Creșterea animalelorŞtiri agricoleSubvenţii APIA 2018Viaţa la ţară

URGENT pentru SUBVENȚIA CRESCĂTORILOR DE OVINE!

Urgent pentru oieri! O subvenție importantă ce urmează să fie plătită crescătorilor români de ovine este condiționată de depunerea unor documente obligatorii care fac posibilă achitarea banilor.

Este vorba despre ciobanii care au depus cerere în anul 2017 pentru „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii” și care conform Hotărârii nr. 500 din 2017 trebuie să prezintă la sediile Direcțiilor Agricole Județene (DAJ) până la data de 31 iunie 2018 o serie de documente.

Agrointeligența-www.agrointel.ro vă spune ce documente trebuie să pregătiți pentru subvenția de 1 leu pe kilogramul de lână livrat:
– fila din carnetul de producător în care este trecută cantitatea de lână vândută, data, semnatura şi ştampila centrului de colecatre (cumpărătorului)- pentru persoane fizice , sau
– factura pentru persoane juridice.

Din ambele documente trebuie să se vadă clar cantitatea de lână vândută, preţul pe kilogram, semnătura şi ştampila centrului de colectare (a cumpărătorului).

Obligatoriu să fie scris pe factura fiscală/fila/filele din carnetul de comercializare, după caz, sintagma „Lână se livrează către centrul de comercializare în baza contractului nr…../………., încheiat între………………. şi …………………………….”.
De asemenea trebuie încheiat un contract cadru între vânzător şi centrul de colectare (cumpărător).

Atenție! Modelul de contract cadru se poate găsi la specialiştii de la sediile DAJ.

32.327 de benficiari s-au înscris în program

Ministrul agricuturii, Petre Daea, a anunțat în cadrul unei conferințe care a avut loc miercuri, 28 februarie, că din datele oficiale pe care le deține rezultă că 32.327 de beneficiari s-au înscris în programul de subvenționare a lânii. ”Din care a rezultat din cantitățile pe care le-au declarat că pot aduce prin acest program peste 23.009.443 tone de lână, preponderent Țigaie, Merinos și evident și din alte rase. Acum avem 22 de centre de colectare în 10 județe și ne dorim să fie în fiecare județ câte un centru și chiar mai multe. Să fie în apropierea crescătorilor de oi. Este doar începutul acestui program și este un început bun, e un început care este susținut pe de o parte atât de către noi, dar în primul rând de către interesul pe care îl au cei care s-au înscris în program, înțelegând și depozitarii, și cei care aduc lâna, și structurile noastre județene, Direcțiile agricole care au primit ca sarcină de serviciu să implementeze acest program în teritor”, a arătat Daea.

Ministrul agriculturii a prezentat și etapele după care se va desfășura programul

Ciobanii, instruiți cum să tundă oile

Petre Daea a mai spus că au fost făcute și o serie de instruiri privind modul în care se tunde o oaie, modul în care se împachetează lâna în așa fel încât să primească un preț cât mai bun prin sortarea acestui produs, prin timpul optim când trebuie să tundă.

”Am făcut demonstrații și am transmis la fiecare județ în parte să vadă care sunt condițiile impuse de cel care preia lâna în așa fel încât să preia cât mai mult cu putință și noi acest lucru dorim. Dacă centrele ne asigură preluare întregii lâni, încă mai avem de lucru mult pentru a prelucra această lână în țară, pentru a câștiga cât mai mult și a ne folosi noi de acest produs extrem de valoros și care a fost neglijat, aruncat, care a fost lăsat pradă întâmplării sau mai mult decât atât, pradă lipsei de interes pentru minunatul produs pe care îl avem în România și care alții îl caută fir cu fir. Va veni și timpul la noi când fiecare fir de lână va fi căutat și pus la locul lui, pentru că este o avuție și nu trebuie risipită. Trebuie plătită ca atare, folosită în consecință și câștigul nu este așteptat, vine”, a mai punctat ministrul.

În perioada 1 august- 1 septembrie ciobanii ar trebui să primească banii

Șeful de la agricultură a prezentat și un calendar care va fi respectat cu strictețe astfel încât până la 1 septembrie să se facă primele decontări pentru ciobani.

”Avem un calendar și toate aceste programe sunt inserate pe date cu volume, cu responsanbilități, cu sume bugetare, în așa fel încât totul să meargă ordonat, organizat și nu la întâmplare. Nimic nu este întâmplător aici, nimic nu este pus de dragul de a fi pus și totul este calculat în așa fel execuția să fie cea care determină rezultatul pe care evident îl așteptăm. Spun că nu avem la această dată verigile pentru a spăla lâna. Avem proiecte, sunt proiecte în țară făcute, sunt întreprinzători care s-au legat cu interesul de acest program, nu este ușor, pentru că sunt niște investiții care se fac pe baza unor sume costisitoare, dar sunt pornite aceste acțiuni. Avem 2 zone unde se spală acum lâna. Este o instalație la Tilișca în Sibiu și este o instalație Buhuși, unde este și fabrica de stofe, pe care am vizitat-o, cum de altminteri am fost și la Tilișca și am văzut cum funcționează acolo acest utilaj care spală lâna în așa fel încât să se dea valoarea adăugată acestui produs și apoi ea, dusă spre zonele de valorificare. Valorificare care înseamnă țesături, izolații în construcții și nu numai. Însă anul acesta cu siguranță majoritatea producției va merge la export așa cum este, deci ca lână brută, dar este un câștig enorm, pentru că am luat-o din câmp, de pe mărăcini. Am adus-o și din nefericire o valorificăm la export, iar cei care au centrele de colectare deja au automat relații comerciale cu exportatorii, cu cei care primesc această lână și o valorifică”, a mai spus Daea.

Interesul pentru lână este formidabil chiar în toată Europa, a mai spus ministrul agriculturii.

”Am văzut fiecare etapă împreună cu colegii, am fost în zonele în care există aceste instalații, am fost în centrele de preluare, am văzut cum se derulează piața lânii în Europa, am văzut cum poate crește de la simplu până la de 10 ori mai mult prețul și este un interes formidabil și am discutat cu foarte mulți oameni care așteaptă acest produs, iar informațiile pe care le am sunt că mulți care au hoteluri s-au gândit și să schimbe covoarele din lanțurile respective și să introducă numai lână. Iată ce perspectivă formidabilă avem pentru acest produs, pe care toți trebuie să-l prețuim și fiecare dintre noi să contribuim în măsura în care putem la împlinirea acestui program. Când vom porni la acest program și când îl vom lansa să știți că avem în Sibiu un darac care va intra într-o relație de colaborare și comercializare cu spălătoria din Tilișca. Vrem ca toată lâna de Țigaie din zona respectivă să ajungă la Tilișca, acolo să fie spălată, uscată, iar de acolo să fie trimisă la daracul din Sadu din 1960, care este perfect funcționabil și care poate să producă firul respectiv și pe care îl putem aduce la oamenii aceia din zona satelor care pot să împletească și astăzi, chiar dacă vârsta înaintată pune uneori semne de întrebare: cum pot oamenii aceștia să facă din firele acestea o serie întreagă de lucruri și obiecte pe care noi le folosim? Și trebuie să le folosim, pentru că sunt bune, sănătoase și sunt făcute de românii noștri”, a conchis ministrul.

Reamintim că Programul pentru lână se va desfășura sub tip ajutor de minimis (adică prin care fermierii nu pot primi mai mult de 15.000 de euro timp de trei ani ca ajutor de stat de acest tip) este de 1 leu pe kilogramul de lână ce va fi valorificată cu acte.

Fermierii care vor să beneficieze de subvenția pentru lână trebuie să se înregistreze la Direcția Agricolă până în data de 28 august. Documentele pe care trebuie să le aducă sunt: copie după buletin, copie după certificatul de înregistrare la Oficiul Comerțului (acolo unde este cazul), dovada unui cont bancar activ, declaraţie pe proprie răspundere și un document prin care să ateste că exploatația de ovine este înregistrată.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


1 comentariu

Scrie un comentariu