• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL MEDIULUI, ordin pentru UCIDEREA A PESTE 140 DE URȘI: Nu renunț, INDIFERENT CÂTE MITINGURI VOR FI!

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat, vineri, că nu va renunța la semnarea ordinului de ministru privind cota de intervenție pentru carnivorele mari „indiferent de câte mitiguri or să mai fie”, relatează Agerpres, preluată de Digi24.ro.

    Numărul carnivorelor mari, urși respectiv, în România, depășește 7.000 de capete, ceea ce în alte țări europene (…) nu a fost admis și atunci am avut curajul să îmi asum un ordin de ministru pe care l-am negociat foarte bine cu ONG-urile, cu toate autoritățile locale care au probleme foarte mari cu aceste carnivore mari”, a afirmat Gavrilescu într-o întâlnire de lucru care a avut loc la Ploiești.

    Ministrul a arătat că ordinul în cauză prevede cote de intervenție pentru carnivorele mari și nu cote de vânătoare.

    Mi-am asumat să emitem un ordin de ministru prin care să dăm cote de intervenție pentru urși (…) și lupi, astfel încât populația să nu mai fie pusă în pericol. Indiferent de ce s-ar întâmpla săptămâna viitoare, când anumite persoane s-ar putea să iasă în stradă să spună că trebuie să protejăm urșii… da, protejăm urșii prin măsurile pe care le luăm conform acestui ordin de ministru, dar nu punem în pericol viața cetățeanului. Indiferent de ce se spune, eu vă spun că nu este cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenție pentru punerea în siguranță a vieții cetățeanului, așa că, indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de câte mitiguri or să mai fie în fața ministerului sau unde, eu nu voi renunța la semnarea acestui ordin de ministru”, a spus ministrul Mediului.

    Ulterior, Gavrilescu a explicat, într-o conferință de presă, că această cotă de intervenție este dată la nivel național.

    Ordinul de ministru se dă la nivel național, nu se dă pe județ în parte. Există o cotă pe care am prins-o până la sfârșitul anului ținând cont de studiul care s-a făcut anterior. În ordinul de ministru avem prinși un număr de 145 de carnivore mari, deci reflectat bineînțeles la diferența de luni care au mai rămas până la sfârșitul anului. Nu este ordin pentru cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenție pentru punerea în siguranță a vieții cetățeanului”, a adăugat ministrul Mediului.

    Vă reamintim că în ultima perioadă au existat mai multe atacuri ale urșilor care fie au intrat în comunitățile din zonele montane, fie au atacat ciobani aflați cu oile la pășunat.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA