Creșterea animalelorŞtiri agricole

Transport cu 200 DE PORCI VII – BLOCAT ÎNTRE GRANIȚE! Animalele riscă să MOARĂ DE FRIG, FOAME ȘI SETE!

Transport cu 200 de porci vii, blocat între granița României și Republica Moldova. Animalele nu pot să intre nici în țara vecină, nici să fie întoarse în fermă sau la un punct de sacrificare din România. Suinele se află în situația de a muri de frig, foame și de sete, trage semnalul de alarmă Mary Pană, președintele asociației care reprezintă exportatorii de animale din România.

Prin intermediul unui comunicat de presă remis Agrointeligența – www.agrointel.ro, Asociația Crescărorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) își exprimă îngrijorarea față de modul în care țara vecină înțelege să comunice informații importante în relațiile comerciale dintre România și Republica Moldova – mai ales când este vorba de animale vii! Oare nu sunt suficiente fondurile pe care le plătim Moldovei să se pună la punct?

Suntem în alertă de două zile pe fondul situției revoltătoare din vama Albița unde s-a blocat un export de porci, fără a se lua în considerare ce se întâmplă cu animalele din camion. Ca urmare, din cauza unui vid legislativ și a unui sistem informatic care nu permite redirecționarea animalelor, circa 200 de porci se află în situația de a muri de frig, foame și sete, cu pierderi însemnate pentru fermierul român. În urmă cu 4 zile același fermier a mai făcut un transport de porci în R. Moldova. Nu înțeleg cum este posibil ca în doar câteva zile porcii proveniți din același lot, de la același furnizor să nu mai fie acceptați pentru livrare pe teritoriul țării vecine”, spune dr. Mary Pană, președinte ACEBOP.

Transportul cu 200 de capete porcine a primit permisiunea din partea DSVSA Vaslui pentru trecerea spre R. Moldova. Vama moldovenească a respins transportul din motive comerciale, explicând că au interdicție să primească porci din UE. Este vorba despre un ordin apărut peste noapte, care nu a fost adus la cunoștință autorităților din România. ACEBOP a contactat toate instituțiile responsabile și solicită intervenția de urgență a domnului Ministru Petre Daea pentru rezolvarea acestui caz fără precedent în istoria comunitară a României.

Suntem deja asaltați de întrebări din partea ONG-urilor, pentru că vorbim aici de bunăstarea animalelor și felul în care sunt tratate pe timpul transportului. Fermierul nostru este disperat că nu reușește să înțeleagă ce se intâmplă, animalele fiind blocate între cele două granițe. În același timp, autoritățile române spun că sistemul informatic TRACES nu permite reorientarea animalelor pe traseul spre un abator din România în vederea abatorizării. Până la această oră, nu avem o rezolvare, situația ne depășeste. Știm că animalele au fost totuși descărcate în vama românească. Încercăm să rezolvăm problema alături de autorități, dar multe telefoane sunt închise, responsabilitatea pare o noțiune greu de înțeles. Să nu uităm totuși că sunt porcii României, care se află pe teritoriu românesc„, mai completează Președintele ACEBOP.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


5 comentarii

  1. Până și Moldovenii își bat joc de noi…! Sper sa înțeleagă domnii de la București că ăștia trebuie să rămână acolo cu toți rușii lor…
    Sa se sesizeze autoritățile și ANSVSA-UL să aducă animalele înapoi!

  2. Vietatile ( animalele vii) si marfa proaspata circula in regim de rapid pe tot mapamondul,conform acordurilor vamale semnate la Paris – INCOTERMS ,.Nu inteleg cum nu se poate intoarce tir-ul cu porci in tara !!! Cineva , cu buna stiinta a creat aceasta situatie , acesta trebuie = exit= urgent.

  3. Sa tina cont cati bani le platim, dar asa este de ce esti mai sarac cu atat esti mai prost. Pacat de animale ca ele nu au nici o vina ca moldovenii sunt praf in toate punctele de vedere.

Scrie un comentariu