• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tradiții de Crăciun: când se împodobește bradul?

    agrointeligenta.ro -

    Împodobirea Bradului de Crăciun este una dintre cele mai cunoscute tradiții ale iernii. Sunt familii în care primele zile din decembrie sunt dedicate pomului, iar în altele, globulețele și luminile își găsesc locurile pe cetină abia în Ajunul Crăciunului. Ce spun, însă, tradiția, dar și istoria despre împodobitul bradului?

    Când se face bradul de Crăciun

    Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. Un înger sau o stea poate fi pusă în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de la Bethleem. A doua zi, copiii vor găsi sub brad cadourile lăsate de Măș Crăciun.

    Ritualul împodibirii bradului își are originea în credințele vechi ale popoarelor germanice. ”În ţinuturile de unde provine, în ţările nordice, în spaţiul germanic, bradul simbolizează viaţa; este copacul veşnic verde. Faptul că există aceste plante, ca bradul, ca iederă, ca vâscul, a fost un puternic semn de încurajare pentru oamenii din trecut, care au dezvoltat anumite forme de cult sau doar de respect pentru aceste plante. Bradul avea, din acest motiv, şi întrebuinţări medicinale, care s-au păstrat, în mare parte, până astăzi. Trebuie să menţionăm însă că, în spaţiul românesc, bradul avea o altă simbolistică, deşi era şi aceasta derivată din cea a vieţii veşnice. Bradul era folosit, în special, în ritualurile de înmormântare. Dar nu numai. Practic bradul era un însoţitor al omului de-a lungul întregii sale vieţi. Există în multe zone de la noi – şi tradiţia pare să fie foarte veche – obiceiul de a planta un brăduţ la naşterea unui copil. Acel brăduţ era practic un fel de frate vegetal al copilului, de-a lungul întregii sale vieţi. Iar dacă se întâmpla ca acel copil, între timp devenit adult, să-şi piardă viaţa în ţinuturi îndepărtate, într-o bătălie, într-o călătorie, la ceremonia de înmormântare, în locul corpului celui dispărut, era folosit bradul care fusese plantat la naştere”, explică directotul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean, pentru Radio Cluj.

    De ce împodobim bradul de Crăciun

    Motivaţia iniţială era aceea că bradul, cu forma sa triunghiulară, simbolizează Sfânta Treime. Asta era una dintre explicaţiile cu care a fost introdus bradul în Europa creştină.

    În România, obiceiul împodobirii bradului a pătruns destul de târziu, practic el a fost adus de familia regală a României, de regele Carol I, pe atunci domnitorul Carol I, în 1866. Crăciunul anului 1866 a fost primul în care la Bucureşti s-a împodobit un brad. Apoi, acest obicei a fost preluat de elita din jurul regelui şi s-a răspândit treptat în întreaga societate, mai spune Tudor Sălăgean.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului