BURSA GRÂULUI. Producții la hectar și PREȚURI OBȚINUTE de FERMIERI în ACEST AN!

Producții la hectar și prețuri pentru păioase, în special pentru grâul anului 2017! În luna lui Cuptor, producătorii agricoli se află în plină campanie de recoltare, iar reporterii Agrointeligența au vorbit cu o parte dintre fermierii în ale căror exploatații agricole campania este pe sfârșite. Am aflat atât cât grâu și orz s-a recoltat, precum și care au fost cele mai mari probleme pe care agricultorii le-au întâmpinat în funcție de zona în care își desfășoară activitatea.

 

Călărași. În ferma lui Emil Dumitru vremea rea încurcă recoltatul la grâu

Emil Dumitru este cunoscut mai mult ca președintele Asociației Naționale Pro Agro, însă este și fermier și lucrează la rândul său pământul în comuna Chiselet din județul Călărași, unde cultivă peste 170 de hectare.

”Orzul l-am recoltat și am obținut undeva la 5.300 de kg la hectar. În privința grâului de abia am intrat cu combina și mizăm pe 6.000 de kg la hectar. Momentan ne confruntăm cu o mare problemă și anume faptul că aproape toată cultura de grâu este culcată, căzută la pământ din cauza furtunilor și a precipitațiilor căzute în ultima perioadă. Pe de o parte ploile au scăzut masa hectolitrică a grâului și pe de altă parte, se recoltează foarte greu. Ploile din ultima perioadă nu ne-au permis să intrăm la recoltat, abia astăzi (ieri, 11 iulie – n.r) începem. Astăzi recoltăm grâul de sămânță”, a explicat Emil Dumitru în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro.

În privința vânzării cerealelor, fermierul din Chiselet nu și-a lăsat producția la voia întâmplării și a încheiat din timp un contract cu un achizitor.

Noi avem un contract cu un achizitor. Am bătut palma pentru 0,63 lei/kg la grâu, cu următorii parametrii: proteină 12, greutate hectolitrică 77. La orz am avut contract cu 0,55 lei/kg”, a mai explicat Emil Dumitru.

Bacău. În ferma lui Laurențiu Baciu, recoltatul abia a început

În ferma lui Laurențiu Baciu din Dămienești, județul Bacău, campania de recoltare este de abia la început. Fermier și președinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Baciu lucrează 2.500 de hectare, dintre care doar 100 sunt în proprietate. În privința producțiilor din acest an, Laurențiu Baciu a evitat să înainteze niște cifre înainte să tragă linie la finele campaniei.

”După ce termin rapița, intru la grâu. Deocamdată nu știu când pot intra la recoltat, ține de natură: când mă lasă să lucrez și cât mă lasă. De aceea nu pot să dau nici prognosticuri privind producțiile la hectar”, a spus Laurențiu Baciu pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro. 

Despre anul agricol 2016 – 2017 spune că per ansamblu a fost unul bun, cu excepția unei mici întârzieri la semănatul de primăvară. ”Semănatul de primăvară a intârziat din cauză că nu am putut intra în câmp, vremea a fost de vină. În rest, am avut de toate”, a mai spus femierul băcăuan.

Ilfov. Fermierul Ilie Dan a recoltat peste 8.000 kg/ha la grâu 

Fermierul Ilie Dan, președintele Asociației Producătorilor de Cereale și Plante Tehnice – Ilfov și vicepreședinte LAPAR, cultivă 550 de hectare de teren. În privința grâului spune că a ales un soi furajer care îi permite să producă o cantitate mai mare pe hectar având în vedere că diferența pe tonă dintre grâul furajer și cel de panificație este destul de mică, de 25 lei/tonă.

”La grâu am avut un soi de grâu care a dat aproape 8.000 kg/ha, indicii nu au fost de panificație, sunt spre furaj. Dar diferența de preț, așa cum au stabilit-o comercianții noștri între panificație și furaj este de 25 lei/tonă. Așa că am preferat și prefer grâul care a dat o producție mai bună și sigur un câștig mai mare”, a declarat Ilie Dan pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro. 

În privința necazurilor din anul agricol, fermierul din Ilfov spune că marea sa supărare este îndreptată spre meteorologi care au prognozat greșit vremea.

