LAURENȚIU BACIU, LAPAR: CREDITE MAI SCUMPE pentru FERMIERII ROMÂNI din cauza CRIZEI POLITICE!

Instabilitatea de pe scena politică se resimte în buzunarele fermierilor, care plătesc credite mai scumpe din cauza creșterii euro. Deși agricultorii nu sunt interesați de scandalurile politice întrucât singura politică pe care o știu este cea agrară, producătorii agricoli sunt afectați de căderea Guvernului, demers ce la Ministerul Agriculturii întrerupe sau pune în așteptare proiecte începute, măsuri financiare sau legi. 

Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro că fermierii se tem deja că, din cauza crizei politice, vor plăti credite mai scumpe.

”Ca orice sector de activitate, și fermierii sunt afectați atunci când schimbările politice intervin prea des și asta pentru că și noi facem parte dintr-o economie națională, din economia României, și avem aceleași principii de business ca oricare alt sector. Și este normal ca în situația în care valoarea euro crește în defavoarea leului, ca să dau un singur exemplu, fermierii sunt afectați, ținând cont de faptul că au credite. Și atunci, firesc, îi va costa mai mult creditul decât în condițiile în care totul decurgea normal și nu erau aceste mișcări politice. E foarte adevărat că pe agricultori în business-ul lor chiar nu îi preocupă politica, au politica lor agrară, dar rezultatele sunt influențate de mișcările politice”, a declarat a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro, liderul LAPAR.

Acesta spune că agricultorii au niște investiții făcute, care vor fi influențate puternic de mișcările și schimbările politice care intervin.

”Cum se vede de altfel, s-au pornit foarte multe proiecte, care erau la finalizare, altele la început de finalizare, altele în așteptare de finalizare și care acum, prin faptul că s-au întrerupt și din nou se pierde timp, alte întâlniri, alte negocieri, alte proiecte probabil. Cred că cel mai nimerit era pentru perioada asta să existe o stabilitate politică, pentru că și așa din păcate, în România, nu stăm chiar atât strălucit încât să ne putem permite să ne mai și jucăm cu deciziile. Cred că trebuia mai multă maturitate în înțelegerea problemelor”, a mai subliniat Laurențiu Baciu.

Fermierii pierd foarte mulți bani

Liderul LAPAR atrage atenția că producătorii agricoli pierd foarte mulți bani și ne-a dezvăluit că fermierii din LAPAR deja s-au arătat îngrijorați de impactul asupra agriculturii, a jocurilor politice. 

”Fermierii pierd foarte mulți bani, pentru că, așa cum spuneam, cresc valorile euro și bineînțeles scad, scăzând leul, și vânzările noastre care majoritatea sunt făcute în euro, vor scădea prețurile la produsele agricole. Și dacă mă întrebați pe mine personal și pe foarte mulți colegi de la LAPAR cu care am luat legătura zilele astea, chiar cred că nu era nici momentul și nici un motiv serios pentru a avea parte din nou de niște jocuri politice, care nu ne ajută. Din păcate, nu ne ajută, ci din contră, mai mult contribuie la nerealizarea unor venituri. Și așa, știți prea bine, România nu este una dintre țările cu cele mai performante rezultate pe agricultură și când investești într-un program, care din nu știu ce interes după aia se alege praful de el, nu e bine deloc”,  a mai menționat liderul LAPAR.

Laurențiu Baciu se teme că și eventualii investitori din România s-ar putea răzgândi să pornească afaceri în țara noastră.

”Acum, să știți, că mai în toată Europa sunt fel de fel de mișcări. Nu de genul celor din România. Noi întotdeauna am fost pe primul loc la felul cum am gestionat fel de fel de ciudățenii de genul ăsta. La ei e o stabilitate mai mare și dacă vorbim de Europa sau de investitori, adică eu să fiu în locul lor, ce curaj aș avea să mă duc să fac o investiție în situația în care nu am garanția că o pot finaliza și nu am garanția că pot desfășura activitatea pe bussiness-ul pe care l-am gândit. Și atunci uitați încă un rezultat care nu face decât să ne țină pe loc, în defavoarea noastră! Pentru noi, din contră, de câte ori am început un proiect, ne-am dorit să-l finalizăm, să-i culegem și roadele acelui proiect în care s-au investit atâția bani. Or, în asemenea situație, nimic. Fără să fim acuzați de partipriuri politice, noi cei care dorim și am investit în sensul ăsta pentru a produce plus valoare pentru economia națională, a trebuit să suportăm toate aceste consecințe, care nu sunt cele mai plăcute, cele mai agreate de noi, cei care avem business în domeniul agriculturii”, consideră Laurențiu Baciu.

Președintele LAPAR se teme chiar că va avea loc o serie de scumpiri în lanț de la combustibil la inputuri. ”Sunt afectați foarte mult, mai ales că acum începe recoltatul, cresc prețurile la nivel de euro, vor crește prețurile și la nivel de combustibil, dacă se devalorizează leul, vor scădea prețurile la produse. Toate se leagă și chiar suntem afectați serios. Suntem în plină campanie de recoltare și asemenea schimbări de curs valutar și mărire de preț la inputuri, chiar că numai la asta nu ne doream. Și gândiți-vă dacă numai câteva procente ar influența, ce înseamnă ca sumă asta pentru întreaga agricultură din România, unde valoarea recoltei noastre duce la câteva miliarde de euro”, a conchis Laurențiu Baciu.

Vă reamintim că în momentul de față toți miniștrii Cabinetului Grindeanu sunt demisionari după ce premierului Sorin Grindeanu i-a fost retras sprijinul politic. Coaliția PSD-ALDE a anunțat deja că luni vor depune la Parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, document ce va fi citit și votat cel mai posibil miercuri, 21 iunie.

Până atunci, activitatea ministerelor este practic blocată iar proiectele de lege nu pot fi aprobate sau pune în practică.

1 Comentariu la LAURENȚIU BACIU, LAPAR: CREDITE MAI SCUMPE pentru FERMIERII ROMÂNI din cauza CRIZEI POLITICE!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*