• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ZECI DE OI – MĂCELĂRITE, autoritățile nu-și dau seama ce FIARĂ E ÎN SPATELE ATACULUI!

    agrointeligenta.ro -

    Atacuri care îngrozesc crescătorii de animale și gospodarii, iar autoritățile nu au elucidat încă ce fel de fiară se află în spatele măcelului. Peste 50 de oi și 30 de găini aparținând mai multor gospodării din comuna brăileană Măxineni au fost ucise în ultimele săptămâni, în circumstanțe încă neelucidate. Animalele, oi și găini, au fost găsite moarte în țarcuri de către fermieri, cu mușcături pe întreg corpul, anunță portalul de știri local ”Obiectiv Vocea Brăilei”.

    Atacurile au început în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, atunci când 29 de oi din gospodăria unui fost primar al comunei, Stoica Baciu, au fost ucise fără a fi mâncate, prezentând însă mușcături pe întreg corpul. În aceeași seară, 30 de găini din gospodăria unei alte localnice au fost omorâte într-un mod similar.

    Foto: obiectivbr.ro

    Gospodăria fostului primar din Măxineni a fost păgubită și în noaptea de 1 spre 2 mai, atunci când alți 20 de miei i-au fost uciși, în ciuda faptului că baricadase staulul oilor. A doua zi dimineață, un alt localnic și-a găsit toți cei trei miei din gospodărie uciși într-un mod similar.

    A venit şi medicul veterinar, se cunoaşte plagă prin muşcare de câine, că nu o fi fost vârcolac sau vampir. Avem în zonă şacali dar şacalii nu intră în sat, că sunt fricoşi, şi dacă ar fi fost venea, mânca una, se sătura şi pleca. Acest animal a venit, a omorât şi nu a mâncat nimic. O bănuială a mea, e un câine agresiv, un câine de luptă. Animalul ăsta e în libertate, ce se întâmplă când se întunecă şi dă peste un copil, o bătrână sau chiar un adult? El e însetat, prietenii mi-au spus că norocul meu a fost că nu am dat peste el acolo, dacă auzeam şi ieşeam în pijamale să văd ce fac animalele mele ăla mă ataca, pentru că mergeam cu mâna goală nu eram pregătit. A fost poliţia, s-au luat probe, fire de păr, am dus un animal la DSV. Paguba mea este peste 200 milioane lei vechi” a declarat Stoica Baciu pentru ”Obiectiv Vocea Brăilei”.

    Poliția Rurală și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila au prelevat, vineri, probe de la locurile în care avut loc atacurile, însă autorățile nu s-au pronunțat încă asupra unei ipoteze oficiale.

    Au fost întocmite dosare penale pentru distrugere, iar în prezent se efectuează cercetări în scopul stabilirii situaţiei de fapt, a cauzelor care au dus la situaţia respectivă şi a împrejurărilor în care au fost comise faptele”, a declarat subinspectorul Laura Dan, ofiţerul de relaţii publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, pentru obiectivbr.ro.

    Localnicii păgubiți susțin că vinovați pentru atacuri ar fi unul sau mai mulți câini de luptă care ar fi scăpat din alte curți, în timp ce directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan, a oferit ca ipoteză personală posibilitatea unei haite de câini fără stăpâni.

    Reprezentanţii fondului de vânătoare spun că există şacali în zonă, dar că aceştia se feresc de comunităţile umane, iar dacă atacă, o fac pentru a se hrăni, deci ar fi omorât una-două exemplare şi le-ar fi luat de acolo. E posibil să fie vorba mai curând de haite de câini fără stăpân. Într-o astfel de situaţie, Primăria Măxineni trebuie să ia măsuri pentru capturarea câinilor şi trimiterea lor într-un adăpost autorizat. Legile actuale nu mai permit împuşcarea câinilor de pe câmp”, a declarat directorul DSVSA pentru obiectivbr.ro.

    Citiți reportajul integral pe obiectivbr.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Ciobanii, nemulțumiți de vânzările de miei de Paști: ”Dacă nu ar fi arabii, oieritul ar dispărea” Mai multe state UE cer restricții aspre la importurile de produse agricole ucrainene Noua Zeelandă va exporta în UE, fără taxe, carne de vită, de miel și lactate. Acordul de liber schimb, în vigoare de la 1 mai

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE