LEGE ÎN VIGOARE: TERENURI GRATUITE PENTRU TINERI! Până în 50 ha de la ADS pentru cei care vor să își facă ferme!

LEGEA TERENURILOR AGRICOLE PENTRU TINERI – în vigoare, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL! Tinerii până în 40 de ani, absolvenți de Agronomie, pot să primească terenuri de la stat în vederea înființării de ferme. O modificarea a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial ceea ce înseamnă că poate fi pusă în aplicare!

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial după ce a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ce spune concret articolul nou introdus prin această modificare?

”La articolul 4, alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins: c1) prin excepție de la prevederile art. 21)1 și 21)6, concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă, libere de contract, în suprafață maximă de 50 de hectare, apaținând domeniului public și privat al statului, aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenți ai învățământului de profil, în vederea înființării de ferme; în situația în care suprafețele de terenuri disponibile sunt mai mici decât cele solicitate, se aplică procedura concurențială reglementată de prezenta lege”, se arată în modificarea apărută astăzi în Monitorul Oficial.

legea-terenuri-pentru-tineri-in-monitorul-oficial

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a declarat în nenumărate rânduri că dorește să îi sprijine pe tinerii absolvenți ai universităților cu profil agricol să înceapă o afacere în acest sector. După modelul Portugaliei, demnitarul a declarat la emisiunea ”Viața Satului” de pe TVR 1 că va discuta în Parlament posibilitatea unei legi care să acorde tinerilor fermieri o suprafață de 50 de hectare de teren agricol cu titlu gratuit.

În prezent, prin PNDR 2014-2020, tinerii din agricultură pot accesa fonduri prin Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” în limita a 50.000 de euro/proiect, finanțare nerambursabilă ce se achită în două tranșe. În plus, pentru a ușura accesul la această finanțare, institutele de specialitate au elaborat proiecte-tip care pot fi adaptate și depuse la AFIR fără cheltuieli suplimentare cu firme de consultanță.

30 Comentarii la LEGE ÎN VIGOARE: TERENURI GRATUITE PENTRU TINERI! Până în 50 ha de la ADS pentru cei care vor să își facă ferme!

  1. Domnilor vand teren intre 1 si 20 ht in zona pietroasele -istrita zona viticola,pomicola langa canal de irigare ,cernoziom bun pentru livada,afin ,mur,zmeur,capsun.preturi fara concurenta si loturi pentru case 1000mp deschidere 22 ml la pretul de 2500 euro lotul ,rog seriozitate 80 km de Bucuresti.tel0740975825

  2. Is cativa care comenteaza anapoda fara a cunoste nimic legat de agricultura din romania, si cat de greu e sa supravietuesti fara sa ai cunostinte in domeniu…nu am cuvinte pentru cei care habar nu au despre agricultura si vorbesc despre drepturile tinerilor, nu mi se pare corect ca tot prostul sa aiba acces la aceleasi drepturi ca si unul care a absolvit o facultate cu profil agricol.

  3. Sa dea tuturor tinerilor chiar daca nu sunt de specialitate , daca vroiau sa lucreze teren sa faca agronomia nu finante banci si vrei teren degeaba !!
    Gandul vostru e sa il vanda sa bage banii la babaroase , care a avut inclinatie si a facut specializarea pe care o doreste

  4. Terenurile ar trebui date atat absolventilor de scoli si facultati cu profil agricol cat si celor care nu au pregatire in domeniu,dar pot dovedi ca au trait la sate de mici si stiu cat de cat mersul lucrurilor.
    La noi la facultatile cu profil agricol ar trebui sa se axeze foarte mult pe practica,in special practica in care sa cunosti totul de la A-Z,nu sa te incarce de teorie.
    O alta intrebare ar fi de unde scoate statul atatea ha pentru absolventi?La ora actuala in Romania anual sunt sute de absolventi,de unde atatea ha?Si daca ar fi asa,cate din ele sunt comasate?

  5. :)) teren moca?:)) auzi la ei :)) in ce tara teren moca? hai la mine statule iti vand eu 10ha intravilan in nordul tarii in municipiu ! :)) 200k e/ ha

    • Buna ziua.

      Sunt interesat in a cumpara acest teren.
      Daca sigur este intravilan sunt clientul dumneavoastra.
      Puteti sa-mi dati mai multe date despre teren?.
      Daca aveti chiar mai mult teren doresc sa cumpar, insa prin luna mai-iunie 2017!.
      Hai sa fie intr-un ceas bun.

  6. O mare porcărie…..lucrez intr o multinationala pe achiziții cereale si pot spune ca majoritatea terenurilor agricole (cel putin in sudul tarii)sunt detinute (cumpărate sau arendate pe „n” ani)de arabi,turci,libanezi,italieni,francezi,spanioli,indieni etc….pe urma baietii”destepti” deputați,fosti ministri,primari si abia mai la coadă adevarati fermieri locali cu suprafețe modeste deci intrebare DE UNDE???aaaaa…poate pe la Cuca Macaii sau soluri nemuncite de ani întregi …nefertile….in fine fie ca ei ….o alta aberatie ” doar pentru absolventi cu profil agricol”….sunt foarte mulți „inginerasi” in acest domeniu care sunt batâ,au absolvit U.S.A.M.V de dragul proiectelor europene împinși de la spate de mămica si taticu….sa fie pentru TOTI TINERII.

    • Da, imi place logica ta. Sa nu se acorde absolventilor U.S.A.M.V ca vorba aia, sunt bata si/sau impinsi de mamica si taticu` sa urmeze profilul dar sa se acorde tuturor tinerilor. Un absolvent in profilul respectiv, cat o fi el de bata tot are un cumul de cunostinte fie si cu 0,1 % peste al tau, care chiar n-ai o treaba cu domeniul din cate observ, deci ai ratat startul oricum.

  7. Astora care tot comentati ca de ce nu se acorda si unui absolvent a oricărei alte facultăți în afara agronomiei le adresez o întrebare: nu vi se pare normal ca statul sa vrea sa creeze specialiști? Educația si specializarea în domeniu nu conteaza?

  8. trebuie facute publice toate datele cu fermierii de cand au inceput sa se dea subventiile . puse pe site la APIA ANAF ITM cu banii care le au fost virati din subventii din rambursari de tva din calamitati si o sa vedeti ca asa zisi fermieri s-au imbogatit pe spinarea proprietarilor de teren. impozitele la primarie tot proprietarul terenului le plateste. cum circula cu utilaje de sute de mii de euro pe drumuri publice fara itp rca rovigneta . distrug zonele rurale depopuleaza satele tinerii de la sate pleaca in strainatate. de unde au bani de utilaje de sute de mii de euro? cum au au strans unii averi de milioane de euro? cum de nimeni nu controleaza fermierii? unde sunt LOCURILE DE MUNCA in agricultura? O SA VEDETI CA ASTIA CE AU ALUAT SUBVENTII SI BENEFICII NU AU AVUT UN ANGAJAT.

    • Toți au muncit ..nu au făcut averi cum crezi tu 🙂 dacă nu știi nu comenta aiurea ..când eram mica tata era pe câmp toată noaptea iar ziua era barman la un restaurant ..asa a strâns și după toată munca acum satisfacția lui sunt utilajele scumpe .. numai un om care nu cunoște vorbește aiurea 🙂

    • Sincer am citit postarile tale cu „mare interes”, ai nevoie urgenta de un psihiatru, daca ai avea un minim de cunostinte ai sti ca aceste date sunt publice, dar nu pentru o agramata ca tine, fiindca banuiesc ca nu stii unde sa le cauti, incepe iar scoala primara, poate incepi sa inveti sa scrii si lasa frustrarile in urma.

    • Am citit comentariul tau si chiar ma bufnit rasu. De ce va place sa vorbiti despre ceva unde nu aveti nici macar un minim de cunostiinte. Eu sunt Inginer Agronom am 24 de ani, de la 15 ani lucrez pamant agricol, zi noapte pe camp in campanie, nu cred ca este usor sa faci chestia asta. Ar trebuii sa mergi pe camp sa vezi cum este , sa inhalezi praf, sa stai la 40-50 grade. Toate acele utilaje „de sute de mii de euro” sunt luate cu multe sacrificii, dar dumneavoasta ce sa stiti…..doar sa comentati.

    • Alo Alinuta ….
      Chiar nu-ti dai seama ca ai ajuns cu mari semne de intrebare prin tâmpeniile pe care le spui?
      Sti definiția nebuniei?…sa faci același lucru asteptandu-te ca rezultatul sa fie diferit….

    • se duc cu combina la plimbare la mare.ai vazututilaje agricole pe plaja.ai multe lipsuri cucoana. Daca nu ar fi imbuibatii din agricultura de unde ai mai lua paine cu un leu?

  9. FIECARE CU CE-L DOARE……Fratilor de ce nu ati facut scoala.nu v-a oprit nimeni.de ce tot dati in cei care au facut scoala,au fost capabili sa o faca…

  10. Nu e corect ca doar pt cei care termina agronomia,eu fara studii in domeniu,am fost in stare sa dezvolt o afacere in agricultura si nu ma pot extinde din cauza ca nu mi se vand terenurile…primesc si eu in donatie teren sa le arat ce pot face cu el

    • Adevarat, nu este normal numai pt absolventii de agronomie, apoi chiar grav, de ce nu se precizeaza ca este vorba despre tinerii cu cetatenie Romana? Asa conform acestei prevederi poate fi si din Australia un tanar.

  11. Legea este incompletă. De ce nu și absolvenților de Mecanică Agricolă nu li se atrubuie teren pt atelier mecanic sau depozit piese de schimb pt utilaje agricole? Dacă faceți o lege, cuprindeți tot domeniul de activitate!

  12. In sfarsit o lege in sprijinul populatiei pentru cine vrea sa munceasca, mai greu va fi cu hatisul birocratiei si al functionarilor care vor ingreuna cat mai mult cu putinta. Cu toate acestea ma tenteaza ideea si as vrea sa stiu cui ar trebui sa ma adresez pentru a putea intra in posesia unui teren pentru a face o ferma de animale si baza furajera necesara pentru intretinerea acestora.

    • bai cacanarilor, de ce doar cei care au facultate agricola sau au facut scoala cu profil agricol au dreptul, de ce nu orice tanar fie el cu scoala sau fara scoala sa poata sa ia teren sa isi faca ferma? la mine in comuna gaujani judetul giurgiu viceprimarul nu are nici doua clase, in clasa a doua A RAMAS REPETENT SI NU A MAI FRECVENTAT SCOALA, O POT CONFIRMA FOSTII LUI COLEGI, asa ca de ce nu poate oricine sa primeasca teren, de ce va bateti joc de oameni in continuare?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO