• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • STAȚIA MOBILĂ pentru SELECTAREA ȘI TRATAREA SEMINȚELOR. Ce preț are și de ce poate fi o INVESTIȚIE BUNĂ ÎN FERMĂ!

    agrointeligenta.ro -

    Puritatea semințelor este un factor important în procesul de înființare a unei culturi agricole. Pentru fermierii care își produc singuri sămânța, dar și pentru societățile care mai apoi o comercializează, pe piața din România este prezentă o tehnologie performantă de selectare și tratare a semințelor.

    Platforma inteligentă de selectare a semințelor este comercializată în România de către societatea GM Agrotechnic Proiect, administratorul ei fiind Giorgică Negrea. Inginer mecanic de meserie, acesta ne-a spus că performanțele mașinăriei sunt de 4 sau 8 tone pe oră la selectarea și tratarea semințelor.

    Am început activitatea în urmă cu doi ani și încă ducem muncă de lămurire cu fermierii. Agricultorii sunt deschiși, doar că trebuie să le oferim mai multe detalii. Noi pentru sămânță ajugem cu procesul de curățare până la un procent de 99,99% de semințe, altfel nu suntem în piață”, ne-a Giorgică Negrea.

    Sistemul de curățare al platformei este mai aprofundat față de cel de la un siloz. ”După ce materialul se depozitează precurățat, intră într-un curățitor fin, după aceea vine un trior care selectează după lungime și grosime. Fiecare echipament este prevăzut cu o aspirație pneumatică pentru corpuri ușoare și praf. Apoi se descarcă în BigBag sau remorcă tehnologică”, explică inginerul.

    În funcție de procentul purității pe care vor să îl obțină, fermierii pot opta pentru sistem de precurățare sau/și pentru sistem de curățare.

    Avem echipamente de 4 respectiv 8 tone pe oră, iar la precurățare avem pentru cantități mai mari. Precizez că la precurățare doar 2% din impurități se elimină și aici putem merge pe 30-60 tone/oră. În general acum la noi se recoltează cu utilaje bune – combinele acestea noi au un procent mai mic de impurități undeva la 93-95% și de aici noi putem să ajungem la 97-98% prin precurățare”, vorbește administratorul societății.

    Compania care comercializează sistemele de selecție a semințelor lucrează atât cu fermierii, cât și cu companii. ”Lucrăm și cu fermieri și cu companii, dar mai degrabă fermeri avem clienți. Din companii am lucrat ca și clienți finali cu SC. Rai Verde S.R.L. unde am făcut deja o instalație de 4 tone/oră în localitatea Traian din județul Tulcea. Mai avem acum un proiect pe fonduri europene unde vom livra o instalație mobilă în localitea Slobozia, din județul Ialomița și mai avem și alte proiecte în derulare”, ne-a relatat Giorgică Negrea.

    Specialistul ne-a spus că echipamentele de tratat sunt corelate cu cele de selectare pentru că utilajul lucrează cumva în curs continuu: ”Putem trata acele 4 tone pe care le avem la curățat – la final avem și o instalație de dozare, însăcuire care are aceeași capacitate. Ele lucrează în flux și sunt dimensionate pentru aceeași capacitate pe fiecare fază de curățare, tratare”.

    În timpul utilizării utilajului, munca manuală este nesemnificativă în comparație cu metoda convențională. ”Munca manuală este folosită doar la partea de însăcuire unde sacii trebuie cusuți dacă sunt saci mai mici. Când este la BigBag, acesta trebuie luat cu un încărcător frontal și depozitat, schimbat. Instalația se poate deservi cu un operator și în anumite faze și cu al doilea”, vorbește specialistul despre necesarul de lucrători pentru operarea sistemului.

    Fermierii cumpără utilajul atât pentru utilizarea în fermele proprii și, pentru că este o platformă mobilă, fac și prestări de servicii. ”Noi o vindem, nu oferim prestări servicii. În general, fermierii noștri preferă stațiile mobile ca să presteze și servicii. Noi ne ocupăm doar de proiectare, distribuție, asistență post-vânzare”.

    Costurile mașinăriei diferă în funcție de cele două variante de capacitate. Cea de patru tone este undeva la circa 115.000 de euro, iar cea cu capacitate dublă de lucru, șa 250.000 de euro. Sunt echipamente de la unul dintre cei mai cunoscuți producători la nivel mondial – Petkus.

    Oferim garanție pentru toate instalațiile. Astfel, la cele Petkus oferim 2 ani, iar pentru ceilalți furnizori, un an. Când clientul este aproape să ia decizia putem să îi oferim, pe cheltuiala noastră, o vizită la furnizor unde poate vedea și linia de fabricație. Cum costurile sunt ridicate, noi ca firmă nu ne permitem să ținem sistemele pentru prezentare sau la la expoziții”, vorbește inginerul Negrea despre modalitatea de promovare a produselor pe care le vinde.

    Despre tractarea platformei, specialistul subliniază că nu pune probleme: ”Pentru tractarea platformei nu trebuie un utilaj cu multă putere, orice utilaj care poate să tracteze, ea nu are o greutate mare ținând cont că e platformă. Pe drumuri bune poate transporta și cu viteză de 65 km/oră în timp ce pe drumurile accidentate, trebuie să se meargă mai atent”.


    Te-ar mai putea interesa

    Plantele beau, nu mănâncă! Preț îngrășăminte 2024. Cât costă tona de uree, nitrocalcar sau azotat de amoniu la început de an Culturi fără îngrășăminte – cât de mult scade producția?

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte