Ordonanța de urgență nr. 53/2017 a apărut astăzi, 7 august, în Monitorul Oficial și aduce numeroase modificări importante legislației muncii.  De altfel, modificările din Codul muncii au fost prezentate inițial într-un proiect de lege, dar cum traseul legislativ al acestuia ar fi fost unul de durată, mai ales în contextul vacanței parlamentare, propunerile pentru modificarea Codului muncii au fost reluate ulterior într-un proiect de ordonanță de urgență, aprobat vineri de Guvern și publicat astăzi în Monitor. În forma finală, sunt incluse mai multe schimbări față de varianță inițială supusă dezbaterii publice.

Astfel, amenda pentru munca nedeclarată va fi sancționată cu 20.000 de lei, fără a mai exista un interval cuprins între 10.000 și 20.000 de lei, și va fi aplicată pentru fiecare persoană depistată fără contract individual de muncă, și nu doar în cazurile în care sunt identificate cel puțin cinci persoane într-o astfel de situație, așa cum încă stabilește Codul muncii la acest moment.

Totodată, există și alte forme de muncă nedeclarată, pentru care angajatorii vor fi pasibili să încaseze amenzi de 20.000, după cum urmează:

  • primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidență a salariaților (Revisal) cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
  • primirea la muncă a salariaților aflați în perioada de suspendare a CIM.

De altfel, atunci când inspectorii de muncă vor constata săvârșirea uneia dintre cele trei fapte de mai sus, aceștia vor dispune, ca sancțiune complementară, sistarea activității locului de muncă organizat, supus controlului.

O astfel de măsură va fi păstrată până în momentul în care angajatorul va demonstra că a achitat amenda contravențională aplicată și a remediat aspectele care au dus la întreruperea activității, fie prin încheierea CIM, fie prin transmiterea raportului de muncă în Revisal sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă și constituirea și plata contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pe perioada în care a prestat activitate nedeclarată.

În plus, există și o patra faptă ce va constitui muncă nedeclarată, și anume primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial. Totuși, în acest caz, angajatorul va primi o amendă de 10.000 de lei, nu de 20.000 de lei, fără a-i fi dispuse și alte sancțiuni complementare.

Amenzile se înjumătățesc dacă sunt plătite în 48 de ore

Pentru fiecare dintre cele patru fapte ce constituie muncă nedeclarată, angajatorii vor putea plăti doar jumătate din minimul amenzilor, însă numai dacă le achită în maximum 48 de ore de la încheierea/comunicarea procesului-verbal de contravenție.

Vorbim, așadar, de amenzile pentru:

  • primirea la lucru fără încheierea contractului individual de muncă înainte de începerea activității,
  • primirea la lucru fără înregistrarea în Revisal a raportului de muncă înainte de începerea activității,
  • primirea la lucru a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat și
  • primirea la lucru a unui salariat cu normă parțială în afara programului stabilit contractual. 

Există și alte modificări importante apărute în activitatea angajatorilor odată cu modificarea Codului Muncii, cum ar fi scurtarea termenului în care se pot încheia actele adiționale pentru modificările contractuale (de exemplu, când se majorează salariul sau când se schimbă criteriile de evaluare a activității profesionale).

Astfel, actele adiționale vor trebui încheiate înainte să producă efecte, nu în termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificărilor, cum prevede legislația acum. În fine, primirea la muncă a unei persoane aflate ilegal în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, va fi infracțiune și se va sancționa cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.