• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UN FERMIER a depus PLÂNGERE LA ANPC pentru CULTURILE AFECTATE DE GRINDINĂ!

    Roxana Dobre -

    Căderile de grindină care afectează culturile agricole i-au adus în pragul disperării pe unii fermieri care apelează la autorități pentru a recupera o parte din pierderile de producție. S-a ajuns până acolo încât un agricultor supărat că grindina căzută în urmă cu două zile i-a distrus parte ce avea semănat pe câmp a sesizat situația la Comisariatul Județean de Protecția Consumatorului. Acesta nu este singurul prahovean care se plânge de pagubele provocate fenomenele meteorologice, în ciuda faptului că județul deține un sistem antigrindină.

    Județul Prahova s-a aflat în ultimele două zile sub cod galben și portocaliu de ploi torențiale și căderi de grindină. În ciuda faptului că în județ există un sistem antigrindină, mai mulți prahoveni au înregistrat însă pagube. De departe cel mai supărat pe fenomenul meteo este un fermier din Lipănești care a depus plângere la Protecția Consumatorului pentru pagubele înregistrate în propria grădină. Cea ”reclamată” nu este nimeni decât…grindina.

    Locuiesc în Lipănești. Azi la ora 15.30 (luni, 24 iulie) a început potopul cu grindină și a ținut până la ora 16.20 după care a plouat liniștit. Aș folosi cuvinte obscene pentru aleșii și scursurile care sunt în subordinea lor începând cu forurile cele mai înalte de la județ până la cele de la Boldesti-Scăeni, pentru că în intervalul orar menționat, cât a bătut piatra (grindina) nu a fost trasă nici o rachetă antigrindină. Când norii s-au îndreptat spre Boldești, în jur de ora 17.00, de la Seciu, instalația LR R102 a tras două rafale. Chiar e strigător la cer atâta nesimțire și batjocură. Cine ne despăgubește pentru culturile distruse? Aceste rachete sunt cumpărate de cetățenii din Boldești și Valea sau din banii tuturor contribuabililor?, a fost sesizarea transmisă de fermier.

    Un alt prahovean, supărat probabil de pagubele produse de grindină, a semnalat absența rachetelor antigrindină în perioada în care fenomenele meteorologice s-au dezlănțuit la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului. „Ne-a semnalat problema, însă instituția noastră a direcționat sesizarea mai departe la instituțiile care se ocupă de acest aspect. Dacă prahoveanul are asigurare pentru culturile de pe teren poate să solicite despăgubiri firmei de asigurări. Noi am solicitat punct de vedere din partea instituțiilor ”, a explicat Corneliu Buzu, directorul CJPC Prahova pentru www.observatorulph.ro. 

    Ministerul Agriculturii a anunțat în urmă cu două săptămâni că „UPCCG Prahova a intervenit cu succes, în data de 6 iulie 2017, cu 18 rachete antigrindină (RAG), lansate din punctele Câmpina, Vărbilău, Viperești, Tătaru, Tohani, Câmpina, Băicoi și Boldești (județele Buzău și Prahova). Acțiunile de combatere a căderilor de grindină au avut efectul scontat”, precizându-se totodată că „scopul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, etc) precum și a comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice”.

    Sursa: www.observatorulph.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA