• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTEA MINISTRULUI PETRE DAEA PENTRU FERMIERI!

    Roxana Dobre -

    Vestea ministrului Petre Daea pentru fermieri – plăți pregătite pentru producătorii agricoli! Ministrul Agriculturii, Petre Daea, promovează un proiect extrem de important pentru fermieri iar în perioada 21-23 ianuarie acesta a vizitat bazinele legumicole din judeţele Giurgiu (comunele Adunaţii Copăceni, Comana, Colibaşi), Ilfov (comuna Vidra) şi Galaţi (comuna Matca).Cu această ocazie, ministrul Petre Daea a discutat cu producătorii de legume – tomate în spaţii protejate – pentru a vedea la faţa locului stadiul pregătirii noilor culturi.

    De asemenea, ministrul Agriculturii a prezentat în detaliu formele de sprijin pentru tomate din producţia internă şi modul în care poate fi implementat Programul de Guvernare privind sprijinul acordat pentru producţia de tomate în spaţii protejate.

    Subvenția de 3.000 de euro pe hectar pentru cultivarea roșiilor este cea mai așteptată măsură în agricultura pe suprafețe mici. De acest sprijin ar urma să beneficieze și producătorii cu teren puțin, dar care au investit în solarii sau sere întrucât ajutor de stat se plătește doar pentru cultura de tomate în spații protejate.

    Subvenția pentru cultura de roșii în spații protejate – condiții de eligibilitate

    1. Sprijinul este achitat sub formă de ajutor de minimis, adică pentru a vă încadra la plată, trebuie să nu fi primit ajutor de minimis echivalent sau peste valoarea de 15.000 de euro.

    2. Legumicultorii care accesează schemă trebuie să facă parte din următoarele categorii:
    a) producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de minimis;
    b)producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
    c)producătorilor agricoli persoane juridice.

    Totodată, fermierii trebuie să fie înregistrati în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul 2017.

    3. Suprafața minimă ce trebuie să existe în exploatația solicitantului trebuie să fie de minim 1.000 de metri pătrați de solar sau seră. Suprafața trebuie ”marcată la loc vizibil, cu o placa indicator cu dimensiunile de circa 300 x 400 mm, pe care să se găsească inscripția ,,Suprafață beneficiară a Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, în anul 2017, conform cererii numărul ……………., din Registrul unic de la Direcția pentru agricultură a județului……………./Municipiului București”.

    4. Legumicultorii trebuie să obțină o producție de minim 2 kg tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minim 2000 kg dovedită cu documente justificative. Atenție, însă: valorificarea producției se va face în perioadele ianuarie-mai inclusiv și noiembrie – 20 decembrie, inclusiv!

    5. Pentru a accesa ajutorul de minimis, fermierii trebuie să depună o cerere-tip la Direcția Agricolă Județeană, precum și o serie de documente, astfel:
    a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
    b) copie a atestatului de producător;
    c)copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;
    d)dovadă cont activ bancă/trezorerie;
    e)adeverinţa în original, care să ateste, conform înscrisurilor din registrul agricol, suprafaţa de teren utilizată de solicitant în anul 2017 în baza oricărui act juridic care conferă
    dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză;
    f)declarație pe propria răspundere

    Documentele prevăzute la a) şi c) sunt prezentate în original şi în copie, în vederea certificării de reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin înscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul”.

    Reamintim că Ministerul Agriculturii a elaborat un act normativ pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”. Acesta se află postat pe site-ul www.madr.ro şi va fi supus aprobării Guvernului în perioada următoare.


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Când se plantează roșiile în grădină – calendar Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd