ORDIN APROBAT al ministrului agriculturii PENTRU BANII FERMIERILOR!

Ordin al ministrului agriculturii pentru agenția de plăți! Modul de alocare a banilor banilor din fonduri europene, plătiți prin AFIR, vor suferi unele modificări, conform unui Ordin al ministrului agriculturii, postat pe site-ul MADR!

Printre modificările notabile se numără și cele legate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor care va fi responsabilă cu soluţionarea contestaţiilor privind rezultatele procesului de evaluare și selecţie a proiectelor depuse pentru finanţare. Comisia este alcătuită după cum urmează: președinte, membri și secretar, pentru fiecare funcţie în parte fiind prevăzut un supleant. În cadrul Comisiei își vor desfășura activitatea, la solicitarea președintelui, și consultanţii permanenţi desemnaţi de către conducerea DGDR-AM PNDR și AFIR cu competenţe în procedurile de evaluare și selecţie aplicabile pe măsurile din PNDR pentru care s-au depus proiecte a căror evaluare a fost contestată de solicitant.

În situația în care persoana desemnată în Comisie nu poate participa, din motive obiective, la lucrările comisiei, înlocuirea acesteia se face prin convocarea supleantului care va prelua atribuţiile titularului, până la revenirea titularului. Titularul sau supleantul, după caz, își va asuma activitatea desfășurată în cadrul comisiei prin semnarea documentelor aferente perioadei în care și-a desfășurat activitatea. Minuta aferenta raportului de contestatii va cuprinde mentiuni privind aceste aspecte.

În funcţie de numărul de contestații depuse pe sub-măsură/etapă, în scopul soluţionării cu celeritate a acestora, președintele Comisiei poate stabili desfășurarea activităţii de soluţionare a contestaţiilor prin organizarea în paralel a două sau mai multor comisii. După caz, președintele Comisiei poate desemna pentru comisiile constituite un alt președinte din cadrul DGDR AM PNDR.

Termenul de soluţionare a contestaţiilor de către Comisie este de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora la secretariatul DGDR-AM PNDR. Termenul se poate prelungi cu 7 zile lucrătoare dacă Comisia solicită reverificarea unei/unor contestaţii de către AFIR nivel central și cu 10 zile lucrătoare în cazul în care cel puţin un membru al Comisiei este convocat pentru analiza contestaţiilor pentru două sau mai multe sub-măsuri.

În termen de 5 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, după caz, AFIR va adapta ghidurile solicitanţilor și manualele de proceduri proprii în vederea respectării obligaţiilor ce revin conform prezentului Regulamentul. (2) În scopul finalizării în regim de urgenţă a procesului de selecţie și de soluţionare a contestaţiilor, prevederile prezentului regulament se aplică și proiectelor depuse în anul 2016 pentru care, la data aprobării acestuia, nu au fost aprobate rapoartele de selecţie/contestaţii. 

Foarte important! Lansarea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare

Lansarea sesiunii de depunere a proiectelor/cererilor de finanţare se stabileşte în corelare cu respectarea unui termen de cel puţin de 7 zile calendaristice de la publicarea pe site-ul AFIR a ghidului solicitantului și a documentelor de procedură aferente, în forma finală aprobată.

Dacă în urma finalizării procesului de selecţie și de soluţionare a contestaţiilor se constată că restul de alocare care reprezintă diferenţa dintre valoarea alocării perioadei de referinţă și suma cumulată a valorii proiectelor selectate conform rapoartelor de selecţie/contestație individuale/lunare/trimestriale publicate, valorii proiectelor neconforme pragului de calitate/încadrate greșit din punct de vedere al alocării financiare aferente unei măsuri/sub-măsuri/ componentă (alocare distinctă), valorii proiectelor neeligibile și valorii proiectelor retrase este pozitiv, coroborat cu faptul că termenul limită din nota de lansare nu a expirat, atunci sesiunea continuă de depunere a proiectelor poate fi continuată, în următoarele condiţii:

  1. a) respectarea pragului de calitate aferent lunii/trimestrului în care se continuă depunerea;
  2. b) restul de alocare reprezintă cel puţin 25% din alocarea perioadei de referinţă pentru fiecare submăsură în parte. La propunerea motivată a AFIR sau DGDR AM PNDR, cu aprobarea conducerii MADR, se poate organiza continuarea depunerii proiectelor și în situaţia în care restul de alocare reprezintă o valoare mai mică de 25%.

Termenul de evaluare lunară/trimestrială a proiectelor este, după caz, de maximum 35/40 zile lucrătoare pentru proiectele cu obligativitatea realizării vizitei pe teren, respectiv 90 de zile lucrătoare de la sfârșitul lunii/trimestrului respectiv. Termenul se poate prelungi cu 10 zile lucrătoare dacă sunt în evaluare proiecte pentru două sau mai multe sub-măsuri.

Puteți consulta în întregime pe site-ul MADR.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*