• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ROMÂNIA, PUSĂ LA ZID PE NEDREPT! ACEBOP – prima ASOCIAȚIE DE FERMIERI care reacționează: ”CEREM AUTORITĂȚILOR SĂ IA ATITUDINE!”

    Roxana Dobre -

    Replică usturătoare pentru autorități! Pe fondul celui mai recent scandal european, privind acuzațiile aduse României că un insecticid care a provenit din țara noastră ar fi contaminat milioane de ouă din Occident, Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) ia atitudine și cere de urgență ”protecția autorităților române”.  Țara noastră este arătată din nou cu degetul fără drept de apel.  Jurnaliştii germani au scris că otrava care le-a alterat alimentele este un insecticid care conţinea o substanţă interzisă în UE, numită Fipronil, care ar fi fost cumpărată din România! 

    ”Ouăle noastre sunt perfecte, domnilor. Proaspete, ambalate și etichetate conform, găinile sunt sănătoase și nu sunt spreiate cu FIPRONIL! Acest insecticid a fost retras de mult din uz de Comisia națională de biocide. Când se găsea pe piață, produsul se utiliza pentru dezinsecția halelor de păsări după depopulare și nu direct pe găini, domnilor! Dacă Olanda și alte state membre au ales să își facă stocuri și să utilizeze insecticidul pe păsări și nu în adăposturi, ce vină are România? Comisia Europeană ar trebui să își modifice protocolul de verificare al zvonurilor din piață și să manifeste reținere in acuzarea și discreditarea producătorilor din țara noastră”, arată ACEBOP într-o informare remisă astăzi, 8 august, în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro.

    ACEBOP solicită protecția autorităților române impotriva practicilor denigratoare ale Comisiei Europene la adresa producătorilor din țara noastră

    ACEBOP mai atrage atenția că este deja de notorietate existența firmelor europene de lobby negativ care lovesc producătorii români în anumite momente strategice pe piața concurențială.

    ”Dorim mijloace de protecție împotriva acestor practici care pe de-o parte cauzează perturbări comerciale negative și pe de altă parte, sunt adevărate atentate la calitatea produselor românești! Scandalul cărnii stricate din Brazilia este protejat prin tot felul de proceduri europene, de domni sus-puși la Bruxelles. Cum intervine o problemă- că este vorba de boli, reziduuri, hormoni, scandalul cărnii de cal, brânza și altele, cap de listă este România! Dacă vrem să ne vindem produsele noastre și facem concurență produselor de calitate indoielnică venite din alte state, suntem băgați in infrigement!”, mai subliniază Consiliul Director al ACEBOP.

    Retaileri din Germania, Olanda, Belgia, Suedia şi Elveţia au retras milioane de ouă de pe piaţă după ce s-a descoperit că sunt contaminate cu Fipronil, un insecticid folosit pentru a combate furnicile, gândacii şi alte insecte. El este fatal pentru albine şi a fost interzis încă de acum patru ani de Uniunea Europeană iar iniţial s-a spus că la originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda. Publicaţia Der Spiegel a oferit, însă, o ipoteză complet diferită: jurnaliştii germani susţin că sursa contaminării ar fi chiar în ţara noastră.

    Noul scandal alimentar a provocat panică în rândul consumatorilor şi închiderea a peste 100 de ferme în Olanda. Ancheta este în plină desfăşurare în toate ţările afectate. Un cotidian olandez a scris că substanţa ilegală a fost utilizată de ferme din Olanda timp de peste un an.

    ANSVSA: Prin Sistemul de Alertă Rapidă nu a fost transmisă nicio notificare oficială despre reziduuri de Fipronil în ouă

    Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje nu a fost transmisă nicio notificare oficială despre reziduuri de Fipronil în ouă și nu există nicio informație care să arate că produsele afectate au intrat pe piața din România, potrivit unui comunicat al autorității.

    ”Ca urmare a semnalărilor apărute în mass-media, despre faptul că în unele țări din Uniunea Europeană au fost depistate reziduuri de Fipronil în ouă, ANSVSA face următoarele precizări: Prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, nu a fost transmisă nicio notificare oficială în acest sens și nu există nicio informație care să arate că produsele afectate au intrat pe piața din România. Din datele pe care le deținem, în România au fost autorizate de către Ministerul Sănătății, instituția competentă pentru autorizarea produselor biocide, (prin Comisia Națională pentru Produse Biocide), un număr de 7 produse biocide pe bază de fipronil (substanță activă)”, se spune în comunicat.

    ANSVSA menționează că Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar (ICBMV), Institut Național de Referință din subordinea ANSVSA, a fost implicat în evaluarea unui singur produs biocid care conține Fipronil (din punct de vedere al efectelor toxicologice ale produselor biocide asupra animalelor, conform competențelor specifice).

    Autoritatea precizează că acest produs se utilizează ca insecticid în: locuințe (inclusiv bucătării), restaurante, depozite alimentare, clădiri publice (hoteluri, spitale, școli, închisori, teatre etc.), clădiri industriale și comerciale (fabrici, magazine, cabine de avion, vehicule, trenuri și vapoare).

    Potrivit ANSVSA utilizarea Fipronilului nu este interzisă, dar trebuie respectate strict instrucțiunile de folosire și domeniul pentru care este destinat. Fipronil mai este utilizat și în fabricarea produselor medicinale veterinare destinate animalelor de companie, ca și produs antiparazitar.

    ANSVSA menționează că monitorizează atent această situație și, dacă se constată că produsele implicate (ouă) au fost distribuite în țara noastră, va lua măsurile care se impun, în funcție de situație.

    Totodată, ANSVSA arată că Fipronil este un insecticid pentru uz larg, care aparține familiei chimice fenilpirazol. Acesta este folosit pentru a combate furnicile, gândacii, puricii, căpușele, termitele, coropișnitele, gărgărițele și alte insecte. Nu este permisă utilizarea lui ca și substanță antiparazitară pentru animalele destinate consumului uman.

    Sursă selectivă: www.agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori

    Ultimele știri

    APIA – anunț despre plata subvențiilor ANT în conturile fermierilor Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar