• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alexandru Jurconi: „Din scandalul aflatoxinei, industria a învăţat să gestioneze mai bine crizele”

    agrointeligenta.ro -

    Orice compromis implică un risc, fapt care s-a întâmplat şi în cazul scandalului aflatoxinei. Criza iscată în urma acestui scandal a generat pierderi destul de importante pentru fermieri şi procesatori, dar consumatorul a câştigat pe termen lung, consideră preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe din România – ProAgro, Alexandru Jurconi

    Producţia în regim industrial în domeniul alimentar a însemnat în timp, îndepărtarea cosumatorului de producător. Consumatorul nu a fost merreu informat cu procesul de producţie, de modul în care se procesează materia primă provenită din ferme. Criza aflatoxinei a demonstrat încă o dată că este necesară dezvoltarea şi susţinerea unui sistem de comunicare performant între producători şi consumatori, potrivit preşedintelui ProAgro.

    „Scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină a generat pentru fermieri şi producători o criză care s-a atenuat acum. Nu vor fi pe termen lung consecinţe notabile. Însă trebuie avut grijă, că deşi situaţia a fost nu tocmai bine gestionată şi chiar întreţinută artificial, oricând e posibil să reapară o criză similară. Totul va depinde de reglarea, de gestionarea corectă a crizei. Din criza apărută la începutul lunii martie consumatorul a fost cel mai câştigat.

    Acum, consumatorul este mai informat, mai interesat să cunoască amănunte despre modul de producţie, de comercializare, transport etc. Dar, toată lumea va fi mai atentă. Este evident că în prezent, industria a plătit şi plăteşte factura scandalului şi trebuie să-şi asume compromisul şi riscurile. Comunicarea trebuie să devină mai eficientă, şi siguranţa consumatorului trebuie să primeze. Cu siguranţă, totul va fi mai bine analizat, autorităţile sanitare vor fi mai exigente, planurile de supraghere vor fi şi mai atente, mai laborioase”, a declarat Alexandru Jurconi.

    Scandalul aflatoxinei din lapte a zguduit în urmă cu o lună industria alimentară în special în zona Balcanilor şi s-a extins în toată Europa, în plin scandal al cărnii de cal şi al produselor din carne de pasăre cu antibiotice. Exista suspiciunea că mai multe sortimente de lapte din Bosnia, Croaţia şi Serbia erau contaminate cu sporii unei ciuperci din furajele animalelor. Ciuperca atacă ficatul şi poate duce, ingerată în cantităţi mari, la apariţia cancerului hepatic. Aflatoxina este produsă de sporii ciupercilor din genul Aspergillus. Aceasta se poate dezvolta odata cu mucegaiul şi apare acolo unde furajul este depozitat în condiţii de umezeala.

    Furajul contaminat ajunge în organismul animalului. Mai departe se poate transmite în lapte şi carne, iar prin consum în corpul uman. Conform normelor europene, în spaţiile în care sunt depozitate cerealele, temperatura trebuie să oscileze între 8 si 12 grade Celsius, iar umiditatea să fie de sub 14%.

    Potrivit legii, în România, laptele este testat de specialişti de cel puţin două ori pe an, la fel şi furajele şi produsele de origine non-animală.

    Spre exemplu, anul trecut au fost verificate 81 de probe de lapte, la nivel naţional, de la toţi producătorii.
    În România, laptele cu probleme au provenit de la trei ferme, două unităţi de procesare şi două centre de colectare.
    În total, 88 de tone de lapte au fost distruse. Sursele contaminării au fost furajele.Autorităţile sanitar veterinare au asigurat populaţia că întreaga cantitate de lapte cu probleme a fost distrusă şi la rafturile magazinelor nu a ajuns nici un litru de lapte infestat. În urma scandalului, fermierii şi procesatorii au reclamat pierderi de 30-50 milioane euro, iar consumul de lapte a scăzut cu aproape 25%.


    Te-ar mai putea interesa

    Plantele beau, nu mănâncă! Plăți subvenții APIA. Listă cu aproape 8.000 de fermieri care au banii în conturi Cum sunt păcăliți românii care cumpără brânză din piețe și magazine

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii