NOU TERMEN pentru FERMIERII care solicită SUBVENȚIA APIA PENTRU PĂȘUNI!

Subvenția pe pajiști permanente și pășuni. Fermierii care cer anual bani de la agenția de plăți pentru pajiști sau pășuni primesc o veste bună. Ministerul Agriculturii vrea să amâne un nou termen, după cel al amenajamentelor pastorale, astfel încât fermierii să nu piardă banii din subvenții.

Hotărârea este inclusă într-un document aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii, care urmează să intre în vigoare după aprobarea în ședință de Guvern și publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit propunerilor Ministerului Agriculturii, în cazul pajiștilor permanente care conțin elemente disparate neeligibile, precum elemente de peisaj și arbori, începând cu anul de cerere 2018 hectarul eligibil se determină prin aplicarea unui sistem proporțional de reducere a suprafeței bazat pe procentajul de suprafață neeligibilă în cadrul blocului fizic, definit în art. 10 al Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014. Reducerea suprafețelor ca rezultat al aplicării acestui sistem nu constituie neconformitate în cadrul angajamentelor încheiate pentru măsurile delegate și nu determină aplicarea de sancțiuni.

Ministerul Agriculturii justifică că se amână termenul termenul de la 2018 la 2020 deoarece identificarea acestor terenuri este într-un stadiu incipient și introducerea acestui mod de calcul implică modificări majore ale sistemului.

Reamintim că beneficiarii plăţilor pe pășune/pajiște sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători legali de animale, potrivit legislaţiei în vigoare. În categoria beneficiarilor de plăţi se încadrează şi asociațiile sau cooperativele agricole, excluse inițial. Recent, Ministerul Agriculturii a propus și niște modificări care vor fi puse în aplicare pentru utilizatorii de pășune!

Definiție utilă! Pajişti permanente înseamnă păşuni permanente şi fâneţe permanente care reprezintă terenuri consacrate producţiei de iarbă şi de alte plante furajere erbacee cultivate sau spontane care nu au făcut parte din sistemul de rotaţie a culturilor din exploataţie timp de cel puţin cinci ani; această noţiune poate include şi alte specii, precum arbuştii şi/sau arborii, bune pentru păşunat, cu condiţia ca iarba şi alte plante furajere să rămână predominante.

În categoria pajişti sunt cuprinse şi:

-Păşunile împădurite cu consistenţa mai mică de 0,4, calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră;
-Păşunile alpine;
-Păşunile situate în zonele inundabile ale râurilor şi în Lunca Dunării şi Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”.

Că reamintim că la începutul acestui an, Parlamentul României a aprobat un proiect de lege ce a devenit lege pentru amânarea obligativității amenajamentelor pastorale până în 2019. După 1 ianuarie anul viitor, beneficiarii de plăți directe nu vor mai putea lua subvenții pentru aceste suprafețe dacă nu există amenajamente pastorale pentru ele.

Citiți și:

Subvenția APIA pentru PĂȘUNI: Amenajamentele pastorale, OBLIGATORII abia din 2019

Ce SUBVENȚIE plătește APIA pentru un hectar de PĂȘUNE!

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*