• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PROBA CÂMPULUI. Cum au ajutat PRODUSELE AECTRA culturile de GRÂU, RAPIȚĂ, PORUMB, FLOAREA-SOARELUI și MAZĂRE!

    agrointeligenta.ro -

    Excelență în agricultură! AECTRA Agrochemicals a organizat marți, 13 iunie, un eveniment în câmp, prilej ca fermierii să vadă la fața locului stadiul culturilor la care s-au aplicat produsele companiei. Prezentările din Centrul de Excelentă AECTRA – Făurei au probat, din nou, beneficiile și sporul de producție pe care agricultorii și-l pot asigura prin aplicarea biostimulatorilor, a erbicidelor performante și a fertilizantilor de ultimă generație.

    Aproximativ 50 de fermieri din județul Călărași au fost invitații companiei AECTRA Agrochemicals la evenimentul de la Făurei – Ulmu. Reprezentanții companiei le-au prezentat agricultorilor, în câmp, o serie de culturi la care s-au aplicat tratamente cu diverse produse din portofoliul AECTRA, de la biostimulatori și fertilizanți până la adjuvanți și produse de protecția plantelor.

    Loturile demonstrative au fost localizate pe raza satelor Făurei și Zimbru, din comuna Ulmu, județul Călărași, și aparțin firmei AMAL PROD SRL, administrată de agricultorul Laurențiu Negoiță, pe care Agrointeligența-www.agrointel.ro l-a vizitat la fermă în această primăvară.

    Grâu – ”Planta rămâne cu mai multă energie pentru gestionarea problemelor legate de stres”

    Prima oprire a fermierilor însoțiti de specialiștii AECTRA a avut loc la o cultură de grâu din soiul Rumor de la Saaten-Union, semănat în luna octombrie. În cadrul campaniei de toamnă, sămânța a fost tratată cu biostimulatorul Atonik în concentrație de 1 l/tonă, după care a urmat administrarea biostimulatorului Terra-Sorb Foliar, în cantitate de 2 l/ha, pentru creșterea rezistenței culturii la factorii de stres din iarnă. Tratamentul de primăvară a fost realizat în două etape: în prima s-au aplicat erbicidul Turbo Flo în cantitate de 0,5l/ha, fungicidul Fezan 25 EW în cantitate de 1l/ha și insecticidul Alfametrin 10 EC în cantitate de 100 ml/ha.

    În a doua fază de tratament au fost utilizate Alfametrin 10 EC (100 ml/ha), biostimulatorul Terra-Sorb Complex (1,5 l/ha), îngrășământul Ferticig Universal (2,5 kg/ha), Atonik (0,6 l/ha) și AminoQuelant-MG (2 l/ha), un produs cu conținut ridicat de magneziu chelatat cu aminoacizi. De precizat că pentru fertilizarea clasică a fost folosit un îngrășământ DAP-18-46-0 cu două-trei zile înainte de semănare, cantitatea fiind de 200 kg/ha.

    ”O să începem cu tratamentul de toamnă. S-a aplicat, la nivelul seminței, produsul Atonik la doză de 1l/tona de semințe. Principalul efect al produsului Atonik la semințe constă în creșterea energiei germinative. În toamnă s-a aplicat și produsul Terra-Sorb Foliar, în doză de 2 l/ha, care se bazează pe aminoacizi obținuți prin hidroliză enzimatică, în comparație cu alte produse de pe piață în care aminoacizii sunt obținuți prin hidroliză chimică. Avantajul acestei metode constă în faptul că aminoacizii rămân intacți, deci activi, în produsul final, ceea ce înseamnă o maximizare a efectului în plantă. Aceștia cresc conținutul de clorofilă din plantă; la rândul ei, planta economisește energia pe care, în mod normal, o folosea la transformarea formelor minerale de azot în forme organice; iar acea energie rămasă este consumată în gestionarea problemelor legate de stres”, a explicat Aurelian Palade, product manager AECTRA Agrochemicals.

    Porumb – Eficiență crescută și costuri mai mici cu erbicidele

    A urmat apoi prezentarea unor sole cu porumb poziționate într-o zonă cu îmburuienare puternică, așa că specialiștii AECTRA au venit cu o soluție nouă pentru protecția plantelor. Inovația propusă de AECTRA Agrochemicals a constat în folosirea în tandem a erbicidului Click Combi cu un adjuvant pe bază de rășini, pentru a eficientiza efectul erbicidului. În plus, pentru pregătirea culturilor în vederea perioadelor caniculare, directorul executiv al companiei, Dan Farcaș, le-a recomandat fermierilor folosirea în cultură a biostimulatorului pe bază de alge marine Agrocean 6.5.5, în doză de 2 l/ha.

    După părerea noastră, porumbul, ca și cultură, a rămas puțin neglijat din punct de vedere al stimulării și al nutriției în țara noastră. După cum bine știți, în afară de erbicidări și anumite probleme cu dăunătorii, nu prea se mai face nimic la porumb, și acum vine o perioadă care nu este deloc prielnică pentru această cultură. De aceea, recomandăm aplicarea unei combinații de biostimulatori și fertilizanți foliari care să pregătească cultura pentru perioada de temperaturi ridicate și stres hidric care urmează, de obicei, în această regiune. Ca element de inovație, la acest lot s-a realizat combinarea erbicidului Click Combi cu un adjuvant pe bază de rășini, Nu-Film P. Am făcut acest lucru în urma unui schimb de experiență cu colegi din Ucraina și Polonia; ei acolo au constatat că la erbicidele pre-emergente peliculare, prin aplicarea unui astfel de adjuvant, se păstrează erbicidul în zona de suprafață a solului, împiedicând levigarea produsului în straturile inferioare, astfel încât el poate să lucreze, să se reactiveze în cazul unei ploi. Doza de Nu-Film P aplicată a fost de 0,5 l/ha” , a declarat Dan Farcaș, directorul executiv AECTRA Agrochemicals.

    Eficiența tratamentului recomandat de AECTRA a fost vizibilă cu atât mai mult cu cât în lotul demonstrativ se afla și o porțiune unde s-a făcut o greșeală la erbicidare și unde plantele netratate abia se vedeau, fiind mult mai puțin dezvoltate și practic, înghițite de buruieni.

    La cultura de porumb, despre eficiența soluției de erbicidare a vorbit chiar gazda evenimentului, fermierul Laurențiu Negoiță, care a explicat că prin aplicarea de Click Combi nu a mai fost nevoie de alte erbicidări.

    În capătul acestei sole s-a făcut o greșeală de erbicidare, așa că se poate vedea cât de bine a acționat Click Combi. Click Combi poate fi aplicat și în postemergență timpurie, între 2 și maxim 4 frunze. Aici a fost aplicat la trei frunze și se vede că a fost un succes. Datorită faptului că a plouat aproape săptămânal, s-a reactivat erbicidul tot timpul și nu a mai răsărit nicio buruiană, deci n-a fost nevoie să folosim alt erbicid în post-emergență”, a precizat fermierul Laurențiu Negoiță.

    Mazăre – Combaterea cu succes a efectului fitotoxic al erbicidelor

    La cultura de mazăre, accentul a fost pus pe combaterea efectului fitotoxic al erbicidării cu imazamox. S-a aplicat Terra-Sorb Complex, pe lângă stimulatorul de creștere Atonik (concentrație de 0,6 l/ha).

    S-a făcut o erbicidare cu imazamox. În general, erbicidările creează un efect fitotoxic. Pentru a combate acest efect am folosit biostimulatorul Terra-Sorb Complex în doză de 1,5 l/ha, aplicat la 7 zile după erbicidare”, le-a vorbit fermierilor Dan Farcaș, directorul executiv AECTRA Agrochemicals.

    ”Aici, o singură problemă am avut, din vina noastră. Am erbicidat foarte târziu, nu cum era recomandat pe etichetă, și de aceea a trebuit neapărat să-i dăm un Terra-Sorb ca să-și revină de la efectul fitotoxic. Am folosit o doză a erbicidului de 0,7 l/ha, în ciuda faptului că era recomandat minim 0,75 l/ha. Am zis să folosim mai puțin și tot a afectat cultura”, a dorit să precizeze fermierul Laurențiu Negoiță.

    Rapiță – Efect benefic prin gestionarea corectă a microelementelor

    Următoarea oprire a fost la cultura de rapiță, unde specialiștii AECTRA au pus accent pe stimularea cantității de microelemente din plante și eficientizarea utilizării fosforului în îngrășăminte.

    Tratamentul de toamnă a constat în aplicarea de Atonik la tratamentul seminței, (1 l/tonă), biostimulatorul Terra-Sorb Foliar (2 l/ha), pentru creșterea rezistenței la iernare, Alfametrin 10 EC (100 ml/ha) și graminicidul Reset 5 CE (1,75 l/ha). Tratamentul de primăvară a fost, din nou, împărțit în două etape: în prima s-au aplicat Terra Sorb Complex (1,5 l/ha), Fezan 25 EW (1 l/ha) și Alfametrin 10 EC (100 ml/ha), iar în a doua etapă s-au aplicat produsele Atonik (0,6 l/ha), Terra-Sorb Complex (1,5 l/ha) și Ferti Boron (2 l/ha), un corector al carenței de bor.

    Insist puțin pe Reset 5 CE – un erbicid antigramineic. La acest erbicid aplicăm doze diferențiate în funcție de tipul buruienilor din câmp: în cazul monocotiledonatelor anuale aplicăm o doză de 0,75 l/ha, iar dacă în teren avem monocotiledonate perene, putem să mergem cu o doză până la 1,5-1,75 l/ha. Aici s-a mers pe 1,75 l/ha. Despre Terra-Sorb, aș vrea să vă spun că media de utilizare a fosforului în îngrășăminte este undeva între 30 și 40%, iar produsul ajută creșterea acestui coeficient în sol la peste 40%. Despre Ferti Boron, precizez că este un produs care conține 15% bor. Nu neglijăm borul nici la rapiță, nici la floarea-soarelui. La ambele culturi, este un element foarte important”, a explicat Aurelian Palade, product manager AECTRA Agrochemicals.

    La lotul de rapiță, fermierul Laurențiu Negoiță a adus completări prețioase. Astfel, acesta a recunoscut că era la un pas de a întoarce cultura, însă, în final, cu produsele AECTRA, speră la o producție bună, dacă nu chiar foarte bună.

    Am avut o mare problemă cu răsărirea în toamnă: am semănat pe 25 august și a răsărit undeva între 1-5 octombrie, din cauza lipsei de precipitații. În momentul răsăririi, aveam cam 20-25 de plante/metru pătrat și toate au rămas până în primăvară viabile. Datorită faptului că au fost bine dispersate în pământ am hotărât să nu întoarcem sola. Terra-Sorb-ul este foarte vizibil la 2-3 zile de la aplicare; cultura se înnegrește în verdele acela închis, și frunza este foarte lucioasă. Deci pătrunde foarte repede în plantă și începe să-și facă treaba foarte devreme”, a adăugat administratorul AMAL PROD SRL, Laurențiu Negoiță.

    Floarea-soarelui – Producție mai mare cu ”viitorul corectorilor de carențe”

    Ultima cultură prezentată a fost cea de floarea-soarelui, la care fermierul a optat pentru un hibrid de la Pioneer – P64LE99. La fel ca și la mazăre, și la floare a fost nevoie ca produsele AECTRA să intervină pentru a reduce efectul fitotoxic ca urmare a erbicidării. Un accent deosebit a fost pus pe corectorul de carențe AminoQuelant-MG, pe care Dan Farcaș, directorul executiv AECTRA Agrochemicals, l-a descris drept ”viitorul corectorilor de carențe”.

    Tratamentul folosit la sămânța de floarea-soarelui a fost Atonik (1l/tonă), iar apoi s-a aplicat în vegetație Terra-Sorb Complex (1,5 L/ha), Unibore (3 l/ha), Atonik (0,6 l/ha), fertilizantul Ferticig Kappa (2,5kg/ha) și AminoQuelant-Mg (3 l/ha).

    Ce am încercat a fost să stimulăm cu Atonik legarea zonei din centrul calatidiului, care rămâne, de obicei, sterilă – unde după estimările noastre se pierde cam 10% din producție, și să corectăm carențele de microelemente la care cultura de floarea-soarelui este sensibilă, în special carențele de bor, care au fost corectate prin Unibore, în doză de 3 l/ha. Am mai recomandat un fertilizant foliar cu conținut ridicat în potasiu, Ferticig Kappa – produs la fabrica noastră de la Câmpia Turzii. Aici revine acel tip de corector de carențe de ultimă generație, pe care îl vedem drept viitorul pentru acest tip de produse, și anume microelemente sau elemente secundare chelatate cu aminoacizi: Aminoquelant Magneziu face acest lucru, ceea ce duce la o asimilare mult mai ușoară de către plantă a acestor elemente. Legat de recomandarea pe care o facem pentru aplicarea produsului Atonik, momentul ideal de aplicare este la buton floral. Dar nu toată lumea își permite să intre în cultură la momentul respectiv, și atunci măcar odată cu ultimul tratament folosiți și produsul Atonik”, le-a recomandat fermierilor Dan Farcaș.

    De asemenea, experții AECTRA Agrochemicals i-au sfătuit pe fermieri să asigure prin fertilizare o concentrație satisfăcătoare de potasiu în sol, în special pentru culturile oleaginoase.

    Chiar dacă există povestea frumoasă că solurile României sunt bogate în potasiu, vreau să vă spun că toate cartările agrochimice la nivel de România în ultimii 20 de ani arată că s-a trecut de la o aprovizionare bună și foarte bună a potasiului în sol la una mijlocie. Un sfat: nu neglijați aplicarea potasiului la culturile oleaginoase, în primul rând pentru calitatea foarte bună a uleiului, atât la rapiță, cât și la floarea-soarelui. Asigurați prin fertilizare un minimum de 40 de kg potasiu substanță activă la hectar. De asta am recomandat și produsul Ferticig Kappa”, a precizat Aurelian Palade, product manager AECTRA Agrochemicals.

    Produsele AECTRA, apreciate de fermieri

    Fermierii prezenți la Centrul de Excelență AECTRA – Făurei au declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro că folosesc produsele Aectra pentru o gamă largă de culturi, atât de câmp cât și pe areale mai mici, și că acestea dau rezultate foarte bune, oferind un plus de producție, în special în condițiile climatice mai dificile ale acestui an.

    Am pornit anul destul de slab, am avut ceva probleme cu germinarea la cultura de rapiță. Este un an favorabil pentru cultura grâului, iar prășitoarele se prezintă într-o condiție foarte bună. Cea mai mare problemă în acest an au fost dăunătorii; am înregistrat atacuri importante de Tanymecus (rățișoara-porumbului) și Agriotes (vierme sârmă) la culturile de prășitoare, unde am fost nevoiți să intervenim de două ori pentru a stăvili atacurile. Ne bucurăm că putem face tratamente la sămânță, sperăm să putem face și anii următori”, ne-a spus Cosmin Grozavu, un inginer agronom ce cultivă peste 900 de hectare de pământ cu grâu, rapiță, porumb, floarea soarelui și mazăre.

    Am folosit produse AECTRA și la culturile mici, horticole: vie, legume, pomi, zmeură, mură, căpșună. Merg absolut senzațional, mai ales Terra-Sorb și Blackjak. La zmeur, folosesc Terra-Sorb în concentrație de 2,5 l/ha, și Foliar și Complex, cam jumătate-jumătate. Foarte bine reacționează în perioada înainte de florificare spre fructificare; prezintă niște frunze mari, se vede că hrana este foarte bine asimilată de către plantă. Toată lumea spune că nu este nevoie să se dea hrană la zmeură; foarte greșit, și hrana, și apa fac diferența”, ne-a declarat Mihaela Dumitrache, inginer horticol la ferma Multifruct SRL.

    În ultimii cinci ani, produsele Aectra au fost cele mai folosite în culturile noastre. Am fost foarte mulțumiți în primul rând de Terra-Sorb Foliar și Complex, iar produsul Atonik mi-a dat o foarte mare încrede la floarea-soarelui și oleaginoase”, a precizat și Laurențiu Negoiță, administrator AMAL PROD.

    Mesajul AECTRA pentru fermieri: ”Apropierea de potențialul de producție al culturilor mai poate fi realizată, semnificativ, doar prin intermediul biostimulatorilor și al unei nutriții corespunzătoare”.

    Fermierii veniți la Făurei au avut ocazia să discute direct cu cei mai buni specialiști, să primească sfaturi pentru a rezolva problemele pe care le au la culturile din fermele lor, dar au primit și recomandări pentru campania de toamnă. Dan Farcaș, directorul executiv AECTRA Agrochemicals, i-a sfătuit pe agricultori ca, în continuare, să folosească cu încredere produsele companiei, produse care permit o întărire a culturilor pentru perioada de iarnă.

    Pentru campania de toamnă, recomandăm din nou aplicarea produsului Atonik la tratament sămânță, atât la cultura de rapiță, cât și la cele de grâu sau orz, pentru creșterea energiei germinative. Recomandăm cu căldură și aplicarea produsului Blackjak; pe lângă acțiunea pe care o are asupra creșterii fertilității solului sau a refacerii fertilității acestuia, are un rol dovedit deja în dezvoltarea sistemului radicular al plantelor, ceea ce permite o intrare în perioada de iarnă a unor plante mai viguroase decât în mod normal”, a declarat directorul executiv al companiei.

    Dan Farcaș a transmis și un mesaj pentru fermierii români, sfătuindu-i să aplice biostimulatori, fertilizanți foliari și corectori de carențe pentru a salva potențialul de producție al culturilor în condiții climatice cu probleme.

    Din analizele realizate de compania AECTRA, apropierea de potențialul de producție al culturilor mai poate fi realizată, semnificativ, la momentul actual, doar prin aplicarea unor biostimulatori și prin corecția de carențe și fertilizare foliară. Mari progrese în celelalte domenii nu mai pot apărea în momentul de față, după părerea noastră; mai este încă mult de recuperat la noi până la atingerea potențialului genetic de producție al culturilor, iar prin aplicarea unor astfel de tehnologii combinate de biostimulare și nutriție pe bază de fenoli, aminoacizi, acizi humici, extract de alge marine, împreună cu micro și macroelemente, putem ajuta plantele să se manifeste la adevăratul lor potențial”, a conchis directorul executiv AECTRA Agrochemicals.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului