FERMA DIN ROMÂNIA unde s-a recoltat o producție de 18,03 tone la hectar cu SUPER-HIBRIDUL P0937 DE LA PIONEER!

Producție istorică într-o fermă de 1.400 de hectare din Bărăgan. Hibridul de porumb P0937 de la Pioneer a dat peste cap toate calculele în privința recoltei, dar și a calității boabelor. Aplicând o tehnologie medie și ajutat de genetica de vârf a hibridului, agricultorul Dan Priceputu din Viziru, Băila, a reușit să depășească pe una dintre sole nivelul de producție de 18 tone la hectar. Media pe fermă a agricultorului este în prezent de 16 tone la hectar.

Seria fermierilor campioni la porumb începe cu agricultorul Dan Priceputu din localitatea Viziru, județul Brăila. Acesta a obținut producția de 18.030 kg/ha și a declarat faptul că hibridul P0937 i-a asigurat cea mai înaltă performanță de când activează în domeniul agricol.

Performanță cu tehnologie modestă

Agricultorul brăilean lucrează 1.400 ha, iar pasiunea pentru agricultură moștenit-o de la tatăl său, care de altfel a pus bazele fermei. A studiat și a devenit inginer agronom, iar în urma rezultatelor obținute, putem spune că este cu adevărat priceput în ale agriculturii. Anul acesta a semănat porumb pe 530 ha, dintre care 240 cu hibridul P0937, ale cărei performanțe au confirmat așteptările la proba cântarului. Poate vă întrebați care a fost “secretul” unei asemenea producții, acesta a menționat faptul că nu a aplicat o tehnologie “foarte complexă, ci una chiar modestă”, însă alegerea hibridului potrivit este cheia unei producții ridicate.

Hibridul a fost cu mult peste așteptările mele, cultura s-a dezvoltat excepțional, este adevărat că într-un an agricol bun, dar nu trebuie să uităm de vijeliile care au pus probleme chiar și culturilor de porumb și în multe sole plantele au fost afectate, lucru care nu s-a întâmplat și cu P0937. Ca tehnologie de cultură nu am aplicat cine știe ce. Am arat în toamnă, pregătirea patului germinativ a avut loc în primăvară și a însemnat o singură trecere cu combinatorul. Semănatul l-am început din data de 15 aprilie și a durat aproximativ o lună. Am semănat 84.000 de boabe/ha și am aplicat 200 kg/ha complexe 20.20.0. Apoi, postemergent, am erbicidat, iar la prășit, atunci când plantele aveau 6-8 frunze, am mai aplicat 200 kg/ha azot substanță brută. Apoi, la stadiul de 10-12 frunze, cultura a mai beneficiat de 200 kg/ha substanță brută. În zonă am avut o medie a precipitațiilor destul de bună, însă eu am și irigat în 3 tranșe. Nu am făcut niciun tratament, hibridul a fost foarte viguros, rezistent la căderi, chiar nu am avut probleme cu el”, a declarat fermierul campion.

Hibridul potrivit și spații de depozitare

Fermierul încă nu a terminat recoltatul, mai are încă 70 ha de recoltat, chiar dacă în fermă a început campania în data de 20 septembrie, iar la P0937 a început în data de 15 octombrie.

Umiditatea la recoltare a fost de 16,7 %, iar producția record într-o solă a fost de 18.030 kg/ha. Până în prezent, media pe fermă este de 16.000 kg/ha, cred că la finalul recoltatului va depăși această valoare. Am fost mai mult decât mulțumit de alegerea acestui hibrid, chiar dacă are FAO un pic mai mare, pentru mine a fost hibridul potrivit pentru că am și irigații și uscător de cereale”, a mai adăugat Dan Priceputu.

Mai mult decât atât, fermierul are întreaga producție depozitată, pentru că beneficiază de spații de depozitare ce pot adăposti 7.000 tone – 4.000 tone în silozuri cilindrice și 3.000 tone în magazii. “Depozitez, nu vând la aceste prețuri, care nu se justifică munca. Dacă noi am știut să alegem un hibrid bun și am făcut producție bună, nu înseamnă că prețul ar trebuie să fie atât de mic. În cei 18 ani de când sunt în producție nu am avut asemenea rezultate. Într-adevăr a fost un an bun, am avut ploi, dar hibridul a fost cheia, iar noi am reușit să-l valorificăm aproape de potențialul maxim”, a concluzionat agricultorul brăilean.

Despre super-hibridul P0937 – FAO 550

• Hibrid tardiv, potențial de producție excelent
• Greutate hectolitrică a boabelor excelentă, toleranță foarte bună la Helmitosporioza și tăciunele zburător
• Tolerează bine temperaturile ridicate din perioada de umplere a boabelor

Sfaturi pentru fermieri

• Hibrid intensiv, recomandat pentru tehnologii ridicate. Se recomandă a se cultiva numai în sistem de irigare!

12 Comentarii la FERMA DIN ROMÂNIA unde s-a recoltat o producție de 18,03 tone la hectar cu SUPER-HIBRIDUL P0937 DE LA PIONEER!

  1. Noi nu avem fermieri adevarati sa faca agricultura cu sufletul ci niste profitori care urmaresc doar profitul. Se calca pe morminte se face agricultura fara controale din partea institutiilor statului ma refer la cele cu protectia mediului. Se administreaza ingrasaminte in nestire pesticide erbicide se otraveste panza de apa freatica se distrug microorganismele din sol. Agricultura a devenit o industrie super profitabila si de aia toti nepriceputii se ocupa cu ea . Multe probleme ale agriculturii sunt create paradoxal de subventiile acordate fara niste controale riguroase.

  2. da oare cand latram eu pe aici era aiurea ? agricultura este gaura neagra a bugetului tarii asta o stiu contabilii. trec prin contabilitate productii fictive dar in realitate productiile sunt mult mai mari. arenda data este mizerabila salariile sau sumele date la zilieri ca agricultura se face doar cu zilieri si se plang mosierii astia avari ca nu gasesc forta de munca da de unde ? si acei oameni ce sa faca in rest ? sa astepte campaniile la fermierii evazionisti omul are nevoie de un venit permanent si de o carte de munca Alooooo dl ministru urmariti si latura asta a agriculturii mai lasati oaia.

  3. productie record ,iar in contabilitate productia medie sigur este sub 9t/ha
    alooo..finantele citesc aceste stiri?
    faceti un control si vorbim dupa aceea

    • Aveți dreptate. Plata arendei ar trebui făcută în funcție de fertilitatea solului. In acest caz, solul a contribuit cu aproximativ 100 kg de azot (cel puțin 5 tone de porumb). Îl puteți întreba politicos, fara sa-l luati la rost. Subiectul articolului nu a fost arenda, așa ca nu a pomenit nimic despre ea

  4. Mare scofala! Productie ,,record” de 18000 kg la porumb! Acum 25 de ani FIX am recoltat de pe suprafata de 0,50 ha cantitatea de doua remorci de porumb stiulete, una cu 3400 kg si alta cu 3500 kg(net)= total 6900 kg. Nu s – a administrat nici un fel de ingrasaminte, samata romaneasca de la SCD Lovrin, ierbicidare (una la 8 frunze cu SDMA!). Productia la ha la acea vreme, in conditiile date, a fost de aproximativ 14 tone/ ha, sol romanesc din vestul Romaniei, ,,SOI” romanesc, utilaje romanesti, scolit romaneste!

    • Multumim pentru mesaj, Cine nu vă impresionează, hibridul sau tehnologia?
      Daca-mi permiteți să remarc faptul că ar trebui sa renuntati la expresia „scolit romaneste”, deoarece nu cred ca acum 25 de ani se recomanda utilizarea soiurilor la porumb, sărăcirea solului prin absența fertiizării și aplicarea SDMA după stadiul de 6 frunze, ceea ce poate determina apariția fenomenelor de fitotoxicitate și căderea plantelor, în cazul unor furtuni.
      Dacă observatiile dv. le-ati făcut in cadrul unor experiente, va rog sa nu luati in seama comentariul meu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*