• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 250 DE LEI/CAP DE ANIMAL – O NOUĂ SUBVENŢIE PENTRU FERMIERI. Guvernul a alocat deja 1 MILION DE EURO!

    Roxana Dobre -

    Ajutor de minimis pentru fermieri! Producătorii agricoli primesc până la 15.000 euro iar Ministerul Agriculturii a demarat deja prima fază a procedurilor, adică proiectul de lege, pentru a da drumul banilor către fermieri. Este vorba despre ajutorul care vine în sprijinul crescătorilor de animale care au investit în exploatații unde cresc porci din rasele Bazna și Mangalița! 

    Anunțul despre introducerea acestui nou ajutor de minimis a fost făcut recent în premieră la Târgul Agralim de la Iași de către secretarul de stat Sorin Roșu-Mareș. ”Vom mai continua cu programul pentru lână, sprijinirea creșterii porcilor din rasa Mangalița și Bazna, rase autohtone. Și sunt și alte programe. Apă gratis pentru irigații care este cel mai mare program de infrastructură pe care îl dezvoltă în momentul de față în România. Și nu este ușor dar este necesar!”, a punctat oficialul de la MADR în cadrul Târgului Agralim 2017 de la Lețcani, județul Iași.

    Ulterior Ministerul Agriculturii a transmis presei un comunicat în care anunța că Petre Daea  s-a întâlnit luni, 6 noiembrie 2017, cu reprezentanți ai crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița pentru a stabili cum se va aplica ajutorul.

    Astăzi, 9 noiembrie, proiectul de lege a apărut deja pe site-ul MADR în dezbatere publică. Acesta prevede că Schema de ajutor de minimis se acordă sub formă de purcei subvenționați întreprinderilor din domeniul zootehnic care îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei primare, pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de suine în vederea producerii cărnii de porc din rasele autohtone Bazna şi Mangaliţa, denumit în continuare Program, pentru creșterea, îngrășarea și livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangalita către un procesator.

    Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea Programului, beneficiarii trebuie să deţină exploatații înregistrate/autorizate sanitar veterinar.

    Pentru obținerea ajutorului de minimis beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:

    a) să încheie un contract cu un procesator autorizat sanitar veterinar,
    b) să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2, de la un procesator cu care are încheiat contract;
    c) să livreze minimum 50% din purceii primiți cu titlu gratuit, la procesatorul cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap;
    d) să respecte structura rației furajere stabilită în contractul cu procesatorul;
    e) să deţină registrul individual al exploataţiei, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile art.1 pct.16 din anexa la Ordinul nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările și completările ulterioare.

    Furnizorii de purcei din rasele Bazna si/sau Mangalița, adică crescători de scroafe din rasele Bazna sau Mangalita, persoană fizică sau juridică care deține scroafe din rasele Bazna și/sau Mangalitaa, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

    a) Sa dețină material de prăsilă cu certificat de origine care sa fie înscris în registrul unic;
    b) să furnizeze purcei către procesator, pe bază de documente fiscale, la greutate minimă de 10 kg;
    c) purceii să fie identificați potrivit legislației în vigoare.

    Procesatorii, adică unitățile autorizate sanitar veterinar pentru procesarea cărnii care au încheiat contract cu crescătorii de porci, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

    a) preiau purceii de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, pe baza documentelor fiscale, și îi transportă la beneficiari;
    b) încheie contract cu beneficiarii pentru creșterea și îngrășarea purceilor;
    c) preiau de la beneficiari, în vederea abatorizarii si procesarii, cel puțin 50% din efectivul de purcei destinat îngrășării, în baza contractului, la o greutate minimă, în viu, de 130 kg/cap,
    d) plătesc beneficiarului prețul stabilit prin contract.

    Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenţii.

    Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă este de 250 lei/cap. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

    Atenție! Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc furnizorilor de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița lunar pentru purceii livrati.

    Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 1 milion euro și se asigură din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Puteți descărca proiectul de lege cu prevederile complete și modelele de cereri și contracte AICI!

    Citiți și:

    O NOUĂ SUBVENȚIE, în lucru la MINISTERUL AGRICULTURII. Cine sunt FERMIERII CARE VOR ÎNCASA SPRIJINUL!


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale