• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERMIERI, DEPUNEȚI ACEASTĂ CERERE LA APIA până marți, pe 2 mai! Iată lista cu TOATE DOCUMENTELE NECESARE!

    Roxana Dobre -

    Start pentru depunerea cererilor la APIA pentru subvenția excepțională plătită micilor fermieri din bugetul alocat de Comisia Europeană. Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepţional în valoare totală de 11 milioane euro. Este vorba despre acordarea de finanţare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA şi de finanţare naţională, în aceeaşi sumă, pentru micii fermieri care nu au beneficiat de sprijin cuplat pentru efectivul de vaci de lapte.

    Potenţialii beneficiari sunt producătorii de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, care deţin un efectiv de vaci de minimum 3 şi maximum 9 capete, inclusiv, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data depunerii cererii şi care, totodată, au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

    Iată ce documente trebuie să însoțească cererea:

    Pentru fermerii care au livrat lapte este necesar unul din următoarele documente, după caz:

    Cuantumul cuvenit fiecărui producător de lapte se calculează de către APIA prin împărțirea sumei alocate la efectivul eligibil de vaci de lapte.

    Atenție! Cererile se depun până pe 2 mai și plăţile se efectuează până la data de 30 iunie 2017.


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte