• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CRESCĂTORII DE OVINE și-au fixat PRIORITĂȚILE! Ce vor oierii SĂ OBȚINĂ DE LA GUVERN chiar de SĂPTĂMÂNA VIITOARE!

    Roxana Dobre -

    Prioritățile crescătorilor de ovine pentru acest an! În cadrul Adunării Generale a Federației Romovis, liderii oierilor au aprobat o serie de priorități pentru anul în curs, măsuri ce vor fi înaintate Ministerului Agriculturii într-o întâlnire programată să aibă loc săptămâna viitoare, la București. 

    Federația Romovis, organizație profesională ce reunește asociațiile județene acreditate pentru conducerea Registrului Genealogic la rasele Turcană, Karakul, Rațca și COP (Control Oficial al Producțiilor) la rasele de oi existente pe teritoriul României, cu ocazia întâlnirii de la Bazna, județul Sibiu, a aprobat astăzi, 27 ianuarie, prioritățile ce vor fi înaintate către conducerea MADR pentru anul 2017.

    Prioritatea numărul 1: Plățile restante către fermieri din anul de cerere 2015 și 2016

    În cadrul Federației Romovs au fost identificați fermierii care nu au primit sumele stabilite pentru anul 2015 pentru Măsura 10, Pachetul 8 ( conservarea și utilizarea resurselor genetice la animalele aflate în pericol de abandon). Totodată, crescătorii așteaptă sprijinul pentru anul de cerere 2016. ”Sectorul zootehnic mereu a fost lăsat la sfârșitul perioadei privind plățile către fermieri, cu toate că în acest sector greutățile sunt cele mai mari, totodată cheltuielile cele mai costisitoare sunt într-o ferma zootehnică și se acumulează în mare parte, în perioada de toamnă, iarnă”, explică liderii Romovis care declară că ”în acest sens, dorim un echilibru privind plățile către toate exploatațiile, indiferent de ce sub-ramură a agriculturii vorbim”.

    Oierii își doresc promovarea Legii Zootehniei

    ”În România, sectorul zootehnic funcționează după o lege depășită, ce datează de 14 ani (a fost adoptată  în 2002), mereu cârpită după bunul plac al specialiștilor care și cum se perindă prin MADR. Avem nevoie ca Legea Zootehniei să fie funcțională pe toată perioada PAC-lui și mereu adaptată în funcție de schimbările care apar printr-o nouă PAC. Aceeași strategie trebuie aplicată în toată legislația agricolă din România, iar dezbaterile privind noua Politica Națională Agricolă să înceapă odată cu  următoarea PAC. Aplicând această metodă, avem posibilitatea să ne impunem la nivel European și nu doar să acceptăm ceea ce ne oferă CE”, consideră crescătorii de ovine din România.

    Activitatea de COP-RG în cadrul raselor din exploatațiile membrilor Romovis

    O altă prioritate a orierilor este activitate de COP-RG, în acest sens fiind urmărite ”discutarea și promovarea unei HG privind activitatea de selecție în vederea ameliorării raselor autohtone, având în vedere că acum cuantumul serviciilor efectuate fermierului nu corespund cu realitatea. Calculul privind manopera activității de COP nu este conform cu realitatea, în special la ovinele din rasa Karakul pentru producția de pielicele și pentru rasele direcționate spre producția de carne –  sumele prevăzute pentru testarea reproducătorilor”.

    Oierii își doresc parteneriate cu Stațiunile de Cercetare cu activitate în sectorul ovin în vederea omologării de noi linii, rase specializate pe producțiile de lapte, carne, pielicele. ”Totodată prin aceste parteneriate încercăm să sprijinim fermierul din România prin testarea compatibilităţii genetice şi a capacităţii combinative cu raselor autohtone, a materialului biologic importat”, explică Romovis.

    Crescătorii de ovine au subliniat că nu doresc ”să devenim o țară de tip experimental pentru companiile furnizoare de material biologic din țările dezvoltate. În acest fel stopăm sume  importante în euro, direcționate în afara țării  și care pot susține sectorul ovin din România. Prin acest tip de parteneriat, avem posibilitatea să oprim acele rezultate cu un grad mare de risc economic, pedoclimatic sau, cu o rezistență slabă la boli”.

    Mobilizare pentru sprijinul cuplat pentru perioada 2017-2020

    O mare problemă a fermierilor români o reprezintă situația sprijinului cuplat în zootehnie pentru perioada 2017-2020. În acest sens, crescătorii de ovine așteaptă concretizarea propunerilor făcute de MADR după consultările cu Federația Romovis și transmise Comisiei Europene. ”Se impune un efort susținut și insistent din partea MADR către CE în vederea păstrării propunerilor făcute în august 2016, propuneri care o dată aplicate, pot simplifica criteriile de eligibilitate și în mod evident ar conduce la absorbția bugetului alocat  de un număr mult mai mare de fermieri”, subliniază fermierii din Romovis.

    Prioritățile Federației ROMOVIS în relația cu ANSVSA

    Federația Romovis și-a propus ca în acest an să continue colaborarea strânsă cu ANSVSA, unde ca obiective trecute pe listă se află: exportul de animale în viu și carne de oaie, implementarea Ordinului Președintelui ANSVSA nr. 140 din 2016 privind înființarea de puncte de sacrificare în ferme și centre de sacrificare locale. ”În activitatea de creștere a ovinelor și caprinelor, principala preocupare a organizațiilor profesionale, a fermierilor, rămâne piața de desfacere pentru produsele obținute din acest sector. Prețurile mici și blocajul pe piața locală dar și la export face imposibilă păstrarea României în competiția cu statele dezvoltate din UE”, atrag atenția liderii din Romovis.

    Pentru o mai bună valorificare a produselor autohtone oierii consideră că este nevoie de deschiderea tuturor piețelor interesate de carnea de oaie din România și în aceeași măsură, acordarea unei atenții mult mai mari privind creșterea consumului de carne de oaie în țara noastră. ”Promovarea și încurajarea consumului de  produse din carne și lapte de oaie considerate cel mai puțin contaminate cu diferite substanțe chimice, datorită  furajării animalelor  din suprafețele de teren  cultivate cu acele culturi nemodificate genetic, pajiști și pășuni naturale existente pe teritoriul țării , este avantajul României și al cetățenilor ei”, mai subliniază oierii.

    Un alt act normativ care dă bătăi de cap oierilor este Legea nr. 191/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Este vorba, mai exact, despre articolul 8, alin. 3. ”Proprietarul de animale din exploatatiile unde s-au născut acestea achiziționeaza mijloace oficiale de identificare, ce respectă criteriile tehnice stabilite de legislația comunitară și națională, de la furnizori primari, precum și de la organizația profesională a crescătorilor de animale sau de la medicul veterinar de libera practică împuternicit, în cazul în care proprietarii de animale nu sunt membri ai organizațiilor profesionale care au calitatea de furnizori secundari aprobati de catre autoritatea competentă”.

    ”Legea identificării animalelor nu are norme conform legii și strict pe ceea ce înseamnă funcționarea acestei activități. Normele existente Ord. Preș. ANSVSA nr.40 din 2010, se referă la O.Ug. nr.23 din același an și nu corespund conform legii promovate ulterior. De asemenea , promovarea legislației privind activitatea med.vet. de liberă practică sau privind alegerea de către fermier a medicului med.vet. pe sistemul medicului de familie”, este semnalul de alarmă tras de oieri. Totodată eu și-au propus să se mobilizeze pentru ”urgentarea acordurilor sanitar-veterinare bilaterale cu statele interesate de achiziționarea animalelor sau a cărnii de oaie din România”.


    Te-ar mai putea interesa

    Pericle Sălceanu – student bursier și om de bază în ferma de 3.000 de oi a familiei Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE