ARABII fac o INVESTIȚIE URIAȘĂ ÎN AGRICULTURĂ. Planurile de MILIARDE DE DOLARI PENTRU ROMÂNIA!

Investiție puternică în agricultură! Companiile Saudi Agricultural and Livestock Investment Company (SALIC) din Arabia Saudită şi Al Dahra din Emiratele Arabe Unite vor investi cinci miliarde de riyali (1,33 miliarde de dolari) în sectorul agricol din regiunea Mării Negre, a declarat recent directorul general de la SALIC, Abdullah Aldubaikhi, informează publicaţia Gulf News, citată de Agerpres. 

”Investiţiile au început deja. Vom achiziţiona companii şi vom investi în cereale şi creşterea animalelor”, a declarat Abdullah Aldubaikhi, cu ocazia unui forum de afaceri organizat la Abu Dhabi.

Aldubaikhi a adăugat că investiţiile vor fi realizate în zece ţări din regiunea Mării Negre, inclusiv Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Belarus şi Bulgaria, şi vor include terenuri agricole, logistică şi facilităţi de depozitare.

Regele Salman al Arabiei Saudite a încheiat recent o vizită istorică la Moscova, prima vizită oficială a unui suveran saudit în Rusia, ocazie cu care a încheiat mai multe acorduri cu preşedintele Vladimir Putin, în valoare de miliarde de dolari.

8 Comentarii la ARABII fac o INVESTIȚIE URIAȘĂ ÎN AGRICULTURĂ. Planurile de MILIARDE DE DOLARI PENTRU ROMÂNIA!

  1. @Marian
    Nu eram Germania pt ca am intors armele pe final, in 1944, cand deja razboiul era in defavoarea nemtilor. Daca nu intorceam armele probabil mai dura cateva luni in plus, nu cred ca 1 an in plus. Si poate ca in loc de Hiroshima si Nagasaki am fi vorbit azi de bomba atomica aruncata in Germania…in fine…oricum nu eram asa tari incat sa contam atat de mult…informeaza-te…Si nu eram tot sclavi, dar la nemti? Crezi ca neamtul te considera egalul lui la final de razboi? Mdah, de aia a ciopartit Romania inainte sa intram si noi in razboi…
    Dar apreciez in rest comentariul tau, mai putin partea asta cu armele.

    @Marc si alti ingineri
    Toti vreti sa fiti salariati si sa aveti conditii dar nu vreti sa va depasiti conditia. Vreti cafea gratis si apa gratis hahaha. Dar de ce vrei sa fii salariat 30 de ani si visezi sa fii asa la un strain? De ce nu vrei sa faci tu ceva si sa angajezi pe altii, romani de-ai tai, in Romania?
    De ce sa vina arabii sa cumpere pamantul tarii, de ce sa nu facem noi ceva cu el, sa angajam noi, romanii?
    De ce s-a distrus si inca se distruge tara asta?
    De ce au distrus IAS-urile si CAP-urile ? Fermele noastre mari. Ca sa le vanda la straini. De ce nu au urmat toti ceea ce face Musca la Curtici? Pt ca nu s-a vrut. S-a vrut pt straini, la bucata.
    Eu sunt inginer ca tine Marc, lucrez pt multinationala ca fiul tau in „conditii” super, cu salariul ca el, dar visul meu e sa lucrez pamantul stramosilor mei cu tehnologia de acum, la inceput singur pana prind puteri apoi cu angajati…Sa lucrez pt mine nu pt straini. Stii cu cat e platit un American care face ce face fiul tau? Fiul tau e platit in bataie de joc pt potentialul pe care il are.
    Eu voi iesi din multinationala, nu voi fi miliardar ca arabii aia dar voi castiga mai mult decat imi da orice angajator.
    Stii cu cati oameni lucreaza danezii de la FirstFarms vreo 14.000 de hectare in vestul Romaniei? Cu maxim 10 „mecanizatori”, un inginer, vreo 3 care fac pe administratorii in ferma / topografi / asigura diverse/ si vreo 2-3 pe la birouri. Maxim 15 insi cu tot cu hartogarie.
    Cate locuri de munca crezi ca fac arabii? Isi iau 3 tractoare de 600 CP si pun romanasii sa lucreze in schimburi de 12 ore pe ele pe salariu de 2500-3000 lei in campanie si 1800-2000 iarna cand nu e de lucru pe camp. Tin 10 tractoristi si aia e marea investitie…si ne bucuram ca lucram la ei. In loc ca alea 14.000 de ha ale danezilor sa fie impartite cate 200-400 ha la noi, sa le lucram noi, sa producem noi.
    Am deja peste 120 ha in folosinta, 65 in proprietate, m-am trezit mai tarziu dar mai bine mai tarziu decat niciodata, cand voi fi capabil sa lucrez 200-250 ha voi castiga mai bine decat orice inginer, team leader si ce alte titluri pompoase pt motivare mai exista in firmele astea. Si voi avea viata mai buna decat orice soarece de birou (asa cum sunt si eu acum in mare parte din timp).
    Trebuie sa ne schimbam mentalitatea asta comunista cu angajatul, sa ni se dea, sa primim, etc. Munceste mai mult si vei avea inzecit, la inceput e mai greu apoi vin si satisfactiile.

    • neutru-aveti dreptate cu privire la depasirea conditiei,dar daca omul nu are bani de investit cu ce sa lucreze pamantul?Ati observat cat costa sa cumperi 1 ha in anumite zone ale tarii?Sunt zone in care ha se vinde si cu 7 000,probabil prin V sa fie chiar peste aceasta suma.Cu ce bani sa cumpere omul de rand pamant?Bun,il poate arenda,dar si arendand pamantul,ai nevoie de utilaje,seminte etc,insa nu se gaseste asa usor pamant de arendat.Credeti ca marile suprafete sunt lasate parloaga?
      Poate omul vrea sa lucreze la o multinationala,neavand bani sa sustina investitii sau salariati si prefera sa stie,poate,ca la sfarsitul lunii incaseaza o suma cu care isi poate intretine familia.
      Ma repet,sunt de acord cu dvs si cu depasitul conditiei,doar ca neveand bani de investit este greu.O sansa viabila,ar fi sa te asociezi cu cineva,dar daca tu nu vi cu nimic,nu prea vad cine s-ar complica.
      Un tractor bun,SH,costa vreo 60.000 euro,doar 1,dar daca ai o suprafata de 3-400 ha,ce se poate face?
      Singura chestie este ca strainul are bani de investit.De exemplu,de ce terenurile de mil de euro sunt cumparate de straini si nu de romani in mare parte?Probabil tot din considerente economice.

  2. ia mai lasati ma cu tertipurile jegoase ca vin strainii si ne cumpara tara… lasa i dle sa vina sa investeasca sa creeze locuri de munca ca tot romanii au furat tara asta de au rupto numai in bancile din Elvetia cate lovele stau dosite miliarde de euro sau scos din tara iar acum cand vin investitori noi sa i fugarim lasa dle sa fie concurenta sa ai unde lucra da hai nu dam o lege ca femeile din RO sa se casatoreasca numai cu romani

  3. Naționalism idiot, Mariane! Eu, inginer, 30 ani vechime primesc un salariu de 3 ori mai mic la firma primului pesedist din județ iar fii-meu, tot inginer, 3 ani vechime, primește de trei ori mai mult de la „exploatatorii” americani care au o fabrică tot aici, în vestul României iar condițiile de muncă sunt infinit mai bune la ei și sunt bine tratați, au cafea, ceai, apă minerală gratis, transport gratuit, teambuilding de 1 Mai-Paști, traininguri în țară și în Vest. E foarte bine că au venit occidentalii și au investit în România, să vină cât mai mulți!
    Și încă ceva: după furtuna catastrofală din 17 septembrie, americanii ăștia de la Honneywell trimit bani pentru despăgubirea salariaților lor a căror locuințe au fost afectate. PSD-istul și PSD-ul nu dau nimic, doar iau.

  4. Ma doare fix in cot a cui este firma roman sau arab important e sa fiu angajat si sa primesc un salariu foarte bun. Mai bine la un strain corect decat la un roman mafiot si puslama.

  5. Ajutor de somaj nu dau arabii?
    În curând vom ajunge toti romanii angajații străinilor la noi acasa.?
    Deci mai bine sluga la tine in casa decât domn in europa pe salariu de mii de euro.
    Vai de tara asta si de strămoșii noștri care au murit pentru ea.
    Mai bine nu întorceau armele si acum eram germania.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*