• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LAURENȚIU BACIU ARUNCĂ BOMBA: ”PLATA AVANSULUI DIN SUBVENȚIE este ÎN PERICOL!”. CE RĂSPUNDE APIA!

    agrointeligenta.ro -

    Scenariu crunt pentru fermierii care așteaptă avansul din subvențiile pentru Campania 2017! Banii ar putea întârzia să apară în conturi de la 16 octombrie, așa cum s-a promis, din cauza unei ”chichițe” legislative care face imposibilă plata drepturilor către producătorii agricoli. Ipoteza a fost lansată astăzi, 21 septembrie, de președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, în cadrul deschiderii Târgului Agralim 2017, care spune că informațiile sunt obținute direct de la ministrul agriculturii, Petre Daea. 

    ”(…) Vă spun acum o noutate: este foarte adevărat că domnul ministru Daea a fost la Bruxelles cu notificările la timp, cu lecțiile bine învățate și avem aprobarea pentru plata avansului de la la 16 octombrie, în proporție de 75 la sută. Este foarte adevărat că Guvernul României a găsit soluții și la ora la care vorbim au toți banii pentru fermieri numai că, aici este problema, domnul ministru Daea chiar ieri când vorbeam cu dânsul, curgea apa de pe dânsul și spunea: ”Am bani, am aprobare, dar s-ar putea să nu dau banii”. De ce? Pentru că facem legi împotriva noastră. Și anume, acum, și dânsul poate să confirme, se depun ofertele pentru aplicație (este vorba despre softul APIA care face posibilă plata subvenției, soft dezvoltat de SIVECO și pentru care recent contractul a expirat și s-a făcut o nouă licitație – n.r). S-au înscris trei firme până acum. Ei, tocmai aici intervine problema și anume că legea dă posibilitatea celui care pierde să conteste decizia. Contestație care se duce pe lung timp. Deci, eu zic să se schimbe o dată legea aia unde în România s-au specializat unii băieți deștepți care sunt de profesie de acum în a contesta. Contestări care de multe ori sunt la șantaj”,  a arătat liderul LAPAR.

    Acesta s-a arătat intrigat de situația absurdă în care nici conducerea Ministerului și nici cea a APIA nu pot face nimic tocmai din cauza legislație. ”Deci avem banii, APIA ca niciodată are lecția făcută dar s-ar putea ca din cauza acestei legislații tâmpite, și nu spun că e tâmpită dar nu înțeleg că legiuitorii aceștia se bat cu cărămida în piept că reprezintă poporul român, de ce nu o schimbă dacă văd că nu se face bine. Și e posibil să rămânem fără bani. Ambițiile Ministerului Agriculturii sunt ca la 31 decembrie toți banii 100 la sută, pe care îi și avem, să fie în buzunarul fermierului. Un lucru nu bun ci extraordinar de bun. Dar să vezi dacă îți permite, pentru că legile în general, le fac oameni care se pricep mai puțin la lucrul acela”, a mai punctat Laurențiu Baciu.

    Prezent la evenimentul de la Iași, directorul adjunct al APIA, Paul Kmen a ținut să dea asigurări că plata avansului nu este în niciun fel periclitată deoarece este folosit modulul vechi de plăți care, spune oficialul APIA, funcționează. ”Este corect că se face în momentul de față licitația, dar în ceea ce privește avansul, acesta se poate face pe modulul vechi care funcționează. Deci avansul nu este în pericol. Vorbim despre schemele speciale pentru anul 2017”, a conchis Kmen.

    Citiți și:

     LICITAȚIE APIA pentru SOFTUL CARE FACE POSIBILĂ PLATA SUBVENȚIILOR. CE SUME SUNT SCOASE ”LA BĂTAIE”


    Te-ar mai putea interesa

    Soluții antiîngheț pentru pomii fructiferi. Recomandările ing. Marius Roman Plata ANT bovine. Calcul noua dată de referință pentru subvenția pe cap de vacă Preț viței în viu la centrele de colectare, în funcție de rasă și greutate

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile