• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UE finanţează bunăstarea păsărilor

    agrointeligenta.ro -

    Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru suplimentarea sumelor destinate sprijinului financiar în favoarea bunăstării păsărilor pentru trimestrul III.

    Anul de bunăstare este cuprins între 16 octombrie anul precedent şi 15 octombrie anul curent, împărţit în următoarele patru trimestre: 16 octombrie a anului precedent -15 ianuarie a anului curent, 16 ianuarie – 15 aprilie, 16 aprilie – 15 iulie şi 16 iulie – 15 octombrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Agricuklturii.

    Reprezentanţii ministerului afirmă că, în anul 2011, au fost alocate fonduri de la bugetul de stat doar pentru primele două trimestre, având în vedere negocierile de transfer al acestei scheme de sprijin în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în cadrul Măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor.

    În urma negocierilor cu Comisia Europeană, transferul acestei scheme de sprijin a fost amânat din cauza unor aspecte tehnice şi financiare. Conducerea MADR a reuşit totuşi să acopere necesarul financiar de la bugetul de stat, suplimentându-se suma iniţială cu cea aferentă solicitărilor din trimestrul III.

    „În condiţiile în care domnul Tabără a acceptat pentru anul 2012 cel mai slab buget pe care l-a avut vreodată agricultura, numai pentru a rămâne ministru, efortul de a identifica sume suplimentare pentru susţinerea crescătorilor de păsări arată angajamentul MADR şi al Guvernului faţă de dezvoltarea sectorului agricol”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA