PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ!

Se instalează primăvara sau zilele cu temperaturi neobișnuit de ridicate sunt numărate, după care vom avea din nou parte de ploi reci și chiar lapoviță? Anunțul meteorologilor pentru acest început de săptămână este unul, la fel și tendințele până duminică, clar așa că măcar pentru următoarele zile, prognoza meteo la nivel național este una optimistă.

Luni
Vremea va fi mai caldã decât în mod normal la aceastã dată, chiar deosebit de caldă în regiunile extracarpatice. Temperatura aerului, în scădere în interiorul arcului carpatic, va avea valori maxime cuprinse între 8 grade în estul Transilvaniei şi 19 grade în Bărăgan şi minime între -2 şi 8 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali spre -4 grade. Cerul va fi temporar noros. Va ploua, chiar şi sub formã de averse, posibil însoţite de descãrcări electrice, în jumătatea de vest a ţãrii, în zona montană şi pe arii restrânse în rest. La altitudini, în general, mai mari de 1300 m, trecãtor, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi local şi în restul teritoriului, mai ales ziua. Izolat, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă.

Marți
Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în prima decadã a lunii martie, în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros şi mai ales dupã-amiază şi noaptea, local vor fi ploi slabe în vest şi sud şi cu totul izolat în rest. În zona montană înaltă, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în masivele sudice, dar local şi la cote mai reduse şi în regiunile sud-vestice, sudice şi centrale. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade pe litoral şi 19 grade in sudul extrem, în Lunca Dunării, iar cele minime între 1 şi 10 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Miercuri
Deși valorile termice vor marca o scădere ușoară față de ziua precedentă în regiunile extracarpatice, acestea se vor menține mult mai ridicate decât cele normale pentru această dată. Cerul va avea înnorãri temporare şi va ploua slab, local, în sud-vestul ţãrii, în zona montanã şi izolat în rest. La altitudini mari, pe arii restrânse şi trecãtor, mai pot fi şi ninsori sau lapoviţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în cursul zilei, la munte şi în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, izolat vor fi condiţii de ceaţã.

TENDINŢA DE JOI PÂNĂ DUMINICĂ. Deşi temperaturile vor mai scadea usor uşor în primele două zile, vremea va rămâne caldă pentru această dată. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în prima parte a intervalului, cu precădere în jumătatea de nord a ţării.

Surse: ANM, jurnalul.ro, rtv.net

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*