• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ACORDUL care ar putea FALIMENTA FERMELE ROMÂNEȘTI!

    Roxana Dobre -

    Acordul care ar putea schimba radical agricultura din Europa! În aceste zile urmează să se ia o decizie extrem de importantă după care putem spune că se va contura și viitorul european al agriculturii. Este vorba despre Acordul Cuprinzător Economic și Comercial (CETA) între UE – Canada care va fi discutat mâine la Parlamentul European de la Strasbourg! Acordul nu poate intra în vigoare fără acordul Parlamentului.

    ceta

    De câteva săptămâni, comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmström nu a încetat să apere acest tratat pe care îl consideră ”cel mai progresist din istorie şi mai important ca niciodată”. Tratatul a fost negociat timp de 7 ani şi totuşi este chiar şi la această dată contestat. Opozanţii îl cataloghează anti-democratic, prea favorabil marilor companii, prea permisiv în privinţa mediului înconjurător şi periculos pentru agricultura europeană.

    Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA) este un schimb comercial în care peste 90% din tarifele vamale vor fi eliminate imediat. Înseamnă crearea de noi locuri de munca în Europa şi în Canada.

    Documentul a fost semnat la finele lui octombrie de Bruxelles şi Ottawa dar nu așa ușor, Provincia belgiană Valonia a blocat timp de peste o săptămâna acest acord. Acordul este important şi pentru români: vizele pentru românii care călătoresc în Canada ar urma să fie eliminate în 2017.

    Un ‘DA’ acordat de eurodeputaţi ar deschide calea aplicării provizorii, adică înainte de luna aprilie, a unei părţi importante a textului. Excepţie vor face unele capitole care fac obiectul unor litigii. Potrivit specialiștilor de la Bruxelles, acordul va determina un progres cu 25% a comerţului Uniunii Europene cu Canada. Acest lucru ar însemna o creştere a PIB-ului european cu aproximativ 12 miliarde de euro pe an. Dar, mai mult decât un acord de liber schimb, Bruxelles vrea să facă din acesta un model pentru tratatele comerciale viitoare. El nu se limitează doar la a elimina barierele existente în comerţul de bunuri şi servicii, textul promite cooperarea în materie de norme sociale şi de mediu.

    De ce Canada?

    Canada este un partener comercial important al Uniunii Europene. Volumul de schimburi între cele două părţi se ridică anual la 60 de miliarde de euro. Uniunea Europeană exportă maşini, echipamente de transport şi produse chimice. Serviciile comerciale – transport şi asigurări de bunuri înseamnă 26 de miliarde de euro pe an. Canada este al patrulea investitor străin în Uniunea Europeană – cu 142 de miliarde de euro investite în 2012. Uniunea Europeană este al doilea investitor străin în Canada – cu 260 de miliarde de euro.

    Impact negativ asupra României?

    Despre mult controversatul tratat a amintit deseori și fostul ministrul al agriculturii, Achim Irimescu. „Este vorba de impactul acordurilor comerciale, în care, experienţa mea în Bruxelles spune următorul lucru: de obicei, Uniunea Europeană fiind dezvoltată puternic şi industrializată puternic, cu interese foarte mari pe varii domenii, cum ar fi aeronautica, trenurile de mare viteză, sigur că au un interes mare să pătrundă pe pieţe terţe. Şi, în astfel de situaţii, n-o spun eu, ci reprezentanţii producătorilor europeni şi mai ales francezi şi polonezi, în acest proces, de multe ori este sacrificată agricultura„, a declarat Achim Irimescu în luna noiembrie 2016.

    Potrivit reprezentanţilor fermierilor europeni, deja au apărut cifre despre viitoarele exporturi de produse alimentare canadiene în UE, scutite de taxe vamale şi cu costuri mici de producţie, şi există posibilitatea ca mulţi dintre agricultorii europeni să nu poată face faţă concurenţei şi să dea faliment. Deşi liderii europeni au dat asigurări că nu vor fi probleme, organizaţiile profesionale din agricultură încep să calculeze viitoarele pierderi.

    Ministrul Agriculturii a explicat că astfel de acorduri comerciale bilaterale s-au mai dovedit şi în trecut favorabile doar anumitor domenii, iar unele dintre ele au fost păguboase, dacă nu de-a dreptul catastrofale.

    Surse selective: www.epochtimes-romania.comwww.rfi.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA