SUBVENȚII SPECIALE pentru MICII FERMIERI! CERERILE se depun PÂNĂ PE 2 MAI!

Un nou ajutor financiar pentru micii fermieri, acei fermieri din România ale căror exploataţii agricole nu au fost eligibile la APIA pentru a încasa sprijinul cuplat pentru vaca de lapte! Suma de 5.448.041,5 euro este alocată pentru producătorii de lapte care o ”subvenție specială” despre care Agrointeligența -www.agrointel.ro v-a anunțat încă de anul trecut când a fost făcută publică de fostul ministru al agriculturii, Achim Irimescu. 

Banii europeni au fost alocați atât crescătorilor de porci dar și celor de vaci de lapte. Ministerul Agriculturii a decis inițial să îi plătească pe primii iar acum a venit rândul ca și vacile de lapte să primească bani în plus pe cap de animal.

Atenție! Acesta este un ajutor excepțional și nu are nicio legătură cu plata  Ajutorului Național Tranzitoriu!

Mai mult, fermierii care au încasat Sprijinul Cuplat Zootehnic sunt excluși automat de la plata acestor bani întrucât pragul minim pentru acești este de 10 capete iar ajutorul excepțional ajunge doar la mici fermieri, cei care dețin maxim 9 capete!

Ministerul Agriculturii a publicat astăzi pe site-ul propriu proiectul de lege care face posibilă plata acestui ajutor financiar către fermieri. Banii se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, care se încadrează la activitatea „agricultură la scară mică”.

Iată ce condiții sunt necesare:

  •  deţin un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, pe beneficiar, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, în exploatație cu cod ANSVSA;
  • au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
  • să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului;
  • produc și livrează/vând direct lapte, la data depunerii cererii.

Atenție! Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete NU beneficiază de prevederile prezentei hotărâri a Guvernului. 

Cererile se depun la APIA la centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, însoţită de documente, până la data de 2 mai 2017.

Iată ce documente trebuie să însoțească cererea:

  • copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială sau o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal/împuternicit legal pentru PJ/PFA/II/IF;
  • copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrul Comerţului, în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF;
  • copie de pe pașaportul fiecărei vaci de lapte;
  • copie de pe prima și ultima pagină a RIE, din care să reiasă numărul de vaci de lapte existente în exploatație la data depunerii cererii;
  • extras RNE care atestă numărul de vaci lapte, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, detaliat pe crotalii;

Pentru fermerii care au livrat lapte este necesar unul din următoarele documente, după caz:

  • copii de pe facturi sau de pe file din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol sau
  • copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi/sau de pe dispoziţia de încasare a valorii aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, care să ateste livrarea/vânzarea directă a minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
  • copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017;
  • copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzare directă datată în anul 2017;
  • copie de pe cel puțin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puțin o dispoziţie de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat în anul 2017 pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică;
  • copie de pe cel puțin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017 pentru PFA, II, IF şi SC. h) dovadă cont activ bancă/trezorerie.

Cuantumul cuvenit fiecărui producător de lapte se calculează de către APIA prin împărțirea sumei alocate la efectivul eligibil de vaci de lapte.

Atenție! Plăţile se efectuează până la data de 30 iunie 2017.

Vă reamintim că pentru prima dată anunțul despre acest ajutor financiar a fost făcut de către fostul ministru al agriculturii, Achim Irimescu, la Balul Fermierilor eveniment ce a avut loc pe data de 5 noiembrie 2016 la Târgul Indagra. Acesta a spus că suma pe cap de animal o să fie cam de 36 de euro. 

Citiți și: EXCLUSIV! SUBVENȚIE SPECIALĂ pentru MICII FERMIERI: 36 DE EURO/CAP DE VACĂ!

NOUTĂȚI DESPRE SUBVENȚIA SPECIALĂ pentru MICII FERMIERI!

 

5 Comentarii la SUBVENȚII SPECIALE pentru MICII FERMIERI! CERERILE se depun PÂNĂ PE 2 MAI!

  1. Del ministru. Va rugam Sa beneficieze tot efectivul existent, la ANT.și care nu s-au incadrat la SCZ. Toti muncim,de la 04:00 la 20:00. Este un ajutor european….!!
    Doamne ajuta, si sănătate.

  2. D-na sunt într-o mare confuzie.Conform datei de referință la ANTz bovine pentru anul 2016 ar trebui să beneficiez de subvenție pentru un număr de 13 capete (sper),din cauză că nu au fost înscrise în registrul Genealogic nu am luat sprijin cuplat.Intre timp am mai vândut și am rămas cu opt.Beneficiez de acest ajutor? Sugestie; dacă tot este un proiect aflat în dezbatere ar trebui completat cu o declarație pe proprie răspundere că nu s-a beneficiat de sprijin cuplat.

    • Dacă aveti 8 animale teoretic ar trebui să beneficiați. Sfatul meu este să intrebați la APIA pentru că ei sunt cei mai in măsură să vă lămureasca. Iar pentru sugestii aveti 10 zile la dispozitie sa trimiteti părerea dvs la minister. ”Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii / propuneri / sugestii în termen de 10 zile de la data publicării. E-mail: virgil.safta@madr.ro”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO