PREȚUL MINIM pentru UN HECTAR DE TEREN AGRICOL ÎN ROMÂNIA!

Prețul terenului agricol din România a crescut, iar această majorare este în strânsă legătură cu veniturile din agricultură, dar și cu cuantumurilor subvențiilor plătite fermierilor de către APIA în decursul ultimului an, a lăsat să se înțeleagă ministrul agriculturii Achim Irimescu. Într-un interviu acordat agenției Agerpres, șeful de la MADR a arătat că la acest moment, la final de an 2016, nu mai se găsește hectar de teren agricol care să coste sub 2.000 de euro.

Despre prețurile medii, dar și prețul minim al terenurilor agricole din România, ministrul agriculturii Achim Irimescu a declarat: ”De la 2.000 de euro până la 9.000 — 10.000 de euro pe hectar. Depinde, însă, de zonă. Având în vedere că se câștigă bine din agricultură, din subvenții, eu nu am mai auzit în Româna să se vândă sub 2.000 de euro hectarul de teren. E clar că terenul se capitalizează și valoarea crește. În vestul țării, domnul Muscă (fermier — n. r.) de la Curtici a cumpărat teren cu 9.500 euro/ha”.

Ministrul Achim Irimescu a vorbit și despre situația suprafețelor cumpărate de cetățeni străini, dar și de o lege nouă care stopeze fenomenul.

”Sunt evaluări care spun până în 30%. Dacă avem 9 milioane de hectare de teren arabil, cred că în jur de 2 milioane și ceva de hectare sigur au fost vândute străinilor”, a spus ministrul, iar despre actul normativ în lucru, a precizat: ”Pe ultima variantă ne-am orientat la niște restricții introduse de alte state membre, respectiv limitarea la 150 de hectare pentru persoanele fizice și 500 de hectare pentru persoanele juridice. Nici aceasta nu i-a mulțumit pe toți producătorii. Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) ar dori o limită de 2.000 de hectare pentru societăți, dar eu zic că nu-i oprește nimeni să-și facă mai multe societăți, dacă 500 de hectare sunt pe o societate. Deocamdată, această variantă nu a ieșit încă din minister. E clar că nu se mai poate adopta acum. Rămâne pentru viitor”.

4 Comentarii la PREȚUL MINIM pentru UN HECTAR DE TEREN AGRICOL ÎN ROMÂNIA!

  1. Vand teren judetul Buzau 4000 euro pe ht,cernoziom pretabil livada,nuc,prun,migdal,cires,afin,vie,dar se pot cultiva si cereale 25-50 ht.tel 0740975825

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO