Doi mari fermieri din Bărăgan au reuşit să salveze porumbul, chiar şi fără irigaţii

Seceta din acest an a afectat producţiile de floarea soarelui şi porumb şi în judeţul Ialomiţa, acestea fiind mai mici chiar şi cu 70% în unele cazuri.

Există totuşi şi agricultori care au reuşit să reducă pierderile prin aplicarea unor tehnologii corecte. Este cazul lui Nicolae Sitaru, fostul preşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), care a obţinut în acest an o producţie de peste şase tone şi chiar şapte tone la hectar, pe unele parcele, la porumb.

Chiar dacă producţia este mai mică faţă de recolta de anul trecut, când era atins un nivel de 10 tone la hectar în condiţiile unui an agricol excepţional, puţini sunt agricultorii care se pot lăuda cu o astfel de „performanţă”. Sitaru spune că a contat mult faptul că a reuşit să menţină apa în sol, mai ales că nu a irigat porumbul, dar şi că a fertilizat cultura. Scăderea de producţie speră să o compenseze prin creşterea preţurilor, care s-au mărit semnificativ, în contextul în care seceta din acest an a afectat producţia de cereale la nivel global. La floarea soarelui, producţia a fost mai mică cu 30%-35% faţă de anul treceut, susţine Sitaru.

Agricultorul exploatează circa 2.600 de hectare în localitatea Ciochina din judeţul Ialomiţa, unde cultivă, în general, grâu, orz, porumb, floarea soarelui şi rapiţă.

Un alt agricultor din Ialomiţa, Marian Nedu, care lucrează circa 1.700 de hectare la Căzăneşti, declară că în ceea ce-l priveşte, producţiile din 2012 se situează undeva la 70% din nivelul celor de anul trecut. La grâu a avut o producţie care a variat între 2,5 şi 3 tone la hectar, la floarea soarelui a obţinut circa 2 tone, în timp ce la porumb estimările se ridică la 4-5 tone. Despre preţuri, Nedu afirmă că solicitările la export au urcat preţul la porumb la 1 leu pe kilogram, respectiv 2 lei la floarea soarelui.

Seceta din acest an a afectat puternic producţia agricolă a României. Asociaţiile profesionale din domeniu susţin că porumbul este calamitat în proporţie de 80%, în timp ce la floarea soarelui producţiile sunt reduse la jumătate comparativ cu 2011.

În ultima vreme, pe fondul secetei, tot mai mulţi agricultori sunt interesaţi de aplicarea unor tehnologii corecte pentru a compensa lipsa apei din sol, motiv pentru care au început să apeleze la consultanţi în domeniu. Fermierii trebuie să ştie care este momentul optim pentru realizarea semănăturilor, care sunt lucrările premergătoare acestora şi la ce adâncime este necesar să fie realizate arăturile pentru a reduce pierderile de apă din sol.

3 Comentarii la Doi mari fermieri din Bărăgan au reuşit să salveze porumbul, chiar şi fără irigaţii

  1. PROSTII , VORBITI PROSTII ,DEZASTRU MARE IN ZONA 1 AGRICOLA A TARII , DU TE SA VEZI UNDE PORUMBUL ARE 1 METRU INALTIME ,A FOST UN AN GREU CUM NU A MAI FOST ALTUL IN ULTIMII 30 DE ANI , IN REST LAUDE DE NIMIC PE AICI.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO