DEZVĂLUIRE! Cine sunt FERMIERII BLOCAȚI la PLATA SUBVENȚIILOR APIA!

749.315 de fermieri cu banii în conturi! Acesta este numărul final de producători agricoli pentru care agenția de plăți a achitat în avans subvențiile pentru Campania 2017! Chiar dacă majoritatea agricultorilor au primit bani în perioada 16 octombrie-29 noiembrie sunt și fermieri care nu au primit niciun leu în avans. Într-un buletin lunar elaborat de funcționarii de la APIA Gorj se dezvăluie cine sunt producătorii agricoli mai ”ghinioniști”! 

Potrivit APIA Gorj, o primă categorie de fermieri neautorizați la plată, sunt cei din eșantionul de control prin teledetecție, iar cea de-a doua categorie, un număr de 2.038 fermieri în cazul județul Gorj au solicitat numai schemele de ajutoare naționale tranzitorii, în sector zootehnic (ANT 7, ANT8 și ANT9), scheme care nu fac obiectul plăților în avans, întrucât plafoanele alocate vor fi prevăzute în bugetul anului 2018 iar pentru plata finală sumele vor fi virate în conturi de abia în lunile ianuarie, februarie.

Se adaugă fermierii neeligibili care evident nu au cum să primească subvenții de la APIA dacă nu se încadrează în condițiile impuse de agenția de plăți.

Concomitent cu autorizarea la plată a fermierilor, din campania 2017, în perioada 07- 20 noiembrie, APIA a  desfășurat acțiunile de clarificare a diferitelor neconformități înscrise în raportele de teledetecție. Fermierii au avut posibilitatea de a justifica și dovedi că au declarat în mod corect parcelele și culturile solicitate în declarația de suprafață, pe diferitele scheme de plată și măsuri de sprijin, că au desfășurat activitate agricolă și au îndeplinit condițiile și cerintele de ecocondiționalitate.

Rezultatele clarificărilor au fost retransmise prestatorului de servicii pentru reinterpretare iar în cazuri speciale, vor fi efectuate vizite rapide în teren a inspectorilor APIA, în vederea constatării situației reale din teren.

Reamintim că perioada legala de autorizare la plată, în avans, a fost cuprinsă între 16 octombrie – 30 noiembrie 2017, iar în perioada 04 decembrie 2017 – 31 martie 2018, se vor efectua plățile finale, pentru toate schemele accesate de către fermieri, în Campania 2017.

Atenție! Potrivit Regulamentului (UE) nr.1306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de aprobare a Regulamentului(CEE) nr.352/78, (CE)nr.165/94, nr. 2799/98,(CE) nr 814/2000, (CEE) nr.1290/2005 si (CE) nr. 485/2008 al Consiliului, art.75: ,,Plățile în cadrul schemelor de sprijin și al măsurilor menționate la articolul 67 aliniatul ( 2) se fac în perioada 01 decembrie-30 iunie a anului calendaristic următor. Plățile se fac în maximum două tranșe, în perioada menționată.

Citiți și: 

PLĂȚI APIA 2018: Lista cu SUBVENȚIILE AGRICOLE care INTRĂ LA PLATĂ ANUL VIITOR!

LISTA CU TOATE CUANTUMURILE SUBVENȚIILOR APIA 2017

17 Comentarii la DEZVĂLUIRE! Cine sunt FERMIERII BLOCAȚI la PLATA SUBVENȚIILOR APIA!

  1. Tuca,daca era asa desteapta precum te lauzi, stiai sa scrii corect COCALARO.Doi la mana, toti prostii si proastele nespalate in ziua de azi au master si doctorat….intr-un cuvant sunteti prosti si proaste bata, absolventi si Spiru Haret si Bioterra ce sunteti. Oamenii aia nu stiu sa completeze un formular deoarece nu aia le este meseria, de multe ori nu stiti voi. Concluzia-MARS LA MUNCA, nu la pomana

  2. Stimata doamna Tuca daca nu s-ar da subventiile catre agricultori ai sta in somaj cu tot cu ;maseratul; tau Probabil ai un salariu de cel putin 8000 lei si sigur nu-i meriti

  3. Dragi fermieri aveti mult tupeu jegos si asta datorita puterii banului. Daca a ti strans ceva la saltea sau in conturi mustuiesc miliardele sa stiti ca asta nu va face mai destepti sau stapani pe terenurile oamenilor. Statul este de vina ca nu au controlat la timp imbogatirea unor indivizi peste noapte care acu ne rad in nas sau ne dau noua lectii de viata. Acordarea acestor subventii, fara niste controale cu intrebuintarea acestor bani, naste MONŞTRI.Tot se vorbeste de dezvoltarea satului romanesc, dar cum ? Locuri de munca zero , atractie de tineri la tara , zero. Oare cand politicienii nostri or sa faca tot ceea ce promit satului romanesc?

  4. dupa cum se poarta unii functionari apia cu agricultorii nu merita nici macar salariul minim pe economie Ar trebui sa aiba un minim de politete daca pregatire nu au Nu primesti informatii clare din rea vointa sau din slaba pregatire

    • Bai analfabetule bine ca meriti tu subventiile astea nemuncite gen inverzire , ce pregatire ai tu , de aia cand vii pe la Apia nici macar nu stii sa completezi un document, noi avem toti studii superioare maserate doctorate si nu voi permite la nici unul sa vorbeasca urat de functionarii Apia. Cat despre subventii foarte multi fermieri nu merita 1 leu.

  5. Am dosar pt sprijinul cuplat vaca de lapte.Nu detin teren agricol,am fost in esantionul de control APIA.Cand voi avea avansul in cont?Multumesc.

  6. Cearta,ura,dezbinare pct1 subventii in agricultura se da in toata uniunea pct2 noi primim mai putin decat ceilalti pct3 si noi contribuim la bugetul uniunii pct 4 uniunea este o piata libera noi primim subv ai mici ei mai mari ei au infrastructura noi nu ei isi permit sa vanda mai ieftin noi nu ei sunt nationalisti isi cumpara numai produsele lor noi suntem numai de 1 decembrie si cumparam orice ra..ca… etc de afara si de la tarani nu , si ne certam jignim huduim deci suntem niste terminati …. concluzia ne meritam soarta

  7. Tovaras esti tu Dorele,Dorel te cheama Dorel esti,daca sar elimina subventiile eu as avea de castigat pentru ca preturile la produsele alimentare ar creste cu mult peste ce este azi,dar in schimb tu ai ramane fara slujba,aia platita prost dupa voi.

  8. @Sica : mai usor tovarase cu jicnirile , prima data vezi unde sunt problemele si apoi vorbi. Subventiile trebuue sa fie un bonus nu trebuie sa te bazezi pe ele. Daca aceste subventii nu erau in bani ce faceai ? Adevarat este ca subventiile sunt mai daunatoare ca ajutoarele sociale. Daca ajutoarele socuake sunt taiate sa fie taiate si aceste subventii.

    • @Dorel mai usor tu cu comentariile,da ,sa taie subventiile si sa se liberalizeze preturile la produsele agricole sa vezi atunci cind o sa dai 5 lei pe o paine, si 50 lei pe 1 kg de carne..ce chef de comentat o sa mai ai>

  9. Nu am primit nimic. Nu am fost anuntat ca sunt probleme. Am intrebat si mi au motivat ca din cauza faptului ca am marit suprafata sunt probleme cu softul.Am trecut de la categoria fermieri mici la categoria fermieri mari. Asa esti incurajat in Romania sa te dezvoti. Isi bat joc de noi pe banii nostri.

  10. Ok.mai exact cei de la control teledetectie cind vor intra la plata,am semnat procesul de.doua saptamini,de ce nu ne dau drumul la bani daca am clarificat situatia,noi nu avem nevoie de avans,nu suntem fermieri….

    • Buna ziua! Exact cum scrie si in text…pe masura ce prestatorul de servicii, adica firma Gauss, clarifica situatia se dă si drumul la dosare. Daca lucrurile nu sunt clare…atunci urmeaza o vizita in teren a unui functionar APIA pentru a vedea ”cu ochii lui” ca este asa cum ati declarat la relocarea parcelei. Trebuie sa mai intrebati la APIA in ce stadiu este dosarul dvs…daca a fost deblocat sau nu!

  11. Minciuni din partea APIA,nesimtitilor,am avut dosar numai pentru sprijin cuplat,vaci lapte si ant lapte si mi-au respins dosarul pe motiv ca softul nu permite sa se plateasca avans la cei care au si ant lapte,am fost la centrul judetean si i-am luat la intrebari si au ridicat din umeri.Ati facut greva ca vreti bani dar nu ii meritati mincinosilor!

    • Stimate domn, nu este vina noastră, deciziile se iau de către minister MADR și APIA central, exact cei cărora nu le scad salariile!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*