• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SFÂNTUL ȘTEFAN: De ce este bine ca în această zi SĂ DĂRUIM O ICOANĂ sau o candelă nouă aprinsă!

    Roxana Dobre -

    Sfântul Ștefan este cunoscut în tradiția populară ca sfântul care a fost ucis cu pietre. O veche datină de ziua praznicului Sfântului Ștefan se referă la icoana care-l înfăţişează pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi. În ziua praznicului se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.

    Ziua este prielnică, de altfel, pentru reconciliere, de aceea, creştinii trebuie să fie blânzi şi prietenoşi, să-şi ierte unii altora greşelile şi să facă numai bine cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Tot în această zi se dă de pomană pentru sufletele celor care au pierit în împrejurări dramatice. Pachetele se împart şi tinerilor care poartă numele primului mucenic Ştefan.

    În anumite zone din Muntenia se mai păstrează tradiţia numită “Pâinicile lui Ştefan”: gospodinele frământă un aluat ca de cozonac şi fac din el pâini mici, rotunde, pe care le ung cu miere, le coc şi le duc la biserică, pentru ca, după slujbă, să le împartă copiilor săraci.

    Pâinicile amintesc de pietrele cu care l-au ucis iudeii pe Sfântul Ştefan. Un alt preparat specific sărbătorii sunt mucenicii cu miere şi nucă, ce amintesc de moartea sfântului pe care îl cinstim în această zi. Tradiţia mai recomandă să se evite deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care pot pune viaţa în primejdie.

    Sfântul Ştefan a fost primul martir creştin

    Propovăduind învăţăturile lui Iisus Hristos şi mărturisind că El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri pentru mântuirea noastră, Ştefan a atras asupra sa mânia fariseilor şi a fost adus la judecată, în faţa Sinedriului.

    Întrebat de Caiafa (marele preot iudeu care îl condamnase şi pe Iisus) cum răspunde acuzaţiilor care i se aduc, Arhidiaconul Ştefan ar fi rostit un veritabil rechizitoriu la adresa judecătorilor săi: “Cum au fost părinţii voştri, aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre pro-roci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

    Acuzat de blasfemie, discipolul Domnului Iisus Hristos a fost condamnat la moarte prin lapidare. Potrivit Noului Testament, când a fost rostită sentinţa, sfântul a avut o viziune divină, pe care a împărtăşit-o celor din jur: “Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Dus în afara cetăţii, în valea lui Iosafat, a fost ucis cu pietre, în timp ce se ruga, la fel ca Mântuitorul, pentru iertarea călăilor săi: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”.  Astfel, Arhidiaconul Ştefan a devenit primul martir – primul om ucis pentru că a mărturisit credinţa în Iisus. Se spune că unul dintre judecătorii săi, care a şi asistat la uciderea lui, ar fi fost Saul, cel pe care Iisus Hristos l-a convertit ulterior la creştinism, arătându-I-se pe drumul spre Damasc.

    Peste 450.000 de români îşi serbează onomastică de Sfântul Ştefan

    Peste 450.000 de români îşi serbează onomastică de Sfântul Ştefan, cei mai mulţi fiind bărbaţi – 330.256, iar cele mai răspândite nume sunt Ştefan, Ştefania şi Istvan, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

    În total, 450.901 români îşi serbează onomastică în a treia zi de Crăciun. Bărbaţi sunt 330.256, purtând numele: Ştefan (276.406), Istvan (33.410), Fănel (8.677), Fănică (5.389), Ştefănel (3.396), Ştefănuţ (2.360), Fanuță (52), Fane (562) şi Ștefănuș (4).

    Şi 120.645 de femei poartă nume derivate din Ştefan, cele mai multe numindu-se Ştefania (88.378), Ştefana (21.944), Fănica (8.951), FănuȚa (1.040) şi Fana (332).

     

    Surse: www.evz.ro,


    Te-ar mai putea interesa

    Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte