CCR cere SCHIMBAREA LEGII: CONDUCEREA FĂRĂ PERMIS A UNUI TRACTOR pe drumurile publice – PERICOL SOCIAL!

Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de o persoană care nu posedă permis de conducere, prezintă pericol social ridicat, a decis ieri Curtea Constituțională. Cu unanimitate de voturi, CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională.

De asemenea, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 pct. 6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. ”În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că necorelarea dintre art. 335 alin. (1) din Codul penal şi art. 6 pct. 6 teza a doua din O.U.G. nr. 195/2002 determină un veritabil viciu de neconstituţionalitate, care rezultă din omisiunea reglementării, în cuprinsul art. 335 alin. (1) din Codul penal, a tractoarelor agricole sau forestiere ca obiect material al infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”, se arată în comunicatul de presă al CCR.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (1) din Codul penal şi art. 6 pct.  6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care au următorul cuprins:

– Art. 335 alin. (1) din Codul penal: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

– Art. 6 pct. 6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „În sensul prezentei ordonanțe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înțeles: (…)

6. (…) Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule.

Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de o persoană care nu posedă permis de conducere, prezintă pericol social ridicat şi aduce atingere unor valori sociale protejate prin Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care are drept scop tocmai asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulației pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieții, integrității corporale şi a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, valoare garantată de art. 22 din Constituție”, au considerat judecătorii Curții Constituționale a României.

Astfel, CCR consideră că dacă o asemenea faptă nu este descurajată prin mijloacele dreptului penal, are loc încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, precum drepturile şi libertățile cetățenilor, respectarea Constituției şi a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală printre valorile supreme: ”De asemenea, Curtea a reținut încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece imprecizia legislativă generează discriminări, fără a exista vreo motivare obiectivă şi rațională care să le justifice. Este în afara oricărui argument juridic rațional şi rezonabil ca o persoană care posedă permis de conducere, acordat pentru altă categorie decât tractoarele agricole sau forestiere, şi care conduce un asemenea vehicul pe drumurile publice, să poată avea calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în timp ce o persoană care nu deține deloc permis de conducere şi care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier, să nu fie sancționată penal”.

Prin urmare, Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 22 privind dreptul la viață, integritate fizică şi psihică din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 6 art. 6 pct. 6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care exclude tractoarele agricole şi forestiere din categoria autovehiculelor, nu încalcă dispoziţiile din Constituție invocate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curţii de Apel Bucureşti – Secția I penală.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Atenție!!! Curtea Constituțională vorbește despre permis de conducere, inclusiv cel ”acordat pentru altă categorie decât tractoarele agricole sau forestiere”, ceea ce înseamnă că parlamentarii sunt obligați să modifice actuala legislație astfel încât condusul tractoarelor agricole și forestiere pe drumurile publice să fie făcută de persoane care dețin cel puțin un permis de conducere, el putând fi și cel pentru categoria B.

28 Comentarii la CCR cere SCHIMBAREA LEGII: CONDUCEREA FĂRĂ PERMIS A UNUI TRACTOR pe drumurile publice – PERICOL SOCIAL!

  1. Face-ti campanie si indreptati greseala.Spuneti clar :Are sau Nu dreptul sa fie conduse pe drumul public tractoare de catre persoane care nu poseda permis de conducere valabil pentru categoria respectiva.

  2. Ma întreb cine v-a mai lucra pământul daca cei care doar stau pe scaun toată ziua la locul lor confortabil de munca si dau legi doar pentru folosul lor si nu al oamenilor de rand care muncesc si 16 ore pe zi in camp pentru un salariu mic, fara zi libere, fara concediu, pentru a da grâne acestei tari?? Unii tractoriști nu au nici macar 4 clase dar de mici au învățat sa lucreze pământul, au învățat sa lucreze cu tractorul si sa il repare fara sa facă vreo școală de mecanici, dar din păcate nu toți stiu sa scrie si sa citeasca bine pentru a putea lua permisul de conducere. Unii chiar lucreaza cinstit si nu sunt nici un pericol public. Am văzut tractoriști pe drumurile publice acordând prioritate șoferilor grăbiți care vor tot timpul sa fie ei primii in fata tuturor. Nu mai spuneți ca tractoriștii sunt pericol public pe sosea când doar șoferii inconștienți, mereu grabiti care cu tot cu școală, cu permis nu se sinchisesc sa respecte regulile de circulație si provoacă zilnic accidente…din păcate ei sunt pericolul public de pe șosele. Si acum va intreb pe voi cei cu permis si studii superioare veniti voi sa lucrați pământul de dimineața pana noaptea tarziu sa dați grâne acestei tari??

    • Asa este Are dreptate cine mai munceste acest pamant dak nu se da voe sa sa circule cu tractorul fara permis,de conducere.

  3. Si comunisti au lasat tractoriti pe o raza de 30 km sa ajunga la locul de munca de acea majoritatea tractoarelor sant anregistrate pe primari si nu la registru auto.Tractoristi trebuie lasati sa lucreze dar nu beti si nu prin locuri aglomerate ci doar pe la periferi si prin ocoliri.Sa fim seriosi de la mine pana an camp am 50 metri va ganditi cum ar trebui sa iau un slep pentru 50 m

  4. Eu lucrez cu tr. Eu supraveghez tractoristii , eu vad ce fac zi de zi , dumnezeule ,ce complicat e !!! Dar consider ca tractorul este un utilaj care trebuie sa corespunda tehnic su estetic conform legii si sa fie condus pe drumurile publice de un om ce are un permis si o pregatire in acest sens . Pacat ca in acesti ani nu am produs decat ingineri fara experienta cu pretentii de savanti (cu diploma dobandita stiu eu cum,,,stiti si voi )si tractoristi sunt de la colt, cu treninguri albe ,dar de fapt noua ne lipsesc mecanizatorii care in nomenclatorul de meserii inseamna mult mai mult decat cel care se plimba cu tractorul fara capote .ex : mecanizator=ara ;pregateste patul germinativ;seamana la adancimea optima ,asta din experienta;praseste mecanizat ; ierbicideaza ; regleaza tot ce am indrugat pana acum si mai de pret trebuie sa recolteze cu o combina si la randu-i sa o repare si sa o regleze bine sa iasa graul curat ,dar toate acestea trbuie duse la lucru de un om care vrea sa munceasca si la sfarsit de saptamana ..

    nu de un bugetar care abia asteapta vinerea ora doua sa rupa asfaltul in doua la gratar …..a si am uitat dragilor , voi din ce munca va luati jeepuri si bmw-uri ca la unii din noi sunt cam toate cu taxe si imp. la timp si leasingurile neplatite …….

  5. CCR are perfecta dreptate tractoristii si utilajele lor nu au ce cauta pe drumuri publice sunt pericol public. Sa isi faca domnule ferme in afara localitatilor sa isi delimiteze ferma sa isi puna paznici sa i plateasca ca de aia incaseaza subventii. Sa circule pe drumurile adiacente drumurilor publice ca de aia e tractor sau utilaj agricol sa mearga pe camp. Ca nu sunt drumuri adiacente pai tractoristii le au arat si distrus inainte erau drumuri intre tarlale si erau intretinute periodic le discuiau le dadeau cu lama sau cu greder. Acum daca mai sunt drumuri sunt distruse de tractoristi care ara tot ce prind , umbla beti pe dealuri si ara toate drumurile. In concluzie tineti tractorul numai pe deal vrei sa iesi pe drumuri publice dar mai ales pe cele europene pe platforma ori platesti ca toti ceilalti participati la trafic . SCURT. Ceilalti sunt prosti de platesc impozite , rovignete , rca , itp , asigurare , pai utilajele fermierilor produc milioane de euro anual si ar avea de unde sa plateasca dar in goana de imbogatire se fac ca ploua, ami bine isi iau e un SUV de miliarde. Un om de rand poate sa fie la zi cu toate platile un fermier nu. Nu platesti nu circuli stai in lanul tau de porumb.

    • Ooofff cata ignoranta si prostie. As vrea sa va pun pe voi sa lucrati terenul si in zootehnie… Apoi vorbiti de subventii. Dar laptele,branzica si carnita va place putorilor…

  6. In lege scrie Tractor înmatriculat sau înregistrat ….nu ai voie cu el înregistrat pe DN …ce faci daca mergi la peco ?
    Trebuie reglementat f clar pentru a nu ae interpreta
    Tractor Agricol INREGISTRAT LA PRIMARIE , tractorist cu orice categorie de permis
    DAR , ca in Romania si asta o lasam in „coada de pește”

  7. Democratia la noi a fost inteleasa gresit. Sa fii patron nu inseamna ca esti stapan. Muncitorii nu sunt sclavi nu sunt proprietarii nimanui Daca legislatia si politicul ar conlucra si ar creea un cod al muncii coerent si clar iar ITM ar face controale permanente si ar scoate la suprafata munca la negru. Totodata salariul minim care acum este o mizerie. Ne aliniem cu toate la nivel UE dar salariile ?

  8. O initiativa buna, dar ce facem cu carutele si alte atelaje cu tractiune animala? Sunt de parere ca acestea reprezinta un pericol mai mare decat tractoarele.

    • ai foarte mare dreptate dar politia nu vede pentru ca nu are ce le face iar altii de pe aici sunt preocupati de patroni.nu e asa domnul Misu?

    • Ba tmpitilor nu va mai ajunge drumul.nu tractoarele si carutele sunt vina .voi sunteti pericol public cu motoare de putere mare uitativa si deschideti ochi ca muriti la 20 de ani ,unde ati vazut asa multe accidente cu tractoare uitativa ca va urcati uni pe alti si aruncati vina pe tractoristi si pe carute ca vie lene sa acetiniti si nu suportati sa mearga nimeni an fata voastra de prosti

    • nu va suparat fratii mei der nici unde an lume fara permis nu conduce pe drum publice de aceea este scoala de sofer totii ca la teologie sant admise pe parcurs cei care nu sa ajute domnul de suus.au fost si timp cand au putut cumpara rermis desteptii.de ajuns si asa fara v.t.si itp patii sa mergimsalut alex.

  9. E parerea ta dl.Florin.
    Fermierii cauta oameni care sa respecte aceste reguli si cu permis corespunzator.Culmea este ca ofera si salarii mult peste medie si chiar fac si acte de angajare.
    Din pacate nu se inghesuie nimeni sa faca aceasta meserie de ,,tractorist,, deoarece este foarte complicat sa conduci un astfel de utilaj daca nu ai studii.In plus orice greseala are cisturi imense deoarece sunt foarte scumpe si majoritatea nu au din ce sa plateasca pagubele.
    Am schimbat 4 tractoristi in ultimul an si am oferit 1000 euro salariu.Dar am platit pagube de 10000 euro din cauza nepriceperii lor si a faptului ca niciunul nu respecta indicatiile de manipulare si nu citesc manualul de utilizare.
    Deci nu fermierii sunt vinovati.
    Lipsa sistemului de educatie corect care a produs doar rebuturi si a dat diplome corigentilor si analfabetilor.

    • A existat, si exista si acum categorie de permis pentru a conduce tractoare, cat.F., mai nou este categoria Tr. Eu posed aceste categorie. Posed cat.B, BE, C, CE, TR, (F).Sunt si fermier, si tractorist. Problema este a legislativului !

    • Salut oferi 1000 E salar unde in ce zona? Nu beau nu fumez destul de priceput detin tractorul meu propria ferma sa inteleg ca oferi 1000 E lunar sau pe sezon? cum te comporti cu angajati? daca te crezi zmeu nu imi raspunde .

    • Nu sunt Zmeu .Sunt foarte atent cu angajatii .Si ma comport exemplar.Nu zbier la ei (nu ma confunda cu comunistii din agricultura).platesc o data pe luna 1000 euro in campanie si 1500 ron iarna.
      Dar cand eu spun sa scarifici la 80cm si tu faci la 40 cm ca nu te vede nimeni sa termini repede, cand spun sa cureti zilnic tractorul sa-l gresezi si sa verifici disc-plug-etc si cand observi ceva ma suni imediat nu continui si nu faci improvizatii nu fac altceva decat sa iti dau banii pe loc pentru cat ai lucrat si sa iti spun dute de unde ai venit ca acolo nu trebuie sa te obosesti pentru 1000 de euro .
      Din pacate am experienta celor care se dau nefumatori si cunoscatori ai meseriei (dar numai in prima saptamana ) dupa care te doare capul cat de multe aflii-merge la piata cu tractorul-il greseaza o data pe saptamana-schimba suruburi fara sa te intrebe (habar-nu au ca sunt suruburi cu duritate diferita si provoaca pagube de 3000 de euro intr-o zi etc.
      Deci nu sunt zmeu dar momentan am 2 baieti tineri pe care vreau sa-i invat eu asa cum trebuie. Nu mai fac experimente pe banii mei cu asa zis profesionisti.
      Multumesc pentru intres.
      Tinem legatura poate….nu se stie niciodata.

  10. Asa este un pericol social.Circula fara ITP RCA Rovigneta si fara a avea permis de categoria corespunzatoare umbla bauti la volan ies in drumuri publice cu utilaje murdare pun in pericol vieti omenesti .Cu toate ca au echipamente necesare de curatare a utulajelor ei nu fac treaba asta..Fermierii cauta mecanizatori fara permis sa i plateasca prost fara angajare la negru adica. Un om bine pregatit si serios trebuie sa il platesti bine sa il angajezi dar ei fermierii nu vor din astia.

    • Pericol public sunt cei care stau in cluburi pana dimineata cu bautura si buruieni in nas.posobil sa fii si tu printre ei.nu cred ca ai avut curajul sa vezi cum e dupa o ora in tractor si sigur dupa aceasta lege nu sunt parcarile pline cu utilaje sau tractoristi in fata crasmelor.daca esti posesor de permis cat.c ce sigur vezi Germania cu un tir nu praful de pe camp sau stai la terasa cu o bere in fata si tractoristul iti aduce painea.incercati sa nu mai dramatizati totul

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*