”Necazurile cu care ne confruntăm sunt acestea: ANM-ul a greșit și de data aceasta prognoza și vin 2-3 zile de căldură, de fapt o zi sau două au fost când nu ne-a plouat. În rest, în fiecare zi aproape a dat câte 2-3 litri sau 100 litri mai înainte. Mergem greu cu recoltatul, cei care ne cumpără producția stau foarte prost cu mașinile. Am încheiat cu 2-3 beneficiari ca să pot să vând și să vină de colo sau de dincolo, dar nu pot să ne pună mașini la dispoziție. Stăm cu combinele în capul locului și ne uităm cei care nu avem depozite și pierdem recolta, se scutură de la vânt, se scutură de la ploi, cade grâul, cade rapița. Astea sunt necazurile mari la cei care nu avem depozite unde să stocăm”, ne-a împărtășit fermierul ilfovean necazurile cu care se confruntă în acest an.

Tot de vreme se leagă și un paradox care ar caracteriza anul agricol: producțiile au fost mai bune ca în 2016, dar ploile nu îi lasă pe fermieri să intre în câmp!

Producțiile au fost mai mari, a fost și vremea aceasta când a plouat, stau mult mașinile la descărcat. Producția ar fi mulțumitoare, dar nu putem să materializăm, să recoltăm. Am cumpărat încă o combină nouă. Stăm și cu ea. Am zis să recoltăm mai repede să nu avem pierderi, dar degeaba recoltezi și nu ai cu ce transporta. Deci cam astea sunt necazurile noastre. Și, sigur, încep și buruienile, încep și problemele. Dimineața, fiind apă multă în pământ, trage. Intri mai târziu, dar nu mai contează. Dacă mașinile îți vin la 3-4, seara la 7 deja, 7 și jumătate, grâul se umezește, nu se mai poate recolta și o ducem foarte rău cu mijloacele de transport”, a mai explicat Ilie Dan.

Acesta spune că pentru grâu a pariat pe trei soiuri franțuzești dar le-a păstrat și pe cele românești.

”Anul acesta, spre deosebire de alți ani, am pus soiuri de grâu străine, franțuzești, și toate trei dau producții de peste 7 tone, ceea ce nu am făcut la producțiile românești, sigur. Și la grâul românesc am văzut, la colegi care sunt pe lângă mine, cu producții de 5.000-5.200 kg/ha, dar nici acelea nu sunt de panificație, adică proteina este sub 12 și greutatea e la limită, dar diferența este mare ca producție, aproape 3 tone între una și alta”, a mai punctat fermierul ilfovean.

Nemulțumirile vin și dinspre prețul mic care se oferă în acest an pe tona de grâu.

”Prețul este mic, a mai crescut acum. Deci am vândut la furaj de la 565-600 lei/tonă și la cel de panificație de la 600-630 lei/tonă. Am avut contracte. Am vândut la Comfert de la care iau și insecticide, fungicide, îngrășăminte în compensare. Și am mai făcut acum, am zis că fiind mai mult, poate că reușesc să capăt mașină, ori de la unul, ori de la altul, cu firma Aetos. Dar și la ei la fel de prost merge”, a mai completat Ilie Dan.

Constanța. Producție bună, prețuri mici. Gheorghe Albu a ales să stocheze producția de grâu și orz 

În ferma lui Ghoerghe Albu din comuna Cobadin, satul Viișoara, combinele au început recoltatul la grâu iar producția sare de 7-8 tone/ha.

”Acum suntem la recoltat la grâu. Într-adevăr, decurge în condiții bune campania din această vară. Unitatea noastră a avut în cultură 550 ha de rapiță, 520 ha de orz și 2.200 ha grâu pentru această campanie. Având 2.200 ha grâu, am recoltat aproape 1.000 ha. Producția sare de 7 tone. Sunt sole cu anumite soiuri cu un potențial mai ridicat care au dat peste 7-8 tone la hectar, dar acolo și precipitațiile au fost pe măsură. Dar sunt anumite zone, pentru că societatea noastră își desfășoară activitatea pe un areal mai mare, unde precipitațiile au fost mai puține și astfel și cantitățile la hectar sunt mai multe. Dar, una peste alta, realizăm o producție medie de aproape 7-8 tone/ha. Grâu nu am valorificat deloc. Suntem nemulțumiți de preț. El are calitate de panificație. La analizele pe care le-am făcut, are proteină în jur de 12, o greutate hectolitrică de 77 și îl depozităm, avem stații de depozitare de aproximativ 25.000 tone și când considerăm că obținem un preț real, atunci încercăm să-l vindem”, a explicat Gheorghe Albu pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro. 

În privința orzului, în ferma lui Gheorghe Albu s-a tras linie iar producția îl mulțumește pe producătorul agricol. Cu toate acesta a ales să stocheze producția pentru că prețul este mic.

Orzul l-am terminat de recoltat, l-am depozitat, nu l-am vândut încă. Am obținut o producție relativ bună, spuneam noi vreo 6.400 kg/ha. Spunem că producția este bună având în vedere și lipsa precipitațiilor. Când au fost mai multe, când nu au fost deloc, dar, în general, sunt culturi la care tehnologiile sunt ușoare. Cel mai greu de îndeplinit este să asiguri cantitatea de apă la metru pătrat. Zona noastră este neirigată, încercăm noi prin metode conexe de a diminua efectele secetei, respectiv vestitele perdele forestiere, tehnologii cu cât mai puține treceri, în așa fel încât să menținem apa în sol, promovarea în cultură de soiuri și hibrizi rezistenți la secetă. Deci cea mai mare problemă a noastră, în zona noastră, rămâne problema asigurării irigațiilor, cum spuneam odată. În rest, știm să le rezolvăm. Ceea ce depinde de noi, să faci o arătură la timp, să faci, știu eu, toate lucrările în perioada optimă, combine , tractoare, semănători de precizie. Acum, restul, totul e la mâna lui Dumnezeu”, a mai explicat Gheorghe Albu.

Nemulțumirea fermierilor vine tot din zona prețurilor despre care spune că deși au crescut ușor tot sunt ”nesatisfăcătoare”.

”Eu am văzut că a crescut azi de dimineață, dar este nesatisfăcător. La grâu, nu depășesc 62 de lei pe kilogram, ceea ce este un preț cu mult mai mic față de anul trecut, în condițiile în care, pe inputuri, tot timpul am plătit mai mult. Adică speram ca și prețul să fie proporțional cu creșterea valorii inputurilor din acest an, de la această recoltă. Eu nu am valorificat nimic”, a conchis Gheorghe Albu.

Prahova. Producții diminuate din cauza excesului de umiditate

Adrian Mocanu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli Prahova, lucrează circa 1.000 ha de teren agricol. Producțiile de păioase de anul acesta nu îl mulțumesc pe fermierul prahovean și spune că ”au fost diminuate de excesul de umiditate”.

”La orz am încheiat cu vreo 5.500 de kilograme pe hectar.  Nici nu mai iese producția pe care o estimez. Cel puțin în Prahova, la mine la Dumbrava, m-au omorât cu ploile. În primăvară nu am putut să semăn la timp din cauza excesului de umiditate. Singurul avantaj e că am porumbul bun. În rest…”, a explicat cu amărăciune fermierul prahovean pentru  pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro. 

Și cum un necaz nu vine niciodată singur în Prahova producția mică merge mână în mână cu prețurile care sunt reduse. ”Orzoaica este la 0,69 de lei. La grâu nu știu, că nu am intrat, dar e sub 60 de bani, 58-60 de bani. Grâul nu știu, restul le-am vândut. Orzoaica am dat-o la Soufflet, un grup francez care este al treilea ca mărime din sectorul de morărit din Europa”, a mai spus Adrian Mocanu.

Olt. În ferma lui Ilie Popescu a fost ”cel mai prolific an”

Ilie Popescu este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri din județul Olt. Producătorul agricol spune că este foarte mulțumit de producțiile din acest an despre care spune cu ușurință că pentru ferma sa a fost ”cel mai prolific an”. Fermierul, care a încheiat campania de recoltat la grâu se poate lăuda cu producții de peste 7 tone/ha.

”Am finalizat campania de recoltare la păioase și am obținut peste 7 tone la grâu. Nu am avut probleme anul acesta. Este cel mai prolific an de când fac eu agricultură”, a explicat Ilie Popescu pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro. 

Fermierul din Olt mai spune că a ales să nu valorifice încă producția din acest an ci așteaptă ”să se stabilizeze piața”. ”Încă nu am valorificat, așteptăm să se stabilizeze piața. Prețurile în zonă sunt între 550-640 de lei la tona de grâu, în funcție de calitate”, a suliniat Ilie Popescu.

Ilfov. Producții-record în ferma lui Cristian Lungu

În zonele în care ploile nu au lipsit iar tehnologia corect aplicată a făcut echipă bună cu soiurile productive, pământul are roade bogate în acest an. Pentru fermierul Cristian Lungu din comuna Dascălu, județul Ilfov, anul acesta este foarte bogat la producții și așteaptă recorduri personale pe toată linia de culturi din ferma sa. A mers pe 27 de hectare la triticale, 23 de hectare la orz, 17 hectare la grâu.

Acesta se declară extrem de mulțumit de 6.265 de kilograme/ha media obținută la orz dar și de calitatea la care a reușit să scoată producția. În privința prețului însă extuziasmul dispare.

”Am treierat orzul și trăgând linie pot spune că mă bucură rezultatele. 6.265 de kilograme/ha media la orz iar parametrii de calitate sunt excelenți. Chiar am fost felicitat de cumpărător pentru calitate. Durerea mare este la preț pentru că se plătește prea puțin pentru ce am investit noi pentru a putea să îl facem calitativ. Pe contract ce am avut pentru plata la termen la inputuri am primit 590 de lei pe tonă. Iar la liber, și aici am vândut cea mai mare cantitate, am avut 513 lei/tona”, a mai spus fermierul din Ilfov.

Cultivarea triticalelor este ideală pentru fermele mixte, aceste cereale oferind o serie de beneficii în alimentaţia animalelor: de la digerabilitate rapidă până la un conţinut scăzut de amidon. Cristian Lungu, crescător și de vaci de lapte din rasa Holstein, este printre primii fermieri care au pariat încă din 2014 pe această cultură.  

”În privința triticalelor, până acum 3 zile erau excelente dar acum sunt culcate la pământ din cauza ploilor și a vântului. Triticalele au o specialitate pe care pe mine mă determină să le cultiv în continuare. Și anume că nu se scutură ca grâul, orzul sau restul cerealelor dacă nu le-ai recoltat la timp. Ele stau în spic acolo și, mai mult, ca să poți să le treieri cum trebuie este nevoie să aștepti după-amiază ca să se desfacă rapid. În condițiile acestea, dacă nu mai sunt condiții de furtuni sau vânt astfel încât să se ridice plantele care au fost culcate la pământ, mă aștept să scot undeva la 8.000-8.500 de kilograme la hectar. Comparativ cu anul trecut este infinit mai bine și respectând tehnologia, adică hrănind culturile pe faze așa cum trebuie, intervii exact pe ce are nevoie planta”, a mai declarat fermierul.

Ce prețuri încasează fermierii din vestul Europei

Dacă fermierii din România se plâng de prețul la cereale, în vest, agricultorii își fac calcule pentru bani mai mulți. De referință este cotația pentru grâul MATIF tranzacționat la Bursa de la Paris – Euronext. Astfel, prețul la zi, deci astăzi – 12 iulie, este de minim 179,50 euro pe tona livrată în luna septembrie. Pragul de sus pentru tranzacționarea grâului la Paris este însă de 181,50 euro pe tonă.

2 Comentarii la BURSA GRÂULUI. Producții la hectar și PREȚURI OBȚINUTE de FERMIERI în ACEST AN!

  1. Adevărații proprietari NU CASTIGA MAI NIMIC după ce plătesc ei singuriimpozitele la stat.Arendasii într-adevăr rămân cu profitul.Au devenit multi milionari pe spatele adevăraților proprietari Pe arendasi nu îi controlează nimeni.Ei mereu se plâng dar iau cam tot.

  2. Da…ei obtin 7-8 tone/ha plus subventiile de la APIA … si platesc proprietarilor, ca ARENDA, 0,6 tone/ha(din care acestia, mai mult de jumatate, il platesc apoi ca impozit la stat).
    Nu le-o fi rusine acestor fermieri….imbogatiti prin excrocarea proprietarilor de pamant ??? sub „umprela” PSD ….

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*