PREGĂTIREA NOULUI SEZON ÎN LIVADĂ. Recomandări BAYER pentru GESTIONAREA EFICIENTĂ a perioadei de repaus ÎN POMICULTURĂ

Perioada de repaus vegetativ a pomilor fructiferi ne oferă o oportunitate de a înclina în avantajul nostru balanța luptei cu principalii factori de influență a recoltelor sustenabile. În baza istoricului culturii din anul precedent, Laurențiu Sorin Petrache, Field Marketing Manager culturi horticole în cadrul Bayer CropScience România, spune că putem anticipa rezerva de boli și dăunători rămasă în plantație, precum și modul în care vor fi gestionate prioritățile în perioada de repaus vegetativ.

Laurentiu Sorin Petrache Bayer
Laurențiu Sorin Petrache, Field Marketing Manager culturi horticole în cadrul Bayer CropScience România

Potrivit specialistului Bayer, din punct de vedere fitosanitar (și nu numai), pregătirea livezilor pentru un nou sezon începe încă din toamnă, momentul potrivit pentru evaluarea stării fitosanitare a plantațiilor fiind după recoltare, atunci când se poate observa în bune condiții aspectul general al speciilor (și/ sau soiurilor) ce alcătuiesc livada. După această „primă evaluare” putem alcătui o tehnologie destinată reducerii rezervei de boli și dăunători pentru sezonul care urmează.

Prioritatea la începutul lucrărilor specifice livezilor pomicole o reprezintă eliminarea din plantații a factorilor responsabili de menținerea și/sau răspândirea diferiților agenți patogeni periculoși: exemplare infestate cu focul bacterian (Erwinia amylovora), strângerea fructelor mumificate și indepărtarea părților de ramuri afectate de atacul diferiților agenți patogeni, combaterea rozătoarelor mici (în principal șoareci, responsabili de atacul asupra rădăcinilor), eliminarea impurităților în cazul plantațiilor tinere, urmate de lucrările de completare a golurilor, protejarea tulpinilor împotriva rozătoarelor mari, tăierile de regenerare/formare/sau fructificare realizate după caz și în ordinea recomandată fiecărei specii.

Tehnologia de protecție fitosanitară trebuie să fie concepută și adaptată ținând cont de structura de specii și soiuri a livezii, sensibilitatea la diferite boli și/sau dăunători ale speciilor și soiurilor cultivate, istoricul livezii, gradul de intensivizare etc.

Recomandarea pentru tratamentele fitosanitare destinate perioadei de repaus vegetativ include atât tratamente efectuate înaintea lucrărilor de tăiere (acestea având ca țintă limitarea numărului de dăunători, reducerea rezervei de boli, maturarea lemnului – creșterea rezistentei la ger etc.), cât și după finalizarea acestora, respectiv completarea golurilor, eliminarea (totală sau a parților) exemplarelor puternic infestate sau debilitate (cu scopul cicatrizării rănilor produse de lucrările de întreținere, blocarea „porților” de intrare a agenților patogeni, diminuarea rezervei de agenți fitopatogeni, igienizarea puieților nou plantați).

La aplicarea tratamentelor fitosanitare, se recomandă respectarea următoarelor reguli:
– efectuarea stropirilor în zilele cu temperaturi pozitive, fără condiții de precipitații si pe lemn uscat, cu îmbăierea în totalitate a fiecărui pom începând din partea superioară a acestuia;
– stropirea să includă și zonele din jurul pomilor (frunzele căzute, ramurile mici ce nu au fost strânse, suprafețele de sol ce pot găzdui forme hibernante de dăunători etc.);
– nu se recomandă amestecul uleiurilor horticole cu zeamă bordeleză, sulf, diclofluanid, captan sau TMTD;
– recomandarea de aplicare a tratamentelor din această perioadă este ca tratamentele antifungice să fie urmate la cel puțin o săptămână de tratamentul cu ulei horticol.

De asemenea, va trebui să se acorde maximă atenție și prioritate măsurilor de Bune Practici de Utilizare a produselor de protecția plantelor, prin cunoasterea și respectarea acestora de fiecare dată când se utilizează aceste produse.

În general, pentru perioadele de repaus, sunt recomandate produse consacrate de-a lungul anilor cu eficacitate ridicată pe o gamă largă de dăunători (uleiul horticol – Confidor Oil) sau boli (produse pe bază de cupru – stropirea albastră), însă, pentru creșterea randamentului protecției fitosanitare, este nevoie de o completare a acestor tratamente cu produse ce reduc posibilitatea apariției formelor de rezistentă la iernare a dăunătorilor și bolilor încă din perioada vegetativă.

Confidor Oil este un produs deja consacrat al companiei Bayer, destinat tratamentului de iarnă. Acțiunea sa dublă (insecticidă și sufocantă) mărește eficacitatea produsului în combaterea dăunătorilor aflați în diferite stadii de hibernare. Atragem atenția asupra necesității respectării indicațiilor privind condițiile meteo de aplicare a produsului: temperatura minimă de 5 °C, ramurile să fie uscate, iar șansele de precipitații pentru următoarele 6 ore sa fie minime (inexistente, dacă este posibil).

2 Comentarii la PREGĂTIREA NOULUI SEZON ÎN LIVADĂ. Recomandări BAYER pentru GESTIONAREA EFICIENTĂ a perioadei de repaus ÎN POMICULTURĂ

  1. Produsele de la Bayer sint excelente,Confidorul oil nu este nici scump,28 lei/litrul,eu am stropit cei aproximativ 400 pomi care ii am pe 2 si 3 Martie cu Champ si urmeaza ca peste max 2 saptamini aproximativ 15 Martie sa stropesc din nou cu Confidor(la umflarea mugurilor)cred ca perioada optima este acceia?
    Multumiri pentru articol.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*