• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! TOAMNĂ DE FOC la Ministerul Agriculturii. PESTE 30 DE PROIECTE, PREGĂTITE pentru FERMIERI!

    Roxana Dobre -

    Se anunță o toamnă de foc, bogată în proiecte la Ministerul Agriculturii! Secretarul de stat, Daniel Botănoiu, anunță care sunt prioritățile pe care se va merge în ultimele luni care au mai rămas din 2017, dar și ce rezultate au fost înregistare în acest an. 

    Foto: Daniel Botănoiu/Facebook

    ”Suntem în termen cu proiectele din 2017”, spune secretarul de stat Daniel Botănoiu. ”Avem niște deadline-uri foarte clare pentru că odată sunt dările de seamă la Guvern cu termene foarte clare și apoi în fața coaliției de guvernare, adică nu ai cum să întârzii la un anumit program. Din contră, avem programe la care nu trebuia să fim implicați noi unde am irosit multă energie și aici aș aminti Legea 321, dublul standard sau risipa alimentară. Care nu erau efectiv numai ale Ministerului Agriculturii ci erau implicate și celelate ministere sau agenții de stat. Dar și pe acelea le-am tratat cu seriozitate pentru a putea merge înainte și cu proiectele noastre și cu cele care apar și trebuie soluționate” , a arătat secretarul de stat.

    Acesta ne-a dezvăluit că Ministerul Agriculturii are peste 30 de programe pe care le va derula cu Parlamentul în perioada următoare.

    ”Prioritățile pentru noi, ca de fiecare dată, sunt să satisfacem solicitările fermierilor în sensul în care putem să facem o legislație din ce în ce mai prietenoasă cu o birocrație redusă și cu măsuri de susținere a producătorilor agricoli. Acestea sunt prioritățile în mare dar sigur că de aici pornesc cele peste 30 de programe pe care le avem în intenție de a le derula împreună cu Parlamentul astfel încât să putem să răspundem corect la direcțiile și orientările pe care le avem stabilite prin Programul de guvernare și să putem să atingem  acele ținte care, repet, sunt ale producătorilor din România”, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro, Daniel Botănoiu.

    Vacanța parlamentară, prilej de consultări cu fermierii

    Daniel Botănoiu ne-a dezvăluit că odată ce se v-a încheia vacanța parlamentară, Ministerul Agricultorii va propune o serie de inițiative legislative în favoarea fermierilor.

    ”Și în Parlament mergem cu inițiative legislative din partea Ministerului agriculturii pentru că în această perioadă de vacanță parlamentară am avut foarte multe întâlniri cu producătorii agricoli pe toate paliere de activitate de unde au reieșit anumite propuneri de modificare a legislației iar acolo unde a existat o anumită disfuncționalitate să îi spunem în reglementare încercăm să o facem acum. Dar cele mai importante din punctul nostru de vedere și din punctul meu de vedere sunt îndeplinirea și realizarea acestor programe de susținere a fiecărui sistem de activitate în parte și în principal al celor de reproducție pentru că este extrem de greu astăzi să poți să găsești reproducători de calitate foarte bună și la un preț rezonabil. De regulă, cumpărăm purcei din vestul european, dar nu întotdeauna au calitatea extraordinară, pe de altă parte de asemenea din sectorul bovinelor, că e bovină de lapte sau că e bovină de carne, la fel nu avem parte de cea mai bună genetică și la un preț rezonabil. Atenție spun de fiecare dată lucrul acesta pentru că într-adevăr există genetică de înaltă calitate, dar la prețuri foarte mari pe care producătorii din România nu pot să le susțină. Ca atare, am venit cu aceste programe, atât păstrând sectorul de suine cât și pe avicol, avem în intenție să mergem mai departe cu bovinele cu peștele, cu ovinele, încât să acoperim toate sectoarele”, a mai punctat secretarul de stat Daniel Botănoiu.

    Lege-cadru de susținere a produselor deficitare

    Ministerul Agriculturii pregătește cadrul legislativ pentru susținerea noilor produse ce vor fi susținute prin ajutor de stat în 2018, după ce anul acesta cultivatorii de tomate au fost susținuți cu bani din bugetul național. 

    ”Noi acum ne-am dus pentru sesiunea parlamentară, care se deschide la 1 septembrie, am venit tocmai cu acea lege-cadru de susținere a produselor deficitare, acolo sunt prevăzute pe lângă tomate și carnea de suine și în general reproducția la suine pentru că de fapt despre asta discutăm, sunt prevăzute celelalte sectoare care sunt în deficit pentru că am spus de fiecare dată, ne uităm la importuri și vedem exact pe ce cheltuim noi cei mai mulți bani. Dacă cheltuim cum este cazul peștelui, automat trebuie să mergem pe un program de susținere a sectorului respectiv, dacă cheltuim mai mult pentru carnea de pasăre, trebuie să mergem pe sectorul respectiv, dacă cheltuim pe fasole sau eu știu, dau exemple, pe ovine sau altceva atunci sigur că noi ne vom orienta pe acele produse. Dar mă repet avem depus acea lege cadru, un program de 8 ani și sigur că de acolo vor porni hotărârile de guvern, vor porni celelalte programe”, a conchis liderul de la Ministerul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se seamănă semințele de roșii Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare!

    Ultimele știri

    De ce merită să fie semănat hibridul de porumb Jumbo 48, de la Rodbun Marcel Ciolacu tranșează problema închiderii supermarketurilor în weekend: „Nu este oportun” George Cățean, fermier: Cea mai vândută telemea din România este produsă în Germania