• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SCHEMĂ DEBLOCATĂ LA APIA. Banii au început SĂ FIE VIRAȚI FERMIERILOR!

    Roxana Dobre -

    Fermierii au parte de o veste bună de la agenția de plăți! O schemă importantă din care se plătește subvenție a fost deblocată iar de luni, 4 decembrie, au început să fie făcute autorizări și banii să plece către fermieri. Este vorba despre producătorii agricoli care respectă bunele practici agricole benefice pentru climă şi mediu cunoscute de agricultori ca plata pe ”Înverzire”! 

    Vestea privind deblocarea plății pe Înverzire a fost anunțată oficial într-un comunicat al agenției de plăți remis către Agrointeligența-wwww.agrointel.ro pe 29 noiembrie.

    ”Pe lângă schemele de plată pentru care s-a efectuat plata în avans, se va autoriza la plată finală și Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) în cuantum de 57,1745 euro/ha”, a precizat agenția de plăți.

    Informația a fost confirmată și de ministrul agriculturii, Petre Daea, care a susținut o conferință de bilanț vineri,  8 decembrie la sediul MADR. Acesta a recunoscut că aplicația care face posibilă plata subvențiilor merge ”greoi” dar a dat asigurări că autorizările se fac chiar și în aceste condiții.

    ”La data de 4 decembrie am dat drumul și la plățile finale unde am inclus și Sprijinul Cuplat Zootehnic. Este pentru prima dată în România când se întâmplă așa ceva și intrăm într-o normalitate. În prezent suntem în plin proces de autorizare a plăților, și pentru schema de Înverzire, dar și zootehnie. Vreau să vă asigur că și în această perioadă se lucrează, într-un ritm mai redus dar complexitatea operațiunilor este mai mare”, a arătat Daea.

    Și directorul general al APIA, Adrian Pintea, ne-a confirmat că schema funcționează iar funcționarii agenției de plăți au început să facă autorizări și pentru producătorii agricoli care așteaptă această plată. ”Da, pot să vă confirm că merge plata și pentru schema de Înverzire”, ne-a declarat Adrian Pintea.

    Reamintim că plata pentru Înverzire nu a intrat la avansul care s-a achitat din subvenții, așa cum se anunțase inițial.

    De menționat că fermierii care practică agricultură ecologică nu sunt condiționați cu nimic la plata pentru înverzire iar cei care au întreaga exploatație ocupată cu culturi permanente (vii, livezi) beneficiază implicit de plata  pentru înverzire. Cei care au sub 10 hectare nu au obligații privind diversificarea culturilor iar cei care au sub 15 hectare nu au obligații privind  respectarea ZIE. Dar restul agricultorilor trebuie să respecte trei practici agricole. Este vorba de la diversificarea culturilor, menținerea suprafețelor de pajiști permanente și protejarea zonelor de interes ecologic (ZIE).

    Citiți și:

    Înverzirea, plata ce i-a încurcat pe fermieri! Cine se încadrează pentru a încasa subvenția de la APIA!

    EXCLUSIV! AVANS APIA: Motivul pentru care FERMIERII AU LUAT MAI PUȚINI BANI! SCHEMA care NU A MAI AJUNS ÎN CONTURI!


    Te-ar mai putea interesa

    Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare! Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte