• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SOI ROMÂNESC DE ROȘII creat în anii `80 va fi cultivat de TREI FERMIERI și comercializat ÎN REȚEAUA LIDL!

    agrointeligenta.ro -

    Un soi românesc de roșii celebru în anii ’80-’90 pentru gustul deosebit, dar lăsat deoparte de fermierii români după Revoluţie, Buzău 1600 va reveni din această vară pe rafturile unui lanţ internaţional de retail. Printr-o colaborare pe care a iniţiat-o anul trecut cu Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău (SCDL Buzău), Lidl va comercializa cel puţin 150 de tone din acest soi. Producţia va fi asigurată de trei producători locali care au încheiat un contract cu Lidl în acest sens.

    ”Răsadurile sunt în creştere la Staţiunea de Cercetare de la Buzău. Avem trei producători cu care am încheiat contracte şi care vor cultiva acest soi de roşii spre a fi comercializate în magazinele Lidl”, a declarat pentru economica.net Alexandru Mag, director de achiziţii în cadrul Lidl.

    Soiul de roşii Buzău 1600 a fost ales dintre alte patru soiuri vechi româneşti, în urma unor degustări organizate de Lidl în vara anului trecut. Planta dă fructe mari, de aproximativ 200 de grame bucata, de formă sferică şi culoare roşie uniformă, considerate de cercetători benefice în prevenţia bolilor canceroase. Aceasta datorită conţinutului mare de licopen, un antioxidant puternic cu proprietăţi antiproliferative (inhibă dezvoltarea celulelor canceroase).

    ”Aceste soiuri (Buzău 1600 şi Buzău 22 care au fost pe lista Lidl -n.red) sunt creaţii din anii ’80, tradiţionale pentru România. Sunt soiuri apreciate pentru formă şi aromă, dar neglijate în ultimii ani de marii cultivatori din cauza apariţiei hibrizilor care fac fructe multe mai rezistente în timp. Acestea rezistă undeva la 10 zile dacă sunt culese mai devreme, faţă de hibrizi care fac fructe ce se pot păstra şi luni de zile de la recoltare. De aceea, legumicultorii le cultivă doar pentru uzul personal”, a explicat pentru economica.net dr. inginer Costel Vânătoru din cadrul SCDL Buzău, inventatorul celorlalte trei soiuri testate de Lidl.

    Citiți mai multe despre soiurile românești ce vor fi disponibile în supermarketuri pe www.economica.net


    Te-ar mai putea interesa

    Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA Combinatul de îngrășăminte Azomureș își va relua activitatea zilele următoare Ministrul Barbu după respingerea Regulamentului SUR: ”Datoria noastră este să apărăm interesele fermierilor români”

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii