EXCLUSIV! ”BĂIEȚII DEȘTEPȚI” din agricultură. EMIL DUMITRU, Pro Agro: EXISTĂ O MAFIE A CĂRȚILOR DE RASĂ! CE SUME AU ÎNCASAT ASOCIAȚIILE!

Abonați la banii publici pentru subvențiile privind gestionarea cărților de rasă! Asociațiile acreditate pentru Registrul genealogic și controlul producției, cele care dețin și cartea de rasă, trebuie să justifice sumele colosale încasate de la stat și să dea explicații privind evoluția în România a raselor cu origine. Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro, cere public prin intermediul Agrointeligența -www.agrointel.ro, ministrului agriculturii, Petre Daea și șefului Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ) ”să facă lumină în modul în care au fost cheltuite aceste sume de bani provenite din bugetul național”.  

”După cum știți, România a ales varianta Sprijinului Cuplat Zootehnic la ovine și bovine, condiționând fermierii să înscrie animalele eligibile într-un Registru Genealogic al raselor, în mod greșit spunem noi pentru că până la urmă acest sprijin se referă la producția de carne și de lapte, deci nu are nici o legătură cu rasa animalului, este o condiție artificial instituită. Eu solicit public celor ce pot face verificări, adică celor de la ANZ și Ministerului Agriculturii, să facă lumină în modul în care au fost cheltuite aceste sume de bani provenite din bugetul național pentru că fermierii noștri nu s-au ales cu nimic și am văzut reacții inclusiv pe sectorul ovin ale unor crescători care sunt profund nemulțumiți de ceea ce înseamnă gestionarea cărților de rasă și certificatele de origine emise de către aceste asociații. Lucrurile nu pot continua la nesfârșit așa”, este de părere Emil Dumitru.

Președintele Federației Naționale Pro Agro spune că afimațiile sale sunt bazate și pe dovezi clare, obținute oficial de la ANZ, care arată sumele colosale încasate de către unele asociații de la stat, în ciuda faptului că rezultatele acestor structuri nu se văd deloc în ameliorarea raselor din România.

Făcând o analiză foarte atentă a răspunsurilor pe care Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) ni le-a dat de-a lungul timpului am constatat că unii dintre gestionarii cărților de rasă s-au transformat în niște, să utilizez un termen de jargon, ”băieți deștepți” abonați la banii publici la subvențiile pentru gestionarea cărților de rasă. Se știu ei cine sunt aceia, dar eu nu pot să accept lucrul acesta – că doar o mică parte dintre fermieri primesc sprijinul cuplat zootehnic și elementul de departajare este apartenența la aceste cărți de rasă, mai ales că anual sunt sume consistente plătite pe sectorul bovin și pe sectorul ovin, către aceste asociații, unele dintre ele ajungând la sume de 3 milioane și ceva de lei, ceea ce însemnă foarte mulți bani și nu se vede nimic în  chestiunea asta”, a mai punctat liderul fermierilor din Pro Agro.

Lista cu sumele plătite de APIA asociațiilor de la introducerea sprijinului cuplat și până în ianuarie 2017 arată ca în tabelul de mai jos. De precizat însă că acest sprijin a fost însat anual de asociații și înainte de introducerea noilor criterii pentru subvenții, când este și mai discutabil cum se cheltuiau bani, pentru ce efective și cu ce rezultate în creșterea performanțelor.

Ministerul Agriculturii, solicitat să facă o anchetă

Emil Dumitru cere transparență și îi solicită ministrului Petre Daea să demareze o anchetă amplă astfel încât sectorul zootehnic să fie deblocat. Eu sunt dispus să merg mai departe cu demersul acesta și să solicit domnului ministru să facă o anchetă astfel încât lucrurile să fie explicate în mod transparent nu cum se întâmplă astăzi. Eu cred că interesul nostru este să apărăm fermierii din România și nu niște grupuri restrânse de interese care sunt abonate la bani publici și care nu fac nimic pentru dezvoltarea sectorului zootehnic din România”, a mai anunțat Emil Dumitru.

Acesta a subliniat în continuarea dezvăluirilor sale că fermierii români pierd sume importante din Sprijinul Cuplat Zootehnic din cauza raselor și atrage atenția că sumele alocate acestei scheme nu trebuie să aibă legătură rasa animalelor, ci cu producții acestora, fie că vorbim despre lapte sau despre carne. ”Noi am constat multe inadvertențe introduse în Ordinul 619/2015 și nu vorbesc de perioada asta, ci de perioada trecută, și care ar trebui scoase dacă tot vorbim de Sprijinul Cuplat Zootehnic, nu are legătură cu o anumită rasă faptul că obținem o producție de lapte pe cap de animal minimă la un plafon minim sau de carne, este absolut suficient de asta, este sprijin cuplat, de asta cumva sistemul ăsta de cooperativă în sens negativ – spun eu cooperativa mafiei cărților de rasă, unele dintre ele ar trebui să dipară”, a mai spus liderul Federației Naționale Pro Agro.

Acesta îi avertizează pe cei care se simt lezați de afirmațiile sale să ”își pună ordine în hârtii” pentru că se apropie momentul în care un organ de anchetă ar putea să vină îi întrebe cum au fost cheltuite sumele de bani.

”M-am cam săturat să văd aceleași fețe abonate la bani publici care nu fac altceva decât să își îndestuleze veniturile pentru ei fără să facă ceva pentru fermierul român și cred că dacă nu o să avem determinarea să mergem până la capăt cu corectitudinea cât și cu ce înseamnă modul de gestionare a cărților de rasă sectorul zootehnic nu se va dezvolta și eu susțin foarte clar și foarte deschis că nu are nici o legătură cartea de rasă cu sprijinul cuplat zootehnic deci prin urmare ar trebui abrogată această prevedere tocmai pentru că se creează o discriminare în rândul fermierilor noștri, nu ăsta este scopul unui sprijin ci scopul sprijinului efectiv este să se producă mai mult lapte sau mai multă carne în România, iar cei care se simt lezați de declarațiile mele, i-aș sfătui prima dată să își pună ordine în hârtii pentru că la un moment dat ca un organ de anchetă să vină să îi întrebe de cum au fost cheltuite sumele de bani”, a mai transmis ferm Emil Dumitru.

Bani cheltuiți degeaba de unele asociații

Liderul Pro Agro spune că utilizarea banilor nu se vede în practictică astfel că, după atâția ani în care asociațiile au primit sume importante, nu ne putem mândri cu o rasă autohtonă care să fie autorizată și să provină din părinți valoroși.

”Ar trebui foarte clar să ne fixăm niște obiective pe cartea de rasă să vedem care sunt produșii cei mai valoroși și pe care să îi testăm și pe care ulterior să îi facem multiplicare de material seminal. Încă odată o spun: mie îmi sună a altceva decât a corectitudine în modul în care unele asociații au înțeles să fie abonați la aceste subvenții care nu sunt deloc de neglijat și statul român face niște eforturi foarte mari să le plătească. Subvențiile astea trebuie să se reflecte la un moment dat în niște realizări, iar când discutăm de realizări, în momentul de față nu avem nici un fel de animal de reproducție de rasă pură care să fie autorizat și să provină din niște părinți valoroși. Deci dacă din 2011 până acum am continuat cu modalitatea de a finanța aceste asociații ar trebui să vină și un moment  zero, să facem o analiză conform legislației în vigoare să vedem dacă s-a respectat toată procedura privind gestionarea cărții de rasă. Altfel, unii o să ne dea lecții pentru că sunt foarte eficienți  economici pe persoană fizică și sunt abonați la aceste sume consistente de bani, iar lucrul acesta nu poate să continue așa”, a mai spus Emil Dumitru.

Vă reamintim că înscrierea în Registrul Genealogic este condiție obligatorie, atât la ovine cât și la bovine, pentru încasarea Sprijinului Cuplat Zootehnic care aduce sume importante pentru crescătorii de animale din România. Asociațiile profesionale sunt susținute financiar de statul român prin plata unui ajutor pentru întocmirea şi menținerea registrelor genealogice şi pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, aferent lunii mai 2017.

7 Comentarii la EXCLUSIV! ”BĂIEȚII DEȘTEPȚI” din agricultură. EMIL DUMITRU, Pro Agro: EXISTĂ O MAFIE A CĂRȚILOR DE RASĂ! CE SUME AU ÎNCASAT ASOCIAȚIILE!

  1. Nu credeam ca „baietii destepti” o sa patrunda si in ramura asta dar surpriza. „baietii destepti” au venit odata cu subventiile si banii europeni. Prin diferite tertipuri si inginerii financiare au ajuns sa puna monopol pe acesti bani bineinteled cu ajutorul unor oameni din sistemul bugetari. Prin instalarea copiilor ca tineri fermieri doar pe hartie prin falsul in declarati

  2. printre fermierii adevarati s au strecurat si asa zisii baietii destepti problema este ca numarul lor este net superior celor corecti. dar cel mai grav este ca in mediul rural este jale dispar sate tinerii aleg calea strainatatii batranii nu mai pot munci si vand terenurile sau le dau in arenda acestor baieti destepti. statul trebuie sa intervina urgent si sa puna niste conditii stricte la cei ce primesc subventii sau facilitati pentru agricultura . nu este normal ca un fermier sa primeasca subventii si facilitati de tot felul si sa nu aiba cel putin un angajat.

  3. Cand se prezentau la tv sau media cazuri de evaziuni si fraude cu fonduri europene sau cu fonduri Apia am crezut ca sunt cazuri izolate. Acum dau perfecta dreptate celor care spun ca agricultura este gaura neagra a bugetului de stat. Constat ca fac agricultura numai mafiotii care sunt conectati la fonduri si subventii. Autoritatile nepasatoare sau complice nu vor face ordine niciodata. Evaziunea munca la negru fraudarile cu fonduri europene sau falsul in declaratie la Apia nu vor disparea niciodata. Statul pierde miliarde de euro anual din cauza acestor mafioti dar cel mai mult are de suferit taranul roman.

  4. Dl Emil Dumitru are oile inscrise in RG ? dupa cum pune problema cred ca nu.In toate trebuie sa fie un inceput si sunt domenii de activitate unde rezultatele se vad mai tarziu.Dl Emil Dumitru daca stiti despre cazuri concrete unde sunt ilegalitati spuneti-le altfel interventia d-voastra seamana identic cu celelalte de acest gena -insinuari,amenintari voalate,parti de adevr,vorbarie si neaparat grija pentru fermierul roman.Daca nu continuati pana la capat inseamna ca nu puteti mai mult.

  5. „Baieti destepti” sant si in unele „asociatii” care au concesionat pasune, incaseaza miliiarde, nu executa nici o lucrare, baga banii in buzunare, probabil si cineva de la APIA Macin, Tulcea, altfel nu se expl;ica tacerea lor dupa ce am trimis poze de la fata locului, care arata clar ca pusunele sant pline de schini si maracine. . .

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*