• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERMIER ÎN LACRIMI: ”LĂSĂM RECOLTA SĂ SE STRICE PE CÂMP din cauza PREȚULUI MIC!”

    Roxana Dobre -

    Fermierii se plâng că statul iroseşte banii subvenţionând faza de producţie, însă ignoră etapa desfacerii recoltei agricole. Nu sunt aprozare, ca altădată, nu mai există spaţii de depozitare, iar la export pepenii româneşti nu mai merg demult. Producţia de lubenițe devine, astfel, o afacere păguboasă. 

    S-au făcut pepenii anul ăsta ca niciodată în comuna Săgeata din județul Buzău. Nu-i nicio bucurie, zic ţăranii, pentru că preţul a scăzut foarte mult, la zece bani kilogramul în en-gros sau chiar mai puţin. La Săgeata, câmpurile sunt pline de pepeni stricaţi, pe care producătorii au preferat să-i lase pe loc. Ca niciodată, anul acesta bostănăriile din zona de câmpie a Buzăului sunt pline de pepeni mari şi gustoşi, însă pustii. Dacă în alţi ani, pe câmpurile din Săgeata era forfotă, zeci de oameni muncind cu ziua la cules şi încărcat pepenii, acum vin din când în când doar samsari cu dubele care iau pepenii pe câţiva bani şi îi vând în vestul ţării.

    Vasile Mândruţă este unul dintre sutele de producători de pepeni din Săgeata care trăiesc din agricultură. Aproape că-l apucă plânsul atunci când îşi vede munca pierdută. A investit 5.000 de lei şi speră să recupereze măcar o parte din bani. Vinde pepenii la poartă, cu 20 de bani kilogramul. Nu vrea să aibă de-a face cu samsarii, pentru că, spune bătrânul producător, oferă preţuri de râs.

    ”Vin la poartă şi ne zic că noi îi scoatem din foame. Au ajuns să cumpere şi pe cinci bani, nu zece, sau cumpără cu 300 de lei duba de şase sau şapte tone. Acolo unde îi dau ei, prin zona Ardealului, pepenii se vând şi la 70 de bani kilogramul. Noi cu munca, ei cu profitul”, spune Vasile Mândruţă.

    Pieţele din zonă sunt saturate, lumea nu mai cumpără, iar sătenii sunt disperaţi pentru că au muncit degeaba. Nea Sandu, un alt producător din Săgeata, se cruceşte atunci când priveşte câmpul plin de pepeni, unii foarte mari. Degeaba, spune el, pentru că este nevoit să îi lase pe câmp.

    ”Niciodată nu am avut pepeni aşa de mulţi şi mari ca anul acesta. Pentru noi nu este însă nicio bucurie, deoarece nu avem ce face cu ei. Ne-a costat foarte mult producţia şi deja suntem în pierdere. Dacă vin să cumpere cu camioanele, trebuie să plăteşti zece oameni, cu câte 100 de lei fiecare, să le dai mâncare. Nu mai rămâi cu nimic pentru tine, aşa că preferi să îi laşi pe câmp sau să aduci acasă câţiva, pentru animale. Îi distrugem prin discuire”, spune Alexandru Ion.

    Sursa: www.adevarul.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd