CULTURA CARTOFULUI. Recomandările BAYER pentru COMBATEREA BURUIENILOR, A DĂUNĂTORILOR ȘI A BOLILOR!

Cultura cartofului a fost una dintre vedetele Bayer Agro Arena de la Târgu Secuiesc, județul Covasna. Fermierii prezenți au avut ocazia să vadă câmpul la care tehnologia de cultură a avut la bază produsele companiei Bayer, care deține un portofoliu complet pentru ceea ce înseamnă protecția culturii de cartof – atât de buruieni, cât și de dăunători și boli. 

În lotul de cartof de la Târgu Secuiesc, semănatul s-a făcut pe 4 aprilie, la o densitate de 50.000 de tuberculi la hectar, ajungându-se la 5 plante pe metru pătrat.

La o lună distanță, la rebilonare s-a venit cu o cantitate de 250 kg de 16:16:16, produsul Patentkali cu fosfor 52% și respectiv nitrocalcar cu 100kg/ha, pentru corecția acidității”, au primit explicații fermierii prezenți la Bayer Agro Arena.

Reușita culturii de cartof a fost cu atât mai apreciată cu cât în lotul demonstrativ, cultura premergătoare a fost una mai puțin obișnuită, respectiv porumbul.

Din cauza condițiilor climatice din toamna trecută, din cauza precipitațiilor destul de multe și înghețului care a venit devreme, arătura s-a făcut doar în primăvară. Și, totuși, cultura prezentată a arătat foarte bine în vegetație mulțumită faptului că s-a aplicat o tehnologie bună, o sămânță certificată, de calitate superioară, produse de top și îngrășăminte de calitate.

Protecția culturii încă de la semănat

În ceea ce privește portofoliul companiei Bayer pentru protecția culturii de cartof, acest portofoliu este unul complet. Astfel, încă de la stadiul de tubercul-mamă, s-a făcut tratamentul cu insectofungicidul Prestige Extra 370 FS, eficient combaterea gândacului din Colorado, a afidelor și a rizoctoniozei. Conform site-ului Bayer, doza recomandată pentru tratarea tuberculilor este de 0,5 – 0,6 litri la tona de cartof-sămânță.

Prestige este aplicat concomitent cu plantatul, cu ajutorul mașinii de plantat, cu dispozitive speciale. Este un insecto-fungicid cu două substanțe active, imidacloprid, respectiv pencicuron. Componenta insecticidă formează un halou în jurul tuberculului și împiedică astfel pătrunderea dăunătorilor în tubercul. Ulterior, această substanță activă va fi preluată și distribuită către organele de creștere, oferind o protecție de până la 60 de zile împotriva gândacilor de Colorado, respectiv împotriva afidelor. Componenta fungicidă, pencicuronul, oferă protecție împotriva rizoctoniozei, o boală care este din ce în ce mai frecventă, mai ales în condițiile în care în primăvară sunt temperaturi scăzute, chiar de grade apropiate de zero grade Celsius la nivelul solui”, li s-a vorbit cultivatorilor despre insectofungicidul Prestige de la Bayer.

Erbicidul Sencor Liquid aplicat la rebilonare

La o lună după plantare, pe în cultura de cartof de la Târgu Secuiesc s-a făcut o lucrare de rebilonare în prima parte a lunii mai, iar în ziua respectivă s-a aplicat și erbicidul Sencor Liquid 600 SC.

Este un erbicid cunoscut de dumneavoastră cu substanța activă metribuzin. Este forma îmbunătățită a vechiului Sencor, este mai ușor de utilizat, conține o serie de adjuvanți, se poate amesteca mult mai ușor cu alte produse. Doza recomandată este de 1,5 litri în două etape. La o singură aplicare, nu putem depăși după legislația europeană, 0,9litri/ha, adică 540 grame substanță activă. Dacă țineți minte, anul trecut, această parcelă de cartofi era situată în parcela învecinată, unde avem grâu acum, spuneam că nu mai e nevoie de erbicidare. Iată că în acest an a fost nevoie, din cauza condițiilor meteorologice neprielnice din primăvară, alternanță mare de temperaturi de la o zi la alta, de la noapte la zi, motiv pentru care vegetația a fost mai întârziată, creând condiții foarte bune pentru dezvoltarea buruienilor”, a explicat Ivan Vitos, unul dintre reprezentanții pe zona Transilvania al companiei Bayer.

Combaterea buruienilor la cartof cu Centurion Plus

Combaterea buruienilor din cultura de cartof s-a făcut cu produsul Centurion Plus, erbicid postemergent selectiv pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și perene. Pentru acest produs Bayer, aplicarea se face în perioada de creștere intensă a buruienilor, atunci când acestea au minim 3 frunze formate (buruieni anuale cu înălțime medie 5-10 cm și perene 15-20 cm). În zonele secetoase se aplică imediat după irigare sau după căderea ploilor, imediat ce se poate intra în câmp. Pentru eficiență maximă trebuie evitată aplicarea atunci când sunt condiții de apariție a ploilor și nici nu se irigă timp de 2 ore după aplicare. Nu se recomandă prașila mecanică sau manuală cu 5-7 zile înainte și după tratament pentru combaterea mai eficientă a buruienilor perene, evitând astfel răspândirea rizomilor de buruieni.

Antracol, tratament contra manei cartofului

Pentru combaterea alternariozei și a manei la cartof, specialiștii Bayer au recomandat fermierilor un produs ce oferă rezultate sigure: fungicidul de contact Antracol 70 WP.

Antracol este un fungicid vechi, pe bază de propineb, oferă protecție atât împotriva manei, cât și împotriva alternariozei. Este un fungicid de contact, cu formulare superioară, formează o peliculă la nivelul frunzelor, care se comportă ca o barieră pentru pătrunderea miceliului în plantă. Este de menționat și faptul că acest produs conține peste 150 grame de zinc, un microelement foarte important pentru dezvoltarea plantelor – pentru diviziune celulară, pentru stimularea fotosintezei. S-a demonstrat că utilizarea sau aplicarea Antracolului de 2-3 ori în perioada de vegetație, ajută foarte mult la uniformizarea tuberculilor”, au vorbit specialiștii Bayer despre eficiența produsului Antracol.

Fungicide eficiente contra manei la cartof

Alte două recomandări de produse sistemice de bază în tratamentele împotriva manei au fost Consento 450 SC, fungicid cu acțiune sistemică și penetranta pentru combaterea bolilor la cartof și tomate, și Infinito 687,5 SC, fungicid cu acțiune sistemică și penetrantă pentru combaterea manei la cartof, castraveți, salată solar sau ceapă.

”Principala problemă cu care vă confruntați la cultura cartofului este mana. Pentru controlul acestei boli, Bayer vă pune la dispoziție fungicidele Antracol, Consento și Infinito. Ordinea în care ele ar trebui să fie aplicate într-un caz normal, cu o presiune mică de infecție la început, cum a fost cazul acestui an, începe cu Antracolul, care este un fungicid de contact. Al doilea tratament a fost efectuat cu Consento, care este un insecticid sistemic, cu două substanțe active, cu mod diferit de acțiune, care are atât un caracter preventiv, distrugând sporii pe care îi întâlnește pe frunză, pe plantă, cât și curativ, dacă boala a fost deja instalată, lucru pe care, desigur, nu îl dorim. Pot fi aplicate de la 1 până la 3 tratamente pe sezon, cu doza de 2 litri/ha și are un control foarte bun asupra bolii. Recomandăm să fie aplicat în prima jumătate a perioadei de vegetație. Vă spuneam că în anii în care presiunea de infecție este mare încă de la început, este recomandat să interveniți cu Consento, urmând ca Antracol să fie aplicat ulterior, când presiune de infecție nu este mare, fiind un produs de contact”, au primit recomandări cultivatorii de porumb din partea Marius Ilie Vajdea, Reprezentant teh­nic şi comercial în zona Transilvania pentru compania Bayer.

Infinito, un fungicid cunoscut cultivatorilor de cartof din România

Mai multe informații au fost prezentate și referitor la fungicidul Infinito, pe care cultivatorii de cartofi îl cunosc și îl folosesc deja în fermă.

Are în componență două substanțe active, care sunt sistemice, cu mod diferit de acțiune. Produsul are un caracter preventiv și, de asemenea, are un caracter antisporulant, motiv pentru care este indicat să fie aplicat în a doua jumătate a perioadei de vegetație, eventual ca și ultim tratament. Și mai fac mențiunea că are un control foarte bun nu numai asupra manei instalate pe frunze, ci și a manei de pe tubercul sau de pe vrej. De asemenea, pot fi aplicate de la 1 la 3 tratamente pe sezon, cu perioada de protecție ceva mai scurtă decât în cazul lui Consento. Dacă aici vorbim de o perioadă între tratamente de 10-12 zile, în cazul lui Infinito vorbim de la 7-10 zile, sigur, în funcție de presiunea de infecție și în cazul în care mergem în acoperire, vom regla acest interval în funcție de acest grad de infecție. Evident, nu este indicat să venim cu Consento după Consento, cu Infinito după Infinito, este indicat să fie alternate produsele. Aveți la dispoziție această gamă mai largă, putând să vă stabiliți schema de tratament în funcție de condițiile specifice momentului. Precizez că pe această parcelă, momentan, Infinito nu a fost aplicat. Sunt așadar, în momentul de față, doar două tratamente. Nici presiunea de infecție nu a fost mare, dar se și vede rezultatul foarte bun, plantele sunt curate, fără urmă de atac”, s-a vorbit despre tratamentele la cultura cartofului.

Proteus, Biscaya și Decis – insecticide eficiente pentru protecția cartofului

În cazul dăunătorilor care amenință cultura cartofului, specialiștii de la Bayer CropScience au recomandat fermierilor insecticidul sistemic și de contact Proteus OD 110, insecticid sistemic cu spectru larg destinat combaterii dăunătorilor Biscaya 240 OD, precum și insecticidul piretroid Decis 25 WG.

Sperăm ca începând de anul viitor, acest portofoliu să fie și mai bogat. Trebuie să știți că la această oră avem deja un produs omologat la culturile legumicole cultivate în sere și solarii pentru combaterea dăunătorilor de sol și ne referim aici la nematozi. Din păcate, acest produs cu care dorim să venim anul viitor, nu va controla viermii sârmă. Va fi un nematocid sub formă lichidă, ușor de aplicat cu mașină de erbicidat, înainte de plantat, respectiv după plantare, în două faze eșalonate”, a fost anunțul făcut la Târgu Secuiesc de către Ivan Vitos, unul dintre reprezentanții pe zona Transilvania al companiei Bayer.

Bayer Agro Arena este un tur de evenimente organizate în toate regiunile țării. Anul acesta, cultura mare a fost prezentată în cadrul a șase evenimente în câmp la care fermierii au putut vedea loturile în care s-au folosit produsele Bayer, tehnologiile aplicate, dar și să primească răspunsuri directe de la specialiști în legătură cu probleme cu care se confruntă în propria exploatație. 

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO