• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV AGROINTELIGENȚA: EȘANTIONUL DE CONTROL – FERMIERII ce vor fi VERIFICAȚI DE APIA!

    Roxana Dobre -

    Exclusiv Agrointeligența! Agenția de plăți nu a luat pauză nici în acest week-end, 1-2 iulie, și a lucrat la extragerea eșantionului de control pentru Campania 2017. Mai exact, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură- APIA a extras, așa cum a promis, încă de vineri eșantionul de control iar sâmbătă și duminică acesta este transmis județelor. Controalele vor începe de mâine – luni, 3 iulie!

    Din informațiile obținute în exclusivitate de Agrointeligența -www.agrointel.ro, APIA a extras eșantionul de control pentru campania 2017. Fermierii vor fi notificați în perioada următoare de centrele agenției de plăți de care aparțin prin poștă, sms sau telefonic.

    Directorul general al agenției de plăți, Adrian Pintea, a declarat astăzi, 2 iulie, oficial pentru  Agrointeligența -www.agrointel.ro că numărul total de fermieri ce vor fi controlați în 2017 este de 104.146.

    ”Pentru a pune în aplicare Ordinul MADR nr 18/2017 cu respectarea termenelor de 1 iulie – 1 octombrie pentru plata avansului din subvențiile pentru Campania 2017, vineri 30 iunie, am extras eșantionul de control și l-am transmis județelor. Avem 104.146 de fermieri din care 4.043 pe zootehnie și 5.518 ecocondiționalitate”, a anunțat Adrian Pintea pentru  Agrointeligența -www.agrointel.ro.

    Aflat sâmbătă la Botoșani, ministrul agriculturii, Petre Daea, a anunțat că inspectorii APIA vor începe de luni, 3 iulie, controalele în teren iar la 1 octombrie documentele care stau la baza plății subvențiilor vor fi finalizate.

    De luni încolo, o să vedeți inginerii de la APIA, specialiștii de acolo, mergând pe teren. De luni încolo începe controlul efectiv în câmp la fermieri, să verifice, conform metodologiei pe care o avem și trebuie să o respectăm, pe baza regulamentelor pe care le avem de la Uniunea Europeană, în așa fel încât la data de 1 octombrie să se încheie verificarea în teren pentru a putea ajunge fermierii cu banul în buzunar începând cu 15 octombrie”, a afirmat Daea.

    Sunt și fermieri care scapă de control

    Fermierii care s-au aflat în eșantionul de control în anii trecuți nu mai pică la control și în 2017, a anunțat șeful APIA. ”A fost introdus și un criteriu de selecție la acei fermieri care au fost controlați în anii anteriori să nu mai fie controlați anul acesta. Dar frustrarea, să îi spun așa, a fermierilor a fost nu neapărat că sunt controlați ci că su automat ei au anumite decalaje la plată. Dar dacă finalizăm controalele în termen adică 1 iulie-1 octombrie, și cu siguranță așa va fi, atunci nu va mai exista niciun fel de problemă pentru plata avansului dacă fermierii au fost deja controlați”, a explicat șeful APIA pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    Acesta a adăugat că în 2017 au fost actualizate reglementările pentru Campania 2017, privind selectarea eșantionului de control, conform legislației europene și naționale astfel încât la acest moment au fost stabilite criteriile și implementați factorii de risc privind selectarea fermierilor din anii anteriori care nu au avut nici o neconformitate.

    ”În cazul în care, prin metoda aleatorie se va selecta un fermier verificat anterior atunci prin procedura de control se pot folosi rezultatele din anul anterior dacă nu au fost modificări asupra cererii unice de plată și nici la fața locului pe parcelele declarate. Cu alte cuvinte, putem considera aceasta metodă ca o prioritizare din punct de vedere al controlului fără a avea un impact referitor la termenele de efectuare a plăților. Așadar considerăm că am luat măsurile optime pentru a veni în sprijinul fermierilor care fac parte din eșantionul de control”a mai completat șeful agenției de plăți.

    Vă reamintim că în 2016, un număr de 75.000 de fermieri au intrat în eșantionul de control. Dimensiunea eșantionului de control este dată de rata de eroare din anul precedent dar cu respectarea unui minim de 5 la sută cât prevede Regulamentul UE.  Se adaugă rata de eroare a anului precedent aceasta fiind practic raportul dintre suprafața declarată și suprafața determinată la plată îm urma tuturor controalelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA