• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • REDAȚI DUNĂREA FERMIERILOR! Mesaj pentru MINISTRUL RĂZVAN CUC: EXISTĂ FONDURI EUROPENE pentru DRAGARE!

    Roxana Dobre -

    Luare de poziție la nivel înalt! Situația fermierilor care nu pot transporta recoltele pe Dunăre, ignorată de autoritățile din România, a ajuns în atenția oficialilor de la Bruxelles. Atitudinea impasibilă a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, este sancționată de către un europarlamentar român care subliniază ferm că această neimplicare a autorităților generează pierderi uriașe pentru producătorii agricoli! 

    ”Atitudinea impasibilă a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, în ceea ce privește asigurarea condițiilor necesare pentru dragarea canalelor navigabile ale Dunării, blochează transportul recoltelor și generează pierderi uriașe pentru producătorii agricoli!în ceea ce privește asigurarea condițiilor necesare pentru dragarea canalelor navigabile ale Dunării, blochează transportul recoltelor și generează pierderi uriașe pentru producătorii agricoli!”, subliniază europarlamentarul Daniel Buda pe pagina personală de Facebook după ce Agrointeligența -www.agrointel.ro a început o campanie numită REDAȚI DUNĂREA FERMIERILOR! Pe adresa de e-mail redactia@agrointel.ro am primit imagini care dovedesc că albia fluviului nu a mai fost dragată și, din această cauză, aluviunile, mai exact nisipul, au transformat cursul Dunării într-o veritabilă plajă. În acest moment, această cale de transport pentru grâne, cea mai ieftină și ecologică în comparație cu șoselele sau calea ferată, este complet blocată.

    Pierderi alarmante pentru producătorii agricoli

    Europarlamentarul român atrage atenție că situația, care trenează deja de o bună perioadă de vreme, ​aduce pierderi alarmante pentru producătorii agricoli.

    ”​Transportul naval reprezintă pentru fermierii din sudul țării cea mai convenabilă soluție din punct de vedere financiar pentru comercializarea producției. Astfel, problema prețurilor derizorii pe care le primesc de la traderi amplificată de lipsa alternativei transportării recoltei pe canalele navigabile ale Dunării, determină pierderi alarmante ale producătorilor agricoli. Aceștia primesc și cu 10 euro mai puțin pe tonă, având în vedere că sunt obligați să opteze pentru variante mult mai scumpe de transport pentru ca producțiile să ajungă în Constanța”, a mai arătat Daniel Buda.

    Acesta spune că situația este cu atât mai dificilă cu cât se aproprie perioada de recoltare a culturilor de floarea-soarelui, iar spațiile de depozitare sunt în continuare blocate în zona Dunării, existând riscul ca aceste culturi să rămână nedepozitate, iar în final risipite.

    ”În plină perioadă de recoltare, respectiv de vânzare a cerealelor și a oleaginoaselor, fermierii se confruntă cu situația ingrată de fi nevoiți să-și transporte producția doar pe căi rutiere și feroviere. Canalele navigabile ale Dunării nu au putut fi dragate în absența unor dispoziții clare din partea autorităților responsabile drept urmare, producătorii agricoli sunt constrânși să-și transporte recoltele doar prin intermediul mijloacelor rutiere și feroviare”, a mai spus europarlamentarul.

    Statele membre pot investi până la 150 de milioane de euro în porturile maritime și până la 50 de milioane de euro în porturile interne

    Oficialul de la Bruxelles a arătat că autoritățile din România au la dispoziție toate pârghiile financiare de care se pot folosi pentru a debloca situația și mai ales pentru a evita acest lucru pe viitor.

    ”În cadrul ultimei reuniuni a Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European, al cărui membru sunt, a avut loc un schimb de opinii cu doamna Margrethe Vestager, Comisar European pentru Concurență, privind normele referitoare la ajutoarele de stat și politica de coeziune. Doamna Comisar a precizat faptul că statele membre pot investi până la 150 de milioane de euro în porturile maritime și până la 50 de milioane de euro în porturile interne. Aceste fonduri includ și costurile de dragare care nu sunt negociabile. Astfel, doamna Comisar a subliniat obligativitatea dragării pentru a asigura accesul la calea navigabilă pentru că altminteri, portul poate să dispară”, a mai spus Buda.

    În final, europarlamnetarul îi cere ministrului transporturilor să urgenteze procedurile de asigurare a condițiilor necesare pentru dragarea canalelor navigabile ale Dunării.

    ”Probabil că aceste vești nu au ajuns încă până la urechile ministrului român al Transporturilor, domnul Răzvan Cuc însă, pe această cale, îi fac cunoscută situația de la nivel european și îi solicit totodată să vină în sprijinul fermierilor și să urgenteze procedurile de asigurare a condițiilor necesare pentru dragarea canalelor navigabile ale Dunării”, a conchis oficialul de la Bruxelles.

    Citiți totul despre blocajul pe Dunăre aici:  

    EXCLUSIV! DUNĂREA – BLOCATĂ! Fermierii români PIERD BANI ÎN FIECARE ZI! 

    SĂ REDĂM DUNĂREA FERMIERILOR! Primarul din Corabia ia atitudine. CE ACUZAȚII ADUCE AUTORITĂȚILOR DIN TRANSPORTURI!

    EXCLUSIV – IMAGINI REVOLTĂTOARE. Agrointeligența are dovada: INSULĂ DE NISIP FORMATĂ PE DUNĂRE!


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență