Creșterea animalelorŞtiri agricole

MOTIVUL ABERANT pentru care BĂIEȚII DEȘTEPȚI continuă SĂ SE ADAPE ÎN VOIE CU SUBVENȚII: ”Să spună europenii CĂ NU SUNTEM SERIOȘI?”

Motivul aberant pentru care România continuă să plătească subvenții agricole pe vaci care nu există, pe animale care, deși ar trebui să facă performanță, fermierii reclamă că nu se ține o evidență concretă. Mai grav, deși sistemul de sprijin a fost instituit pentru a se crește și efectivul de animale, efectul a fost invers: numărul animalelor a scăzut!

La numai o zi distanță de la difuzarea de către postul Digi 24 a unui amplu reportaj despre modul inechitabil în care sunt acordate subvențiile agricole pentru creșterea vacilor, inclusiv despre ferme care iau ajutor de stat pentru efective pe care nu le mai au în grajd, Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, a avut o poziție cel puțin bizară în cadrul unui eveniment recent dedicat creșterii vacilor de carne.

Multă lume care vine și spune: Nu este corect așa. Și noi știm că nu este corect, dar dacă mai mergem înapoi la Comisie și spunem că vrem altfel, ne întreabă ăia în mod firesc: Când ați fost serioși? Până acum sau când veniți acum să mai cereți, când recunoașteți și voi că nu ați făcut bine. Și am risca să dăm toți banii înapoi”, a spus Claudiu Frânc.

Într-un amplu reportaj difuzat de Digi 24 se arată că peste 200 de milioane de euro pe an a pompat Ministerul Agriculturii într-un program care ar fi trebuit să sporească numărul vacilor din România. Doar că ferme fără nicio bovină au primit ajutoare de stat, iar subvenţiile au ajuns şi la peste 1.000 de euro pentru un singur animal. Şi aşa se face că numărul vacilor a scăzut în ultimii patru ani cu peste un sfert de milion. Ministrul Agriculturii refuză însă să schimbe modul în care sunt împărţite subvenţiile, pe motiv că nu-l lasă Comisia Europeană. Nu e adevărat, au precizat, pentru Digi24, oficialii europeni.

Citiți și:

România furată. Două miliarde de euro, rumegate de vacile de lux ale României

Oficialii din Ministerul Agriculturii, în frunte cu ministrul Petre Daea, nu vor să schimbe sistemul de împărţire a subvenţiilor, motivând că nu îi lasă Comisia Europeană. Însă, oficialii europeni au transmis Digi24 că acest lucru nu este real, iar statul român poate modifica oricând condiţiile discriminatorii prin care se împart subvenţiile.

În urma recomandărilor primite de la Bruxelles, autorităţile române au permis mai multor fermieri să beneficieze de subvenţiile de lux, scăzând limita de la 10 vaci, la cinci animale. Însă, cum solicitanţii trebuiau să fie şi membri ai unor asociaţii recunoscute, numărul celor care beneficiază de subvenţie a crescut doar până la 100.000. Subvenţia a rămas tot cea mai mare din Europa – 1.220 de euro, pentru rasa de Balţată, şi 820 de euro pentru rasa de lapte, Holstein – bani plătiți în Campania APIA 2016.

Pe lângă subvenţia record de la Uniunea Europeană, crescătorii cu vaci de lux beneficiază şi de un ajutor de la bugetul naţional, de 97 de euro pe cap de animal. Banii se acordă, timp de 7 ani, pentru efectivele de vaci declarate ca existente într-o fermă la 31 decembrie 2013, indiferent dacă vacile mai sunt sau nu în ferma respectivă după această dată.

Regulile de acordare a ajutorului tranzitoriu pe cap de animal a fost instituit tot în timpul mandatului ministrului Daniel Constantin.

Într-un singur caz, fermierul poate ajunge să piardă acest ajutor financiar: să aibă sub trei vaci în fermă sau gospodărie. În total, în perioada 2013-2020, s-a acordat şi urmează să se achite până la 930 de milioane de euro pentru acest ajutor de stat.

Pur şi simplu, sunt bani aruncaţi. Eu nu vreau să insinuez că cineva are interesul să menţină lucrul acesta, dar este greu să nu ma gândesc la treaba aceasta. Nu are nicio logică, nu are niciun sens şi atenţie, este legală treaba, nu putem acuza pe cineva că face o ilegalitate. Dar putem acuza că este o lege proastă şi care din punctul meu de vedere, urgent ar trebui schimbată”, a declarat Nicușor Șerban, președintele Asociației Holstein RO.

Sistemul actual de subvenționare nu ajută nici fermele mari, nici pe micii fermieri. Marii crescători nu sunt sprijiniţi să-şi mărească numărul de animale din fermă sau producţia de lapte. Dacă depăşesc 250 de vaci, nu mai primesc nimic în plus.

Din punctul meu de vedere sprijinul este foarte consistent, foarte foarte consistent. Acesta este un aspect, şi este aspectul pozitiv, iar aspectul negativ este modul cum se acordă acest sprijin, acest mod nu a dovedit şi nu dovedeşte că duce la creşterea producţiei de lapte şi la încurajarea fermelor. Repet, subvenţia este binevenită. Aşa cum se acordă, din punctul meu de vedere, este greşit. România are nevoie să subvenţioneze producţia de lapte în continuare cel puţin pănă când vom ajunge la spunem că suntem într-o media de aproape ce se întâmplă în Europa, un 7.000-8.000 de litri pe lactaţie de 305 zile. Nu cred că avem şanse să ajungem la producţia din Germania, Danemarca, Italia, Ungaria, unde se ajunge şi la 11.000 de litri anual pe vacă. Însă putem ajunge la un nivel de Polonia, de 8.000 de litri pe an”, a mai spus Nicușor Șerban.

Micii fermieri care au între 3 şi 9 vaci au primit anul trecut o singură subvenţie, undeva la 410 lei. Nici vorbă de ajutorul național tranzitoriu pentru lapte sau de subvenția pentru motorină…

Citiți și:

DESPRE BOVINE: Momentul în care BĂIEȚII DEȘTEPȚI O FAC PE PROȘTII!

”BĂIEȚII DEȘTEPȚI” AI CĂRȚILOR DE RASĂ pentru BOVINE: 1,4 milioane de euro din AJUTORUL DE STAT au fost ”folosiți”, chipurile, PENTRU UN SOFT!

DEZVĂLUIRI COMPLETE: „Băieții deștepți” ai CĂRȚILOR DE RASĂ PENTRU BOVINE. Miza: 6 milioane de euro pe an!

EXCLUSIV! ”BĂIEȚII DEȘTEPȚI” din agricultură. EMIL DUMITRU, Pro Agro: EXISTĂ O MAFIE A CĂRȚILOR DE RASĂ! CE SUME AU ÎNCASAT ASOCIAȚIILE!

ÎNCEPEȚI CURĂȚENIA la FONDURILE PUBLICE pentru ZOOTEHNIE: Banii DIRECT FERMIERILOR, și nu ”BĂIEȚILOR DEȘTEPȚI”!

DUELUL VĂCARILOR pentru BĂLȚATA ROMÂNEASCĂ: Haller versus Frânc, ACUZAȚII INCENDIARE. Cine e băiatul deștept și pe cine INTERESEAZĂ DOAR BANII?

Zoltan Haller, vicepreședinte ACVBR, declarații complete despre cărțile de rasă

ZOLTAN HALLER, jupânul cărților de rasă: SISTEMUL ESTE BUN, nu susțin CAMPANIA AGROINTELIGENȚA!

DANIEL contra DANIEL: ”Reacția dvs. denotă că S-A LOVIT ÎNTR-UN MUȘUROI DE INTERESE FINANCIARE!

BOTĂNOIU, replică pentru BUDA: ”Efectuăm verificări asupra MODULUI CUM SUNT ȚINUTE REGISTRELE GENEALOGICE!”

SCANDALUL CĂRȚILOR DE RASĂ ajunge pe masa DECIDENȚILOR DE LA BRUXELLES: ”Mă voi adresa COMISARULUI PHIL HOGAN!”

VALER SICIAN, Semtest BVN Mureș, despre cărțile de rasă: Programele de amelioare NU INCLUD MARII SPECIALIȘTI PE REPRODUCȚIE!

REACȚIE VEHEMENTĂ după DEZVĂLUIRILE AGROINTELIGENȚA: ”Situația de astăzi ESTE UN ABUZ!”

ACEBOP: Am propus RENUNȚAREA LA REGISTRUL DE RASĂ pentru SUBVENȚIA LA BOVINE!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


11 comentarii

  1. Subscriu la cele spuse mai sus”preț corect”și atunci nu am mai fi dependenți de subvenții care pentru unii este o formă de “ajutor social”. O blasfemie la adresa unor oameni care muncesc,unii din considerente afective pentru că au virusul în sânge.Nu doresc să mai fac analize și comparații cu epoca”înainte de subvenții”,dar cea contemporană acestei “fericiri”a falimentat mulți fermieri care probabil că au luat sau vor lua drumul pribegiei.Daca pentru ANTZ data de referință este anul 2013 ,De ce trebuie să depunem cerere în fiecare an al cincinalului? Întreb pentru că anul acesta nu am putut să depun cerere.

  2. Dezinfirmare , minciuna, interese ascunsa , toate acestea se regasesc in discursul lui Nicusor Serban – presedintele HolsteinRO .
    Interesul ascuns al subventiilor cuplate , consta in eliminarea de la plata acestor subventii a tuturor fermierilor care nu au animale performante , adica cu o lactatie de minim 8.000litri .
    Astfel , s-ar ajunge ca doar fermierii de la Holstein RO sa beneficiaeze de subventii , si de aici doar unii !!!
    Ceea ce se spune in articol ca a scazut numarul bovinelor , nu are nici o legatura cu acordarea SCZ-ului . Dimpotriva, daca s-ar fi acordat subventiile la timp in anul 2015,2016 , nu ar fi fost dezastrul amintit . Pretul mic la lapte, 3lei/kg la viu la bavine, lipsa de export a animalelor sau produselor , acestea au fost adevaratele motive pentru care a scazut numarul bovinelor !!!

  3. Dl Frânc a ajuns (parcă prin 2012,oricum înainte de 31.01.2013) chiar până la CE în legătură cu subvenţia ANT la bovine.L-am auzit într-o emisiune la radio,când a afirmat că cei de la CE i-au motivat acordarea ANT la exploataţiile rămase fără bovine (care s-a acordat și între 31.01.2008 și 31.01.2013, tot pe criterii asemănătoare cu cele din prezent),prin faptul că cei care au rămas fără bovine probabil au falimentat,iar dacă vor primi în continuare ANT,vor reuși să se redreseze (sîc!)… Deci,cineva minte,nu ?Dar cine:CE sau dl.Frânc ??? Personal cred că CE minte,deoarece CE(UE) ARE TOT INTERESUL ca România să rămână doar o ţară consumatoare și nu una producătoare !!!Ar fi bine să ne trezim din hipnoza cu UE(CE)…care ar fi,cică, băieţi corecţi și de treabă !!! Reveniţi-vă vă rog !!! Cât despre dl.Frânc,el s-a adaptat la condiţiile UE,ce altceva putea să facă ??? Cei mai mulţi dintre cei care îl critică,habar n-au ce război economic duce UE cu Ţăranul român,care Ţăran român a făcut (și din păcate face încă!) MAREA GREȘEALĂ de a se încrede în buna CREDINŢĂ a UE !!!

  4. Dacă UE ar fi de bună credinţă n-ar “patrona” sistemul subvenţiilor în toată UE.De fapt prin acest sistem, UE “ștrangulează” o competiţie liberă între cerere și ofertă și ,implicit,un PREŢ CORECT per produs !!! Producătorul este forţat să producă cât mai mult și ieftin pentru a putea ajunge la profit !!! Dar din cauza supraproducţiei s-a ajuns la impunerea cotelor restrictive !!! Pe de altă parte și calitatea supraproducţiei lasă de dorit…Totul din goana după câștig !!! Dacă s-ar dori calitate și hrană sănătoasă, subvenţiile ar trebui să dispară (era bine nici să nu apară!) din toată UE, iar prețul CORECT ar fi dictat de o piaţă liberă,pe bază de cerere și ofertă.Din păcate ACEST LUCRU este imposibil,pur și simplu pentru că UE și toate corporaţiile lumii nu VOR PERMITE AȘA CEVA !!! Ceea ce ni se spune, că agricultura României nu este performantă, este “praf în ochii proștilor”,o capcană,pentru a motiva cumpărarea de utilaj agricol performant,rase de animale performante,soiuri de plante performante,fungicide și pesticide performante și în consecință “cumpărarea” de … boli și pierderea sănătăţii !!! Gândiți PUŢIN vă rog !!!

  5. Dl Frâng a ajuns (parcă prin 2012,oricum înainte de 31.01.2013) chiar până la CE în legătură cu subvenţia ANT la bovine.L-am auzit într-o emisiune la radio,când a afirmat că cei de la CE i-au motivat acordarea ANT la exploataţiile rămase fără bovine (care s-a acordat și între 31.01.2008 și 31.01.2013, tot pe criterii asemănătoare cu cele din prezent),prin faptul că cei care au rămas fără bovine probabil au falimentat,iar dacă vor primi în continuare ANT,vor reuși să se redreseze (sîc!)… Deci,cineva minte,nu ?Dar cine:CE sau dl.Frânc ??? Personal cred că CE minte,deoarece CE(UE) ARE TOT INTERESUL ca România să rămână doar o ţară consumatoare și nu una producătoare !!!Ar fi bine să ne trezim din hipnoza cu UE(CE)…care ar fi,cică, băieţi corecţi și de treabă !!! Reveniţi-vă vă rog !!! Cât despre dl.Frânc,el s-a adaptat la condiţiile UE,ce altceva putea să facă ??? Cei mai mulţi dintre cei care îl critică,habar n-au ce război economic duce UE cu Ţăranul român,care a făcut (și din păcate face încă!) MAREA GREȘEALĂ de a se încrede în buna CREDINŢĂ a UE !!!

  6. Domnule Franc , eu sunt crescator de vaci de rasa autohtona din 2014.Am achizitionat 10 capete de bovine adulte din zona si cand am vrut sa le declar la subventie am fost surprins ca toate animalele achizitionate erau deja purtatoare de subventie.Intrebarea mea este daca dumneavoastra vi se pare normal ca eu sa ingrijesc aceste animale si fostul proprietar sa incaseze banii pt subventie.Este o rusine mare pentru ca in toate tarile europene nu se poate pomeni de asa ceva.Astept si eu un raspuns de la dumneavoastra…

  7. Intrebati-l pe Dl Franc cate animale avea la 31 ianuarie 2013 si cate mai are acum. Cata vreme acest domn care este sustinut inclusiv de Serban Nicusor reprezinta vacarii in dialogul cu statul roman nu se va schimba nimic in bine.

    1. Daca dumneata domnule Dumitru le stii pe toate , de ce nu spui public cate animale a avut dl. franc la 31.01.2013 si cate are acum ?
      Si de mai cine este sustinut acest domn Franc ? daca puteti sa spuneti public ?

Scrie un comentariu