METODĂ UNIVERSALĂ pentru PLANTAREA POMILOR FRUCTIFERI, explicată de ING. MARIAN STOIAN

Plantarea pomilor fructiferi este o lucrare aparent simplă care, însă, ascunde numeroase capcane. Inginerul horticultor Marian Stoian de la Stațiunea Didactică Belciugatele – Ferma Moara Domnească cunoaște secretele livezii și a acceptat să prezinte pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro care este metoda universală pe care o recomandă la plantarea pomilor care să se prindă fără probleme.

Perioada optimă pentru plantarea pomilor fructiferi

Succesul plantației pomicole pornește de la perioada plantării. Ing. Marian Stoian recomandă plantările de toamnă și spune că perioada optimă pentru a sădi pomii este cea din lunile octombrie și noimebrie, cât temperaturile nu coboară sub 5 grade Celsius.

”De ce este recomndată plantarea pomilor toamna? Din mai multe motive. Unul dintre aceste motive este că materialul de plantat, pomii vin sănătoși cu rezervă de hrană și există posibilitatea ca peste iarnă să regenereze rădăcinile, să se ancoreze în sol. Pomul plantat toamna este mult mai avantajat decât cel semănat primăvara. În aceași ordine de idei, pomul pe care îl plantăm primăvara s-ar putea să fi stat toată iarna în depozit, undeva, și să nu fie ținut cu rădăcinile îngropate așa cum ar trebui, cu nisip, în condiții cu umiditate și fără să fie atacat de vreun ger. Nu se știe exact cum au fost ținuți pomii peste iarnă și atunci vine epuizat, probabil atacat și de dăunători deja”, argumentează specialistul.

Mai departe, ing. Stoian ne vorbește despre cât de important este ca materialul săditor să fie unul de calitate. ”În primul rând pomii se achiziționează de la producătorii autorizati, nu de la marginea străzii. Se cumpără pomi certificați”, explică horticultorul.

Cum se sapă groapa pentru plantarea pomilor

În funcție de solul pe care plantăm pomul, se face groapa. ”Dacă avem un sol mai greu, se face o groapă mai mare, undeva la un metru cu un metru și cam la 70-80 cm adâncime, iar dacă solul este mai ușor, undeva la 50-60 cm pe latură și undeva la 50 cm adâncime. Trebuie să ținem cont de un lucru: în primul rând de cazma. Se dă deoparte pământul în partea dreaptă și stânga a gropii, iar după ce plantăm pomul, pământul care a fost deasupra și mai bogat în nutrienți și este fertil îl punem lângă rădacini, așezăm rădăcinile pe el, iar pământul rămas se pune deasupra”, dezvăluie inginerul secretul plantării perfecte.

Fertilizarea inițială a puieților puși în pământ

În solurile sărace trebuie să aducem un aport de materie organică: mraniță, gunoi de grajd fermentat, un pământ mai fertil și apoi aducem și îmbogățim zona aceasta de plantare.

Fasonarea rădăcinilor înainte de plantare este obligatorie. La fel și mocirlirea

Înainte de a băga pomul în groapă trebuie să fasonăm rădăcinile: rădăcinile principale undeva la un 30 de cm, iar pe cele secundare undeva pe la 10 cm și le îndepărtam pe cele bolnave, pe cele rupte sau cu mucegai pe ele. ”Pe acestea le îndepărtăm, apoi vor rămâne doar zonele curate ale rădăcinii. În momentul în care plantăm pomul facem și o mocirlă prin care vom trece rădăcinile. Mocirla se face din pământ, apă și bălegar de vacă prospăt. Se face această morcirlă și se trec rădacinile prin ea, se asează la groapă și se acoperă cu pământ. Apoi se tasează foarte bine de jur-împrejur, ca să nu rămână goluri de aer. După această etapă, trebuie să fiți atenți ca punctul de altoire să fie orientat către nord, să fie cu aproximativ 10 cm deasupra solului, pentru că el se mai taseaza un pic și trebuie să rămână măcar 5 cm deasupra solului și se face un “lighean”cu sapa. Se trage pământul până când se face un lighean în jurul pomului și se pune o gălateă de apă, în funcție de vigoarea pomului. Dacă luăm un pom obișnuit până într-un metru înălțime punem o găleată, două, de apă ca să ajute la tasarea pomului și să alimenteze cu apă radăcinile viitorului pom”, explică inginerul Marian Stoian de la Ferma Moara Domnească.

Despre metoda pe care ne-a prezentat-o, specialistul spune că ”este valabilă pentru toate speciile de pomi fructiferi”: ”Trebuie să mai menționez că sunt două feluri de pomi pe care îi putem planta: cei care vin cu radacina udă, adică fără balot sau pământ în jurul rădăcinilor și este cel despre care am vorbit mai devreme și mai sunt pomii pe care urmează să-i plantăm și care vin cu balot sau ghiveci, cu pământ. De exemplu, în momentul în care avem pomi la ghiveci îl scoatem din recipient și atunci rădăcinile care sunt torsionate și care s-au dus pe marginea ghiveciului trebuie fasonate, ca să rămână sănatoase cele din interior și apoi se plantează”.

O recomandare pentru pomii tineri și nu numai este de a fi mereu menținută cât mai liberă zona din jurul lor. ”Când vine vorba de igienă, pe rândul de pomi, în timpul anului, apar lăstrari, măceși, plante care vor îngreuna soarta pomului. În primul rând acestea vor intra în concurență pentru apă și hrană, iar în al doilea rând pentru faptul ca vor deveni plante gazdă pentru bolile care sunt la pomi. De aceea, ele trebuie îndepartate și asta ar fi o perioadă foarte bună pentru îndepărtarea lor. Se mai duce din foliajul pomului și putem să vedem unde mai sunt probleme și cum putem să le combatem”, concluzionează specialistul.

1 Comentariu la METODĂ UNIVERSALĂ pentru PLANTAREA POMILOR FRUCTIFERI, explicată de ING. MARIAN STOIAN

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*