OFICIAL! SITUAȚIA PLĂȚII AVANSULUI DIN SUBVENȚIA APIA!

Plățile pentru avansul APIA pe 2017! Ministrul agriculturii Petre Daea a făcut publică o nouă situație a plăților APIA pentru avansul din subvențiile agricole aferente anului de cerere 2017.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Deva, că au fost distribuite aproape 80% din subvențiile la care au dreptul fermierii români, valoarea plăților efectuate depășind 750 de milioane de euro, în condițiile în care achitarea drepturilor a început pe 16 octombrie.

El a menționat că, în derularea programului, fermierii au înțeles importanța depunerii cererilor pentru subvenții până în 15 mai, ceea ce a permis ca verificările din teren să se poată desfășura în condiții normale, fără a mai genera întârzieri.

Începând cu primul minut din ziua de 16 octombrie (…) la APIA centrală, la Ministerul Agriculturii și la structurile județene s-a lucrat și am pornit fluxul de plăți. Mă bucur că astăzi am putut să distribuim aproape 80% din subvenții pentru 885.000 de fermieri care au dreptul (…). S-au distribuit peste 750 de milioane euro, o sumă formidabilă, un efort extraordinar de mare din partea bugetului statului, pentru că aceste subvenții se plătesc, în primul rând, de la bugetul statului și apoi se recuperează de la Uniunea Europeană. (…) Am reușit, până la această dată, să aducem în țară 99,18% din subvenții, fiind prima țară din UE cu un asemenea grad de accesare”, a afirmat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Petre Daea a mai spus că România a reușit să atragă de la UE, în acest an, prin Planul Național de Dezvoltare Rurală, alte 1,564 miliarde euro. Prin comparație, ministrul a arătat că fondurile europene atrase sunt mai mari cu un miliard de euro față de anul trecut.

5 Comentarii la OFICIAL! SITUAȚIA PLĂȚII AVANSULUI DIN SUBVENȚIA APIA!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*