• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! S-a stabilit SUBVENȚIA PENTRU MICII FERMIERI: 227,90 euro/cap de animal. CÂND INTRĂ BANII ÎN CONTURI!

    Roxana Dobre -

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a stabilit cuantumul pe cap de animal pe care îl vor primi micii fermieri pentru ajutorul excepțional dedicat crescătorilor de vaci de lapte care dețin între 3 și 9 animale și care nu au încasat Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ). Potrivit directorului general al APIA, fermierii vor primi 227,90 euro pe cap de animal iar plăție urmează să fie efectuate până la sfârșitul lunii septembrie.  

    Producătorii agricoli care au depus la agenția de plăți cereri, în cele două sesiuni adică până pe 2 mai și, respectiv, 7 iulie, așteaptă un cuantum de 227,90 euro/cap de animal pentru bovine. 

    Astăzi am finalizat autorizarea la plată a cererilor pentru ajutorul excepțional destinat producătorilor agricoli care primesc sprijin conform Hotărârii de Guvern 211/2017.  Au fost autorizați la plată un număr de 10.238 de cereri pentru un efectiv de 47.807 animale. Valoarea totală autorizată este de 10.895.215,30 euro iar în lei echivalentul este de 48.565.443,24 lei”a declarat Adrian Pintea în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    Potrivit acestuia, județele unde merg cei mai mulți bani sunt: Botoșani care are 1.318 de beneficiari cu 5.667 de capete, Mureș cu 1.166 de beneficari cu 5.308 de capete și Suceav cu 1.138 de beneficiari și 4.920 de capete.

    Vă reamintim că suma totală alocată pentru acest tip de ajutor excepțional este de 48.569.289,97 lei, echivalent a 10.896.083 euro, din care: 24.284.644,98 lei, echivalentul a 5.448.041,5 euro, se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017 și diferența se asigură de la bugetul de stat.

    Banii urmează să ajungă la crescătorii de animale care dețin între 3 și 9 capete și nu au beneficiat de Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ). Campania pentru depunerea cererilor s-a încheiat pe 7 iulie iar crescătorii de animale au depus 11.226 de cereri, conform datelor APIA, pentru un efectiv de 54.239 animale.

    Plățile pentru ajutorul excepțional destinat producătorilor de lapte se efectuează până la data de 30 septembrie 2017.

    Citiți și:

     JUDEȚELE unde se vor face CELE MAI MARI PLĂȚI APIA pentru MICII FERMIERI!

    RĂSTURNARE DE…BUGET! VESTEA CARE O SĂ ÎI BUCURE PE MICII FERMIERI!


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe Când se seamănă semințele de roșii Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate!

    Ultimele știri

    De ce merită să fie semănat hibridul de porumb Jumbo 48, de la Rodbun Marcel Ciolacu tranșează problema închiderii supermarketurilor în weekend: „Nu este oportun” George Cățean, fermier: Cea mai vândută telemea din România este produsă în Germania