• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PRIMA ÎMPĂDURIRE 2017. Cum se pot accesa FONDURILE pentru PLANTAȚII FORESTIERE PE TERENURI AGRICOLE ȘI NEAGRICOLE!

    agrointeligenta.ro -

    Prima împădurire este denumirea după care a ajuns să fie cunoscută Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020. Proiectele pentru acest sprijin se mai pot depune până pe 31 martie 2017, ora 16.00, iar Agrointeligența vă spune astăzi ce trebuie să știți banii pentru înființarea plantațiilor forestiere pe terenuri agricole și neagricole. 

    Scopul ajutorului îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole și neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite.

    Schema vizează înființarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de:

    a) trupuri de pădure pe terenurile agricole și neagricole care  pot constitui zone de interes ecologic, în înțelesul OUG nr. 3/2015.

    b) perdele forestiere de protecție pe terenurile agricole și neagricole Terenurile agricole/neagricole împădurite în baza schemei de ajutor de stat.

    Prima impadurire cu fonduri europene

    Prima împădurire 2017. Cine poate accesa banii 

    Beneficiarii schemei sunt deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi neagricol şi formele asociative ale acestora. În categoria deținătorilor publici de teren agricol și neagricol sunt incluse unităţile administrativ teritoriale de nivel LAU 2 (comune, orașe, municipii) și alte persoane juridice de drept public, precum și formele asociative ale acestora. În categoria deținătorilor privați de teren agricol și neagricol sunt incluse persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat, precum și formele asociative ale acestora.

    Prima împădurire 2017. Condiții pentru ca terenurile agricole și neagricole să fie eligibile

    Astfel, conform Ghodului Solicitantului, aceste suprafețe sunt definite astfel:

    Terenul agricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren din categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente şi pajişti permanente, care au fost folosite în scopuri agricole pe parcursul ultimilor 2 ani. Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în urmă cu cel puţin 2 ani (să acopere minimum 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă), iar pentru acest teren trebuie să fi fost respectate în această perioadă standardele de ecocondiţionalitate (GAEC/SMR) relevante.

    Terenul neagricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren care nu este utilizată în scop agricol (dar inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS – Land Parcel Identification System) sau care are utilizare agricolă şi are categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente și pajişti permanente, fiind identificată în LPIS, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de ecocondiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor 2 ani (să acopere minimum 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă).

    Încadrarea terenurilor destinate împăduririi în categoriile de teren agricol şi/sau neagricol la nivel de parcelă va fi efectuată, înainte de demararea întocmirii proiectului tehnic de împădurire, de către APIA, la momentul solicitării Notei de constatare (Anexa 4) şi efectuării digitizării în LPIS.

    De asemenea, terenurile agricole şi neagricole definite mai sus propuse pentru împădurire trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

    • să fie în proprietatea solicitantului sau să fie la dispoziţia acestuia, pe toată perioada derulării contractului de finanţare; documentele doveditoare ale dreptului de utilizare a terenului (contracte de arendă, de concesiune etc. conform art.5 din Ordinul MADR 619/2015) vor avea ca obiect/destinație a terenului crearea de suprafețe împădurite/suprafețe împădurite și vor fi încheiate avându-se în vedere ca pe toată perioada de derulare a contractului de finanțare să existe documentele doveditoare ale dreptului de utilizare a terenului valabile. Cu toate acestea, la momentul depunerii cererii de sprijin la APIA, potențialii beneficiari pot prezenta documente doveditoare ale dreptului de utilizare a terenului cu alt/altă obiect/destinație a terenului decât crearea de suprafețe împădurite/suprafețe împădurite și care să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere de sprijin, cf. art.33, alin. k) din OMADR nr. 619/2015 cu modificările și completările ulterioare; ulterior, la semnarea Contractului de finanțare, beneficiarii schemei de ajutor de stat vor prezenta documentele doveditoare ale dreptului de utilizare a terenului încheiate având ca obiect/destinație a terenului crearea de suprafețe împădurite/suprafețe împădurite. Solicitanții se asigură de continuitatea valabilității documentelor privind dreptul de utilizare a terenului.

    • suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie, trebuie să fie de cel puţin 0,5 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită de cel puţin 0,1 ha. Suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure, trebuie să fie de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită de cel puţin 0,5 ha.

    Suprafața compactă reprezintă o suprafață continuă de teren, nefracționată și fară enclave.

    Suprafața minimă a unei parcele este de 0,1 ha atât pentru perdele forestiere de protecție cât și pentru trupuri de pădure; fac excepție parcelele componente ale unei perdele forestiere, care pot fi mai mici de 0,1 ha în cazul în care acestea asigură continuitatea perdelei.

    Sprijinul finaniciar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime, după cum urmează:

    − Prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, care acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire (denumită Prima 1).

    − Prima anuală, pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi (denumită Prima 2).

    Proiectarea lucrărilor de înființare, întreținere și îngrijire prin proiectul tehnicgraficul general de realizare a plantației, precum și execuția acestora se realizează la nivel de parcelă /unitate amenajistică (u.a.), astfel:

    – în cazul în care în cadrul unei parcele se va identifica necesitatea realizării împăduririi pe baza mai multor formule de împădurire, suprafața acesteia se va diviza în parcele/u.a.-uri, pentru fiecare dintre acestea utilizându-se o singură formulă de împădurire și schemă de plantare,

    – toate lucrările de înființare a plantației să fie definitivate într-o perioadă de doi ani de la semnarea contractului de finanțare,

    – la nivel de parcelă/unitate amenajistică toate lucrările de înființare a plantației să se realizeze într-o singură perioadă, cuprinsă între 1 septembrie anul n și 30 aprilie anul n+1,

    – prima lucrare de înființare a plantației trebuie să se realizeze pe o suprafață minimă totală (care cuprinde parcele/unități amenajistice întregi) de cel puțin 1 ha în cazul creării de trupuri de pădure și cel puțin 0,5 ha în cazul realizării de perdele forestiere de protecție,

    – condiția de suprafață compactă minimă împădurită de 0,5 ha în cazul creării de trupuri de pădure și 0,1 ha în cazul realizării de perdele forestiere de protecție trebuie să fie respectată pe toată perioada derulării contractului de finanțare, inclusiv în perioada celor doi ani în care beneficiarul trebuie să realizeze lucrările de înființare a plantației.

    Deţinătorii de terenuri agricole şi neagricole proprietate a statului şi/sau deţinătorii de terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a unităţilor administrativ teritoriale (UAT) sau asociaţii ale acestora, beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1.

    Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza prezentei scheme este de 100% din total costuri eligibile (precizate la cap. 2.3. Costuri eligibile), fără a se depăși valoarea maximă a sprijinului public pentru o cerere de sprijin.

    Atât în cazul terenurilor agricole, cât și în cazul terenurilor neagricole, cuantumul plății pentru refacerea plantației va fi de 75% din costul standard aferent lucrărilor de înființare a plantației pe terenuri agricole.

    Costurile de întreţinere a plantaţiei aferente primului an pentru parcela/u.a. afectată se vor calcula proporțional cu suprafața plantației neafectate aferentă respectivei parcele/u.a..

    Valorile costurilor standard pe tipuri de terenuri şi forme de relief, aferente proiectului tehnic de împădurire, lucrărilor de înfiinţare, lucrărilor de întreţinere, lucrărilor de îngrijire şi compensaţiilor pentru acoperirea pierderilor de venit sunt prezentate

    Costuri de intretinere Prima Impadurire

    Costul standard aferent elaborării proiectului tehnic de împădurire este calculat în baza formulei 1:

    Cost elaborare proiect tehnic de împădurire = VB + n*VM*2% în care: VB

    – costul minim necesar pentru elaborarea unui proiect de împădurire pe suprafaţa minimă admisă – 590 (euro) n (ha)

    – suprafaţa totală solicitată a fi împădurită în baza prezentei scheme VM (euro)

    – costul mediu naţional de împădurire a unui hectar de teren agricol şi neagricol (aferent lucrărilor de înfiinţare şi întreţinere a plantaţiilor – 8.889 (euro)

    Valoarea maximă a sprijinului public pentru o cerere de sprijin acordat în baza prezentei scheme, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 şi Primei 2, după caz, care vor fi plătite pe toată durata de aplicare a contractului de finanţare, este de 7.000.000 euro.

    Prima împădurire 2017. Costuri eligibile

    Sprijinul acoperă următoarele costuri eligibile:

    (1) costurile standard aferente elaborării proiectului tehnic de împădurire;

    (2) costurile standard aferente lucrărilor de înfiinţare a plantaţiei pentru cele trei tipuri de forme de relief (câmpie, deal, munte) şi cele două categorii de teren (agricol, neagricol);

    (3) costurile standard aferente lucrărilor de întreţinere a plantaţiei pentru cele trei tipuri de forme de relief (câmpie, deal, munte), acordate anual pentru o perioadă de maximum 6 ani, asimilată termenului de închidere a stării de masiv. Perioada în care se efectuează lucrările de întreţinere a plantaţiei este stabilită în cadrul proiectului tehnic de împădurire;

    (4) costurile standard pentru cele trei tipuri de forme de relief (câmpie, deal, munte) pentru două lucrări de îngrijire a arboretelor, prima lucrare efectuată în anul 7 sau 8, iar cea de a doua în anul 10 sau 11 (din cadrul celor 12 ani pentru care se acordă Prima 2), efectuate după închiderea stării de masiv;

    (5) costuri standard aferente compensaţiilor pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor agricole, acordate pentru o perioadă de 12 ani.

    (6) costuri pentru refacerea plantației în cazul apariţiei unui eveniment produs de factori biotici sau abiotici până la momentul realizării primei lucrări de întreţinere a plantaţiei din cursul primului an de împădurire (Conform precizărilor de la Cap.2.2);

    (7) costuri standard legate de lucrările de întreţinere a plantaţiei pentru anul I pentru suprafaţa plantaţiei neafectată de un eveniment produs de factori biotici sau abiotici, în cazul refacerii plantaţiei ca urmare a apariţiei unui astfel de eveniment.

    Prima împădurire 2017. Criteriile de selecție se vor stabili având în vedere principiile:

    • Amplasarea terenului (se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri);
    • Mărimea plantaţiei (se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire cu suprafaţă mai mare);
    • Funcția de protecție (se va acorda prioritate realizării de perdele forestiere de protecție);
    • Funcţia de reabilitare a terenurilor (se va acorda prioritate împădurii terenurilor situate în UAT afectate de fenomene de aridizare, eroziune sau salinizare, în funcție de valorile indicelui de ariditate, gradului de eroziune sau gradului de salinizare);
    • Diversitatea speciilor (se va acorda prioritate lucrărilor de împădurire care propun cel puţin 2 specii de bază în compoziţie).

    Alocarea bugetară, stabilită pentru sesiunea noiembrie 2016 – martie 2017 este de 50.000.000 euro. Sprijinul financiar, acordat fermierilor ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime.

    Vor primi mai multe puncte proiectele depuse pentru împăduriri în județe deficitare cu privire la păstrarea sau prezența pădurilor, după cum urmează:

    Judetele unde sunt probleme cu padurile

    Această schemă de finanţare este implementată prin Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org – secţiunea Măsuri de sprijin şi IACS – Măsuri delegate din PNDR. Depunerea Cererii de Finanţare se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Această cerere va fi însoţită de proiectul tehnic de împădurire.

     


    Te-ar mai putea interesa

    S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene! Fabrica de Consultanță: Primul proiect aprobat pe Programul Tranziție Justă, finanțare de 4,9 mil. euro Instalarea tinerilor fermieri – lista cu cei 440 de fermieri care primesc 70.000 de euro/fermă

    Ultimele știri

    Programul Tomata – schimbare majoră: Fermierii vor primi o subvenție pentru fiecare solar La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA, compania omologhează 5 produse noi în România Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda!