• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Parlamentul European a aprobat CETA, acordul de liber-schimb UE-Canada! Ce presupune pentru România?

    Roxana Dobre -

    Acordul de liber schimb UE – Canada (CETA) a fost aprobat prin vot de Parlamentul European (408 voturi pentru, 254 împotrivă, 33 de abțineri). Vestea bună este că în urma acestei decizii, românii vor circula fără vize în Canada, însă pe partea sectorului agricol, scepticii spun că acest acord nu anunță lucruri bune!

    La aproape opt ani de la debutul negocierilor, Acordul economic și comercial UE-Canada (CETA) a fost adoptat astăzi de Parlamentul European. Chiar dacă oficial este nevoie și de acordul individual al țărilor membre, votul din Parlamentul European va fi suficient pentru aplicarea timpurie a unor măsuri, încă din aprilie.

    Canada reprezintă un partener comercial și de investiții valoros pentru Uniunii Europeană. Prin intermediul acordului economic și comercial cuprinzător se vor consolida relațiile dintre UE și Canada, având o importanță geopolitică semnificativă.

    Există o serie de beneficii pe care le generează acest acord, generând creștere economică și favorizând crearea de noi locuri de muncă.

    Acordul trebuie să intre acum în procedura de ratificare la nivelul fiecărei țări UE, ceea ce va însemna un proces destul de îndelungat. Unele prevederi ale acordului intră însă în vigoare înainte de încheierea procedurii. Astfel că, ridicarea vizelor pentru români intră în vigoare, parțial, încă de la sfârșitul lunii aprilie. Este vorba despre românii care au mai fost în Canada și au obținut anterior viză. Apoi, de la 1 decembrie, toți românii vor putea călători fără vize în Canada.

    CETA reprezintă cel mai ambițios acord încheiat atât de UE, cât și de Canada. Există o serie de beneficii pe care le generează acest acord. În ceea ce privește comerțul cu mărfuri, CETA va elimina aproape toate taxele vamale, în cuantum de 400 de milioane de euro pentru mărfurile originare din UE și va oferi furnizorilor europeni de servicii un acces mai larg la piețe. Nu în ultimul rând, Canada a deschis accesul la licitațiile publice pentru întreprinderile din UE într-o mai mare măsură decât pentru oricare dintre ceilalți parteneri comerciali ai săi. Astfel, întreprinderile europene vor beneficia de cel mai bun tratament pe care Canada l-a oferit vreunui partener comercial.

    CETA are o valoare economică semnificativă pentru Uniune generând creștere economică și favorizând crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, se vor respecta în totalitatea cele mai ridicate standarde ale Europei în domenii precum siguranța alimentară, protecția mediului și drepturile lucrătorilor, motiv pentru care m-am exprimat în favoarea acestui acord.

    Adversarii CETA îl consideră antidemocratic, prea favorabil multinaționalelor, permisiv în privința mediului sau prea periculos pentru agricultura europeană.

    Una din țintele criticilor sunt tribunalele de arbitraj care ar urma să fie create imediat ce tratatul va fi aprobat definitiv. Aceste tribunale vor putea fi sesizate de o companie pentru a cere daune unui stat care ar lua măsuri contrare intereselor sale.

    Citiți și:  ACORDUL care ar putea FALIMENTA FERMELE ROMÂNEȘTI!

    Sursa: Europarlamentar Daniel Buda, Facebook, Parlmanetul European, Agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență