teren, modelarea agronomică avansată și monitorizarea condițiilor climatice locale în soluții software simple pentru mobil și internet, platforma Climate FieldView oferă fermierilor o ințelegere mai profundă a a domeniilor în care activează, astfel încât aceștia pot lua decizii fundamentate pentru a-și optimiza producțiile, a-și maximiza eficiența si a-și reduce riscurile din fermă. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați www.climate.com sau urmăriți compania pe Twitter @climatecorp.

    Despre Monsanto

    Monsanto şi-a luat angajamentul de a aduce o gamă largă de soluţii pentru a ajuta la hrănirea unei populaţii aflate în continuă creştere. Producem seminţe de fructe, legume şi alte culturi de câmp importante, cum ar fi porumb, soia, bumbac, care ajută fermierii să obţină recolte mai bune, utillizând mai eficient apa şi alte resurse naturale importante. Lucrăm pentru a găsi soluţii durabile pentru sănătatea solului, pentru a sprijini fermierii să utilizeze datele statistice pentru îmbunătăţirea practicilor agricole şi conserva resursele naturale, dar şi pentru a oferi produse de protecţie a culturilor care să minimizeze problemele produse de dăunători. Suntem parteneri cu fermieri, cercetători, organizaţii non-profit şi universităţi pentru a aborda unele dintre cele mai mari provocări ale lumii. Pentru a afla mai multe despre Monsanto, despre angajamentul nostru şi despre cei peste 20.000 de angajaţi, vă rugăm să vizitaţi: discover.monsanto.com, monsanto.com, www.monsanto.ro.

    Urmăriţi activitatea noastră pe Twitter® la twitter.com/MonsantoCo, pe blogul companiei, Beyond the Rows®, la monsantoblog.com sau abonaţi-vă la News Release RSS Feed.

    Despre VitalFields

    WeatherMe OÜ, care activează ca și VitalFields, este o companie agricolă digitală, care oferă fermierilor sisteme digitale de administrare a fermei, astfel încât aceștia să își poată planifica, administra și analiza activitățile din câmpurile lor, inclusiv simplificarea urmăririi și raportării tuturor produselor agricole utilizate în fermă pentru a fi în conformitate cu standardele de mediu ale Uniunii Europene. Inființată în 2011 și având sediul la Tallin, în Estonia, VitalFields este prezentă în șapte țări europene: Austria, Estonia, Germania, Polonia, România, Elveția și Ucraina. Pentru mai multe informații, vizitați www.vitalfields.com.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an

    Ultimele știri

    Plantele beau, nu mănâncă! Baza agriculturii: Solul! Cum îl facem optim pentru culturile noastre acum, în primăvară, cu cheltuieli minime? S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene!