• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum poți face bani cu nucii bătrâni din grădină? Familia Covaciu din Maramureș are răspunsul!

    agrointeligenta.ro -

    Nucii bătrâni din grădină pot fi valorificați fără un efort foarte mare. Dovadă ne-o prezintă o familie din Maramureș, care vinde sute de kilograme de nuci în coajă produse de pomi plantați înainte de instaurarea regimului comunist.

    Familia Covaciu, din localitatea Ulmeni, județul Maramureș, are în grădina de dimensiuni reduse câțiva nuci plantați acum 60-70 de ani, cum se întâmplă în destul de multe gospodării din România. Diferența este că, în loc de a-i păstra doar pentru consum personal și pentru scopul de face umbră, familia maramureșeană depozitează nucile peste iarnă și le vinde în lunile de primăvară-vară, atunci când pot obține prețuri mai avantajoase.

    ”Este o afacere de familie. Avem o grădină de vreo 0,4 hectare cu nuci. Sunt nuci românești, plantați de multă vreme, de vreo 60-70 de ani. Se fac, în general, în noiembrie/sfârșit de septembrie. Depozităm nucile în podul casei până le vindem în lunile de primăvară-vară, atunci când prindem un preț mai bun”, a spus Răzvan Covaciu, fiul deținătorului microfermei, pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    Nucile se vând atât en-gros, cât și pe platformele online. Conform anunțului postat de Răzvan Covaciu pe portalul olx.ro, prețul actual este de 12 lei/kg, pe care maramureșeanul ni l-a confirmat. Familia Covaciu nu folosește insecticide, iar zona din jurul Ulmeniului este relativ lipsită de poluare, fiind dezindustrializată după revoluție.

    ”Scoatem cam 600-700 de kg de nuci pe recoltă. Le vindem doar în coajă, fără să le procesăm. Nu folosim insecticide sau substanțe care pot altera starea naturală a nucilor”, a adăugat Răzvan Covaciu.

    Astfel, presupunând vânzarea întregului stoc, familia maramureșeană poate obține între 7.200 și 8.400 de lei pe an doar din culegerea de nuci. O idee care poate fi aplicată de majoritatea celor care au nuci bătrâni în grădină și își pot dedica o parte din timp și un spațiu de depozitare adecvat. Mult mai important este faptul că astfel vă puteți decide dacă merită să investiți într-o viitoare livadă de nuci, caz în care puteți urma ghidul publicat de Agrointeligența-www.agrointel.ro AICI.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș

    Ultimele știri

    Fermier amendat după ce și-a fertilizat terenurile cu gunoi de grajd și a creat ”disconfort olfactiv” Horia Constantinescu a renunțat la funcția de președinte al ANPC Plantele beau, nu mănâncă!