• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul AUREL PLACINSCHI investește într-un SISTEM DE IRIGAȚII pentru 1.000 de hectare!

    agrointeligenta.ro -

    Aurel Placinschi, unul din cei mai performanți fermieri din Moldova, a demarat începând cu 2016 un proiect major de reabilitare a infrastructurii de irigații, pe care-l finaliza în 2017. Investiția în stația de bază de la râul Prut se realizează cu 1,5 milioane euro provenite 100% din fonduri europene, iar stația de punere sub presiune, infrastructura și instalațiile de irigare sunt demarate de Placinschi din fonduri proprii și două credite la bănci, unul de 400.000 euro și altul de 5.000.000 lei.

    Ca să poată accesa fondurile UE, s-a asociat într-o structură asociativă de udători cu alți fermieri. Capacitatea totală de irigare a sistemului e de 2.000 ha, din care 1.000 ha vor fi câmpurile lui Aurel Placinschi. Pe viitor ia în calcul extinderea sistemului de irigații cu încă 200-300 hectare, caz în care va ajunge ca 25% din suprafața lucrată, de 5.000 ha, să ajungă la un moment dat în regim irigat.

    Deocamdată, în 2017 se va da în funcțiune cea mai mare parte a sistemului modernizat: ”Suntem în curs cu investițiile ca să facem 650-700 ha de udat în cursul anului ăsta, plus modernizăm 2 stații de irigat. Am început din toamnă și acum lucrăm, în iarnă și în primăvară până când le terminăm. Ce facem noi este o modernizare a sistemului de irigat care există. Investițiile pe stația de bază de alimentare de la Prut le facem print-un proiect de 1,5 milioane euro pe numele Federației. Noi avem o Federație, care are ca membri două organizații de udători. Iar stația este a noastră, pe Federație. În paralel cu investiția prin Federația, mai venim și cu investiția noastră din fonduri proprii ale societății, care e tot de 1,5 milioane euro”.

    Aurel Placinschi se bucură de avantajul dat de costul mic de pompare a apei: ”Ne aflăm într-o situație foarte favorabilă, fiindcă diferența de nivel e de sub 10 metri între Prut și un canal pe care punem noi apa, iar punerea sub presiune se face pe o luncă. E o singură treaptă de pompare”.

    Ca și instalații de irigat, fermierul a optat deja pentru două soluții tehnice: ”O să avem instalații de udare liniare și pivoți, după configurația terenului. O facem împreună cu cei care sunt avizați și se pricep să identifice soluțiile tehnice optime de udat”.

    Placinschi e convins că activitatea fermei va deveni vizibil mai rentabilă urmare a acestui pariu pe irigații: ”Noua investiție pe care o facem noi în udat va duce la o creștere a productivității de la 0 la 100%. Într-un an în care plouă normal n-o să facem nici un spor de producție, iar dacă mă iau după anul 2016, când n-am făcut nici un kilogram de soia, înseamnă un spor de 100% din producție”.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Gabi Corodeanu a înlocuit culturile de cereale cu cele de cartofi și ceapă Plata ANT bovine. Calcul noua dată de referință pentru subvenția pe cap de vacă Soluții antiîngheț pentru pomii fructiferi. Recomandările ing. Marius Roman

    Ultimele știri

    Oamenii de știință au creat o vacă modificată genetic care produce lapte pentru diabetici UE introduce o taxă de 95 euro/tonă la importurile de cereale din Rusia şi Belarus Indicele de împrimăvărare în regiunile agricole ale țării